Am citit declaraţia ambasadorului SUA la Chişinău, înainte de a o pronunţa, în ochii lui John Kerry

Ministrul Comănescu se jură că n-a apucat să studieze “în detaliu” transcriptul declaraţiei, dar bate din călcâie, duce mâna la chipiu şi raportează “am înţeles, să trăiţi!”: “Romania a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi a fost ţara care susţine şi va continua să susţină ferm procesele de reformă, de consolidare statală a Republicii Moldova, pentru apropierea Republicii Moldova ca stat integru şi independent”.

Ce s-a întmplat ştie deja toată lumea, în afara celor de la Externe.

Ambasadorul Statelor Unite la Chişinău a declarat, într-un interviu acordat postului de televiziune Moldova1:

“Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite şi, desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul Guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova (…). Alăturarea României, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Moldova”.

Ambasadorul James Pettit are prea multă experienţă ca să nu fi exprimat întocmai poziţia Departamentului de Stat. Cuvintele-cheie sunt “Transnistria statut special”.

Altfel spus, Statele Unite, partenerul nostru strategic, a ajuns la o înţelegere cu Rusia în privinţa Republicii Moldova, înţelegere la care, nu mă îndoiesc, a participat într-un fel sau altul şi Germania.

Unii ar putea zice “peste capul nostru”. Dar când, în istoria recentă, “capul nostru” a născut vreo idee, vreo iniţiativă valabilă? Viziunea noastră asupra politicii externe a fost norocul chior (intrarea în NATO şi Uniunea Europeană), augmentat cu cea mai jalnică obedienţă.

Visul unirii cu Basarabia s-a spulberat înainte să putem emite un proiect coerent în scopul acesta. (Vreme de două mandate, agitaţia locvace a fostului preşedinte Băsescu n-a făcut decât să complice lucrurile).

Şi, ca să fim drepţi, devenise prea târziu. Cine ar fi acceptat să importăm în Uniunea Europeană conflictele îngheţate din Republica Moldova?

De ce am citit în ochii Secretarului de Stat declaraţia ambasadorului american de la Chişinău, înainte chiar ca acesta s-o fi făcut: urmăresc de prea multă vreme întânirile Kerry-Lavrov, iar săptămâna trecută, la Geneva, omologul şefului diplomaţiei ruse avea privirea inconfundabilă şi mişcările de marionetă dezarticulată ca întodeauna când, din raţiuni de stat, e obligat să mai înghită o pastilă amară.

sursa si foto:  http://m.gandul.info