.............................................................................
...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !
............................................................................
“Traian a venit la razboi cu soldati incercati, care-i dispretuiau pe parti si nu le pasa de sagetile lor, dupa ce vazusera ranile groaznice facute de sabiile curbe ale dacilor.” – Principia Historiae, II
Foarte putini romani stiu ca stramosii lor au creat cea mai infricosatoare sabie a Antichitatii si nu numai. La origine o simpla secera, derivata din romphaya tracica, falxul a fost o sabie creata exclusiv de daci si cunoscuta numai in spatiul geto-dacic. Avea lama lunga si curbata, ascutita pe partea concava si prevazuta de obicei cu un maner din lemn, unele exemplare descoperite prezentand santuri pentru scurgerea sangelui. Pumnalul dacic se numea sica si era asemanator ca forma falxului.
Toate populatiile vecine invatasera repede sa se teama de sabia dacilor, caci, in mainile unui luptator incercat, aceasta reteza absolut orice, gratie formei sale unice. Arme, armuri, scuturi, oameni, cai – nimic nu rezista unei lovituri de falx. Taierea in sine se facea printr-o miscare combinata de lovire si de apasare in jos, amplificata prin folosirea ambelor maini. In plus, datorita varfului ascutit si curbat in jos, sabia putea penetra usor coifuri si armuri. Dacii se foloseau de falx spre a-si croi drum prin inima unitatilor imbracate in armura sau pentru respingerea atacurilor declansate de calareti, fapt devenit posibil datorita lungimii falxului.
Deoarece aveau nevoie de spatiu pentru a-si folosi cat mai eficient armele, dacii luptau in formatiuni mici, grupati in forma de triunghi cu varful orientat inainte. Pentru ca putea produce usor rani grave sau amputari, falxul a generat atata groaza in randul legionarilor romani, incat armurierii din Imperiu au creat un nou tip de coif, echipat cu doua benzi groase de metal asezate transversal, pentru a rezista loviturilor devastatoare. Dupa cucerirea partiala a Daciei, romanii plateau pentru un falx echivalentul greutatii sale in aur. Urme ale acestei arme au fost descoperite in multe asezari de la noi, la Piatra Craivii, Capalna, Cugir, Cotofenesti, Piatra Neamt, Popesti.
Sursa: Enciclopediadacilor
Armele dacilor se pot înscrie printre elementele care pot ilusta gradul de civilizaţie. Cercetările au dovedit că cele mai vechi piese de fier descoperite la noi datează din Hallstatt A, (sec. 12 î.e.n.) existînd indicii că reducerea şi prelucrarea se făceau pe loc, fapt dovedit cu certitudine pentru faza următoare (Hallstatt B). O apariţie atît de timpurie a metalurgiei fierului arãta stadiul la care ajunse-se metalurgia fierului în perioada de maximã înflorire a statului dac.
Iscusiţii meşteri geto-daci care prelucrau de multă vreme şi cu deosebită pricepere bronzul au învăţat şi prelucrarea fierului ce implica o tehnologie mai complicată. În atelierele făurarilor, care aveau un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, cleşti de forme şi dimensiuni diferite, dălţi, dornuri, pile, meşterii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme. Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se încălzea şi apoi se întindea şi se uniformiza forma obiectului ce se dorea obţinut. Cu dălţile se tăia piesa apoi se suda—prin batere la cald—sau se găurea. Calitatea pieselor este dovedită de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stîngaci executate. Diferite procedee de călire asigurau duritatea şi rezistenţa obiectelor de fier prelucrate. Măiestria meşteşugarilor autohtoni în ce priveşte călirea este demonstrată de faptul că toate piesele găsite sunt călite, ba mai mult, călirea nu este uniformă ci se executa diferenţiat, numai asupra părţilor active din piesă.
În sec. 3—2 î.e.n. se constată o considerabilă înmulţire a cuptoarelor de redus minereu răspîndite fiind pe întreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de bază în agricultură, nenumărate unelte meşteşugăreşti şi un impresionant arsenal militar. Ateliere de fierărie s-au descoperit atît în interiorul cît şi în exteriorul arcului carpatic fiind capabile să satisfacă necesităţile în obiecte de fier ale comunităţilor de pe cuprinsul întregii Dacii.
Se presupune că secera ca atare este o invenţie nord-tracică (Clemens Flavius Alexandrinul 1, 16, p. 132 (Stahlin, II, p. 49). „Tracii au inventat asa-numita «harpe». Este un cutit mare, incovoiat”) avînd centrul în interiorul arcului carpatic, din care secera ulterior s-a dezvoltat arma naţională a dacilor –FALX DACICA—sabia incovoiată.
Falxul este un soi de secera, ceva mai mică decît sabiile lungi şi curbe sarmatice. Este arma tipică de luptă a dacilor drept pentru care apare figurată pe numeroase monumente şi pe monede imperiale din secolele II-III en. Ilustrarea ei abundă şi pe scenele de pe Columna lui Traian de la Roma. Puţinătatea exemplarelor găsite in site urile arheologice arată importanţa pe care o aveau ca prada de război.
Multitudinea de reprezentări a acestei arme specifice denotă popularitatea ei în arsenalul lumii antice şi impactul pe care această armă l-a avut în bătăliile pe care dacii le-au purtat, fie în Dacia fie acolo unde i-a însoţit pe purtătorii ei.
Este foarte probabil ca, la origine, Falx Dacica să fi fost o simplă unealtă, folosită la recoltarea păioaselor, şi să fi evoluat, datorită dublului rol al ţăranului dac, nevoit adesea să lase muncile cîmpului şi să apuce armele. Acesta este şi motivul pentru care falxul este o armă folosită îndeosebi de către pedestrime. Apariţia sabiei curbe în forma ei consacrată coincide cu trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului, metal mult mai potrivit pentru o astfel de armă-unealtă.
Această armă este răspîndită în toate ţinuturile geto-dacilor fiind exportată şi în lumea celtilor, a germanilor şi sarmatică. Avea lama lungă şi îngustă, ascuţită pe partea concavă şi prevăzută cu un mîner de lemn sau de os. Unele exemplare descoperite prezintă şanţuri de scurgere a sîngelui şi incrustaţii pe lamă. Varianta mai scurtă se numea Sica ( în limba dacă) iar cea lungă ( cu o lungime medie intre 0,60—0,70 cm) se numea FALX (în limba latină). Falxul era curbat înspre treimea anterioară ceea ce o facea deosebit de eficace împotriva ligamentelor picioarelor inamicilor. Falxul în sine este o armă înspăimîntătoare: lama curbată asemenea unui cosor aşezată la capătul unui mîner de lemn se dovedea a fi o armă mortală în mîinile unui luptător bun şi toate populaţiile care înconjurau ţara dacilor au învăţat să se teamă de ea. Acţiunea de tăiere se făcea printr-o mişcare de lovire şi tragere. Tăierea era amplificată de folosirea ambelor mîini. Cînd era folosit cum trebuie putea tăia cu uşurinţă un membru sau sa putea decapita un adversar. Deasemenea datorită ciocului care rezulta din curbură şi a mînerului lung putea pătrunde prin coifuri şi armuri, provocînd răni grave sau producînd comoţii cerebrale în cazul loviturilor la cap.
Luptătorii foloseau de obicei falxul pentru a croi o cale prin unităţile inamice compacte, dar puteau lupta la fel de bine împotriva cavaleriei uşoare datorită lungimii falxului.. Cei înarmaţi cu falxuri, care se asemăna ca mod de folosire cu romphaia tracică, luptau în unităţi mici, avînd ca dispozitiv de luptă modelele scitice de triunghi cu vîrful înainte. Deoarece aveau nevoie de spaţiu pentru a-şi folosi armele cît mai avantajos, nu foloseau decît rar scuturi căci acestea i-ar fi incomodat. De obicei ei luptau cu pieptul gol şi numai cu o scufie pentru protecţie.
Falxul era o armă grea, mânuită cu ambele braţe. În unele reprezentări pare sa fie o lamă asemănătoare unei coase ataşată la capătul unui mâner rezistent de lemn sau alt material, iar în altele pare mai degrabă asemănătoare unei săbii, luând o formă uşor curbată. Faptul că putea cauza răni grave sau amputări, a generat atâta teamă în rândul soldaţilor romani încît un grup special de legionari purtau armuri la braţe şi picioare şi erau oponenţi ai luptătorilor cu falxul. În urma tot mai deselor întâlniri ale romanilor cu mânuitorii de Falx, a făcut ca armurierii romani să adauge doua benzi transversale de metal pe coifurile soldaţilor pentru a putea rezista loviturilor năucitoare.
Cercetările arheologice efectuate în diverse puncte ale fostei Dacii au dovedit dezvoltarea deosebită a metalurgiei cu cel puţin două-trei secole înaintea cuceririi romane, transformînd civilizaţia dacică într-o civilizaţie binară, o civilizaţie a lemnului dublată de o civilizaţie a fierului de tip La Tene perfect comparabilă cu cea a celţilor şi cu nimic mai prejos decît cea romană.
Sursa: Enciclopedia Dacica
............................................................................
Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că
presa nu este doar o ”gura de iad”
iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci
LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.
Cei care controleaza presa
(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)
urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,
sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,
sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.
Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.
Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.
Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este
share pe facebook,
înscriere în lista de prieteni,
like pe pagina noastră rostirea și
răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !
............................................................................ .