.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

RoStirea:  Un interviu din care transpare bunul simt, iubirea de locul natal, de valorile adevarate, de istorie si de oameni. Călin Caproș  a organizat Turul cianurilor, un tur cu bicicletele în cadrul festivalului FânFest

De cât timp faceți parte din Asociația Alburnus Maior?

Sunt membru al Asociației Alburnus Maior din 2002. Nu am fost unul dintre fondatori, pentru că am fost mai reticent, m-am înscris la doi ani de la înființare. Am vrut să văd dacă e o chestie serioasă, dacă se urmăresc niște principii și nu există alte scopuri. Până la urmă am constatat că se urmăresc niște principii, iar dacă ai asta poți ajunge undeva. De asta am și ajuns cu asociația în instanță, să ne cerem drepturi, nu atât pentru noi personal, cât pentru comunitate. Din 2004 sunt prim vicepreședinte. Am participat la un curs de aproape un an de scriere de proiecte, acolo am cunoscut niște oameni de la Universitatea 1 Decembrie, care mi-au zis că poate ar fi bine să fac și sociologia. Şi am făcut-o, să nu greșesc prea mult în cadrul asociației, unde am de-a face cu lucruri de natură sensibilă, contexte, formări de percepții, comunicare, n-am vrut să greșesc față de oamenii ăștia.

M-am născut în Roșia Montană, aici am părinții, care locuiesc la cinci minute de noi, soția este profesoară de engleză la școala de aici. Eu am lucrat ca suplinitor la școală după ce am terminat liceul la Alba Iulia, am continuat cu o afacere de familie. În parteneriat cu mama, farmacistă de profesie, am avut o farmacie.

Cum vă amintiți Roșia Montană din copilărie?

Dacă închid ochii mă văd într-un studio de filmare, pentru că primele amintiri sunt din perioada când în Roșia Montană s-au turnat filmele Nunta de piatră, Fefeleaga. Piața din târg era închisă, era renovată, erau oameni pe cai, nu ne lăsau să circulăm între anumite ore, erau mulți actori, regizori, scenariști pe aici. Totul se învârtea în jurul mineritului, dar noi nu conștientizam care e impactul pe care îl care și ce înseamnă derularea în viitor a acestui gen de activitate. Erau mai multe beneficii decât prejudicii, pentru că noi nu eram îngrădiți să locuim în zonă, să derulăm alte activități.

Activitățile extractive erau în Cetate, iar când pușcau masiv ne mai spuneau să părăsim casele. Dar era un gen de protecție socială mineritul pe vremea lui Ceaușescu, după revoluție se ajunsese la 300 de angajați care dădeau aceeași producție ca 1.200. Foarte mulți oameni din regiunea mai extinsă Abrud-Câmpeni, până spre ape în sus, spre Scărișoara, și-au făcut o pensie din minerit, dar asta nu mai e valabil pentru că mineritul se face la scară mai mare și cu prejudicii mult mai mari, cu oameni mai puțini, undeva la 200 de angajați. Faci praf aici o regiune și nu-i mai oferi nicio șansă de dezvoltare.

Cum e astăzi viața în Roșia Montană?

E o stare de război, un conflict cu care ne-am obișnuit de zece ani. Alții consideră că venirea companiei este un lucru bun, se bucură de un salariu din partea companiei, un salariu care nu le oferă nicio responsabilitate. Nu li se cere nimic în compensație pentru venirea la serviciu, practic RMGC îi folosește pe post de masă de manevră. Să îi aibă ca angajați, să poată manifesta în caz de nevoie, să participe la dezbateri publice. Aceștia sunt făcuți să creadă că, dacă își dau casa, vor avea serviciu, vor rămâne cu ceva la schimb până iau decizia capitală de a-și valorifica proprietatea, să se obișnuiască cu gândul de a se muta și să nu le vină prea greu să se transforme în “parteneri” ai companiei pentru demolare de biserici, deshumări, chestii din astea destul de morbide. Ei sunt “ajutați”să treacă mai ușor prin chestia asta prin prisma unor bani, alocați înspre ei doar în primă fază, până iau decizia, semnează niște acte și apoi se vor trezi ca și cei mutați la Recea, Alba, că după promisiuni cu locuri de muncă și cu navetă făcută de la Alba încoace cu autobuze, să rămână la Alba, cu cheltuielile, cu daravelile, cu problemele de rigoare. Pe urmă nu mai are nimeni nicio obligație față de ei, după vreo doi ani în care compania constată în hârtiile lor că au trecut ușor oamenii prin faza de tranziție de la sat la oraș, dar te trezești că vin cheltuielile pe capul tău și ești fără loc de muncă și într-un loc pe jumătate străin.

Reprezentanții companiei sunt conștienți că noi, la momentul ăsta, suntem niște persoane vulnerabilizate de ei într-un mod sau altul. Unii, pozitiv, alții, ca noi, negativ. Noi suntem conștienți că ne afectează deciziile lor, dar alții le-au preluat ca niște oportunități. Fiecare cum consideră, unii văd jumătatea plină, alții jumătatea goală. Cei care s-au mutat, s-au mutat, și chiar cum zic și ei “am luat o decizie, acum suport consecințele”. Adevărul e că au reușit printr-o tactică foarte bine pusă la punct să convingă pe cei de la exteriorul perimetrului să-și dea primii proprietățile și sunt unii care și-au dat pe mai nimic terenuri adunate în timp de bunici, de străbunici, sute de ani, le-au dat pe casă și mașină la oraș.

Ce v-a determinat să nu vindeți proprietatea și să vă alăturați celor din opoziția proiectului?

Nu am avut mare proprietate, am stat în apartament și am avut farmacia. Probabil educația, am mai spus unui director de la companie – poate am fost educați greșit pe vremea comuniștilor, astfel încât să nu conștientizăm că orice e de vânzare. Poate am avut ochii mai deschiși, ei i-au luat ca din oală pe oamenii ăștia care au vândut; oamenii, fiind de bună credință, au considerat că oricine vine și le oferă ceva este de bună credință ca și ei. A fost o întâlnire a oamenilor deschiși la suflet cu niște oameni care au avut niște interese foarte clar determinate și niște obiective punctuale și metodă de a-i determina să facă niște lucruri. Pot să zic că am fost mai greu de influențat.

Eu cred că aici e o chestie și de demnitate, dacă tu crezi că poți să-ți vinzi convingerile și morții pe bani, o faci, iar dacă nu crezi, nu o poți face. Și mai e ceva, eu nu vreau să mă consider ca un pui de cuc după ce am crescut în comunitatea asta și pot să spun că m-a format, să mă alătur celor care fac praf tot. Că sunt din organizații pro companie care după ce au intrat în grațiile companiei, au început să facă presiuni pe oameni nevinovați, să-i scoată din locul lor de baștină, să-i convingă că-i mai bine să plece. Am considerat că omul pe proprietatea lui trebuie să ia decizia care i se pare de cuviință.

Mă înțeleg foarte bine cu vecinii, am vecini care au vândut, care stau să vândă, care stau la umbra noastră și se bucură de succesul nostru, că au constat că au de câștigat. Mă înțeleg bine că pe fiecare am căutat să-l înțeleg cu plusurile și cu minusurile lui. Asta poate apreciază ei că nu m-am transformat într-un propagandist. Asta contează mult să nu deranjezi oamnenii, cum făceau unii dintre cei care au vândut și veaneau apoi pe la noi să se laude că să vezi ce casă frumoasă mi-am luat.

În asociație, membrii consiliului director sunt oameni de 40-50 de ani cu aceleași convingeri, iar consecvența lor va face diferența la final, dacă nu vor reuși să modifice ăștia legea minelor, să dea liber la exproprieri. Din punctul meu de vedere ar fi o lașitate din partea reprezentanților statului roman. Au mai încercat și n-au reușit, deci sper să nu reușească nici acum.

Ce forme a luat presiunea pusă pe localnici de către companie pentru a-și părăsi casele?

Compania s-a implicat în viața familiilor, le-a făcut oferte… Dacă e unul vulnerabil, dacă e cineva care vrea să divorțeze, de exemplu, îl stimulează să plece. De exemplu, au fost cazuri când s-a făcut oferta pe apartament pe persoane, nu pe familie. Și atunci care a fost mai subțire a cedat, li s-a zis “obții două proprietăți la prețul uneia și îți ajuți copiii și ar fi mai bine să faci așa, câștigi mai mult”. Fel de fel de manevre – accentuarea conflictului între generații, angajau tinerii o perioadă de timp pentru a face presiuni asupra părinților pentru a-și da casa, dar au rămas și tinerii fără serviciu și ceilalți fără casă. Alt gen de presiune constă în demolarea caselor și lăsarea lor în ultimul stadiu de degradare, le luau acoperișurile și le lăsau pereții așa ca în timpul războiului, luni de zile sau ani de zile, iar lucrul ăsta are impact asupra psihicului, dacă te duci de trei ori la magazin într-o zi și treci pe lângă casa aia e imposibil să nu te marcheze. Au încercat să-i ajute pe bătrânii singuri să aibă acces mai ușor la asistență medicală, dar între timp, făceau presiuni la medic și farmacie să se desființeze. Medicul a plecat pe 190 de milioane, noi, cu farmacia, n-am plecat, am zis că încercăm să rezistăm, dar după ce au mutat prima tură de oameni la Recea, a scăzut clientela, cinci ani am mers în minus, până am închis. I-au făcut pe bătrâni dependenți de ei, le tăiau lemne, le dădeau zăpadă, le dădeau și un telefon mobil, dar le aminteau că dacă se hotărăsc să vândă să îi sune, deci nu pentru urgențe medicale sau altceva. Te ajutau să devii din persoană vulnerabilă în beneficiar al proiectului.

Și la nivelul comunităților din regiune, la fel le cumpără bunăvoința primarilor și consilierilor. E mai ușor de ajuns la câțiva reprezentanți decât la fiecare în parte. Autoritățile nu pot să spun că-s corupte, dar pot să spun că-s influențate.

Compania a dus la răcirea relațiilor la nivelul familiilor. Ne agitau ca pe cocoșii de luptă și pariau pe cine câștigă, cine pierde, și până la urmă tot ei câștigau. Și-au dat seama și angajații companiei că și ei sunt ca frunza pe apă. Am discutat cu ei. Veniseră echipați în haine de miner și se lăudau că au salariu. Și i-am întrebat “voi aveți acte pe ce lucrați?”. “Păi cum, dacă suntem cu carte de muncă”, spuneau ei, dar le-am arătat că nu au acte. E un păienjeniș de relații sociale destructurate de companie cu bună știință, în loc să aibă un rol de responsabilizare socială corporatistă, să îți pună în vedere toate riscurile, să te consilieze, ei au pasat toată responsabilitatea în spatele oamenilor, a comunității. “Noi le-am făcut oferte, ei nu erau obligați să se mute”, este discursul lor. Cum e posibil să se apuce de strămutarea comunității fără să aibă avizele necesare și să dea vina pe comunitate? Asta fac, pasează responsabilitatea pe comunitatea din Roșia. Fac promisiuni fără acoperire – cine se mai ocupă de oameni după ce începe exploatarea? Nimeni!

 

Profesorii sunt amenințați că odată cu dispariția oamenilor tineri, pleacă și copiii, și rămân fără școlari, deși compania spune că nu e adevărat, că peste tot populația e în scădere, dar la Roșia nu a fost cazul până nu au venit ei. Tot din cauza lor s-a închis mina de stat, la cererea lor către Minvest au închis mina de stat în 2007, au făcut chestii forțate, au forțat mâna autorităților locale și centrale. Te-au făcut să depinzi de ei. Din 2002 când au făcut planul de urbanism, în toată zona industrială din jurul zonei lor de proiect nu ai voie să desfășori activități, ceea ce e o crimă. Un magazin poți să ai într-o casă veche, dar altceva nu, te obligă să pleci.

La copiii s-au gândit că ajung ușor, au început cu cadouri de Crăciun. Prin 2007, au început să-i ducă la înot la Alba, la karate la Câmpeni, să le aducă instructori de dans. Le iei locul de muncă al părinților și îi faci dependenți de o corporație din asta. Unii s-au dus, alții când au văzut că le dau tricoui cu sigla Goldului, că scrie pe ei “copiii de aur ai Roșiei Montane” au renunțat, cum am fost și eu. Nu mi-a plăcut când a venit o colegă de-ale fetei mele cu un ghiozdan cu sigla Goldului. Le iei locurile de muncă ale părinților și rămâi dependent de companie să ducă copii cu microbuzul, să îi ducă la școli de vară și tot felul de proiecte.

Cum erau sărbătorile în Roșia Montană înainte și cum sunt acum?

Înainte, sărbătorile, toate prinderile de post, erau o plăcere. Se întâlneau la cămin angajații minei, școlii, primăriei, se plătea o sumă nesemnificativă, și se organizau petreceri frumoase cu muzică, mâncare, tot ce trebuie. De 1 mai și 23 august, toată lumea ieșea la iarbă veche, cu pături, pe dealuri, pe văi, beau bere, era voie bună, nu se făcea diferență că unul e intelectual, altul maistru sau muncitor. Aveam între noi relații create de-a lungul a zeci de ani, foarte fain era. Nu avea nimeni absout nimic cu altul, aici erau familii mixte, religia și componența etnică au contribuit la asta, oameni cu nume maghiare, italienești se considerau toți români, se menținea religia primului născut, țineam paștele de două ori pe an, și totuși trăiam în armonie, până au venit ăștia și ne-au împărțit pe grupuri de interese.

Azi, sărbătorile sunt pe clanuri. Goldul își ține acolo cu angajații lor, noi, ceilalți, nu ne prea manifestăm, nu avem nici timp, nici bani de chermeze.

Cum își câștigă oamenii existența în Roșia Montană?

Înainte oamenii țineau de serviciu ca să aibă pensii, cei care aveau terenuri și îl lucrau mergeau la serviciu ca să se odihnească. Oamenii trăiau dintr-o astfel de fermă de subzistență și un loc de muncă la firmă de stat. După revoluție, marii producători agricoli n-au mai avut unde să-și desfacă produsele, animalele nu mai erau plătite așa bine să merite să ții 10-15 animale. Până s-a ridicat piața, o parte din exploatațiile agricole s-au pierdut, bătrânii au ieșit din câmpul muncii, cei tineri și-au căutat alte posibilități, prin străinătate, au rămas multe gosopdării abandonate, nelucrate. Au venit oferte cu locuri de muncă la combinat, ceea ce s-a menținut constant, odată cu deschiderea a inginerii financiare RMGC au văzut o scăpare, dar aici e un joc de înșelare a încrederii, nu o oportunitate. Ocupațiile tradiționale s-au menținut în exploatările mari, acum când au venit subvențiile e și mai rentabil. Dar, am văzut un studiu la primărie care spunea că în cazul în care proiectul nu demarează cea mai mare șansă de dezvoltare este turismul și mai ales turismul cultural pentru că avem patrimoniu..Alții să aibă patrimoniul ăsta ar scoate bani din el, dar noi nu facem nimic.

Din cauza declarării zonei una monoindustrială, dreptul meu ca proprietar în Roșia e călcat în picioare. Eu, pe terenul meu, ar tebui să pot să desfășor orice gen de activitate aducătoare de profit, atâta timp cât proiectul nu-i sigur că se va derula. Dar, deși nu e sigur că proiectul minier va demara, compania mă blochează pe mine 10 ani să nu fac, să nu dezvolt nimic, practic e 25% din perioada utilă a unui om. Mi-au luat 10 ani din viață. Ce drept are o autoritate sau o firmă străină să-ți ia 10 ani din viață. Mi se pare o forțare.

Care sunt cele mai frumoase locuri din Roșia și cum pot fi ele promovate?

Sunt foarte multe locuri frumoase în Roșia, trebuie să umbli, să îți placă natură, să îți placă să le descoperi. E o galerie la Cetate de vreo 10 metri, poți să intri pe ambele părți și se vede foarte frumos vulcanul. Locurile mele preferate sunt Tău Brazilor, Tăul Anghel și biserica greco catolică.

Unua dintre modalitățile de promovare ale Roșiei Montane este festivalul FânFest. Acesta este o acțiune începută și gândită ca promovare turistică în zonă de către un grup de tineri din Cluj, care, între timp, au devenit maturi. Cine credea că poți aduce la Roșia 8.000 de oameni în formă organizată și oameni care cântă fără bani și oameni plecați la doctorate să se implice în salvarea Roșiei. Nici nu gândeai așa ceva. Am înțeles că anul ăsta mulți goldiști (susținători ai proiectului minier al Gold Corporation) au cazat oameni și au făcut bani de pe spatele festivalului, în detrimentul localnicilor. În același timp, RMGC transmite că FânFest nu îi reprezintă pe localnici. Compania poate să spună orice vrea, dar dacă citiți pe invers mesajele aveți șanse mai mari să ajungeți la punctul de vedere adevărat. Ei sunt mari demagogi. Nu poți opri niște tineri să vină să-și manifeste susținerea față de niște oameni care nu vor să plece,.

Cum vedeti Roșia Montantă în următorii ani?

Sper ca peste 5 ani să fie oameni dintre românii noștri care să vrea și să poate să trăiască în Roșia Montană. Să vină oameni din marile orașe să se așeze aici. Deocamdată nu permite planul de urbanism. Exploatarea, dacă nu începe anul ăsta, nu cred să mai înceapă. Prețul aurului a ajuns la maximul istoric, după care a dat înapoi 3 ron într-o zi, ceea ce e foarte mult și nu cred că mai ține mult gogoașa asta umflată cu criza asta creată și prelungită așa. Există multe ținte false în proiectul ăsta. Eu nu cred în rezerva estimată, cred că e mult mai mică, eventual e un alt interes.

Sursa: Think Outside the Box

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .