Author: Ioan Valahul Page 2 of 8

De ce NU mergem la vot

Fiindcă s-a ajuns aici printr-o cvasi-lovitura de stat prin care au fost anihilate două instituţii fundamentale (Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului), au fost decapitate ilegal alte trei instituţii prin execuţia sumară a primilor trei oameni în stat (Preşedinţia României, Senatul şi Camera Deputaţilor) şi a fost manevrată în stil grosolan o a şasea instituţie (Monitorul Oficial). read more

CTP: reacţia premierului Victor Ponta la declaraţiile de luni ale Angelei Merkel, este “politicianistă, populistă şi agresivă”.

Cuvântul cancelarului german, Angela Merkel nu trebuie să fie ignorat, a declarat Cristian Tudor Popescu, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv.

Jurnalistul a mai criticat şi reacţia premierului Victor Ponta la declaraţiile de luni ale Angelei Merkel, catalogând-o drept “politicianistă, populistă şi agresivă”. read more

Blitzkrieg fata de democratie. Totusi, „unde erau romanii cand Mihai Viteazul a fost omorat?”

Daca mafia masonica reuseste sa il suspende pe Basescu, orice presedinte va fi intimidat in viitor ca, daca nu „ e ascultator” va fi suspendat ca Basescu”, ceea ce este teribil.

Urmeaza, foarte posibil, gratierea infractorului Adrian Nastase si adio-ul final de la democratie. read more

Doliu National

NU pentru ca Basescu nu mai este presedinte.

Ci pentru ca atunci cand a fost votat, de doua ori, jumatate din tara l-a ales impotriva mass mediei care era net impotriva lui. Aceasta inseamna o alegere constienta, independenta de forta mediei napustita asupra ta.
Acum, media a reusit să adoarmă întelegerea oamenilor si ei nu mai vad nici munca guvernului Boc, nici echidistanta presedintelui fata de institutiile statului, nici reala dictatura a lui Vantu, a lui Adrian Nastase si al lui Ponta. read more

Esenta Raului

Preluat de pe Hotnews.ro – Dan Tapalaga

…………………………………………………….

Esenta raului in aceste zile o gasim in anularea democratiei bazate pe echilibrarea puterilor in stat dupa clasicul principiu check&balance. read more

Oare cum trebuie procedat în situaţia în care membrii Parlamentului abuzează prin măsurile luate? Analiza constitutionala a solicitarii de suspendare a Presedintelui

Preluat de pe Contributors.ro – de Vlad Perju
………………………………………………………

Solicitarea privind suspendarea din functie a Presedintelui este un document ce trebuie analizat cu maxima atentie. read more

USL si justitia. Intre personificarea coruptiei si cel mai cinstit guvern

Evolutiile stranii în dosarul Trofeul Calitatii, în care fostul premier, Adrian Nastase, a fost condamnat în prima instanta la închisoare cu executare, explicatiile neconvingatoare ale premierului Victor Ponta, plus o serie de declaratii facute de ministrul Justitiei, Titus Corlatean, anunta ca justitia va intra curand într-o noua faza. Sub noile vremuri va trebui sa lupte pentru independenta ei, cu care s-a obisnuit în ultimii ani. Societatea civila si presa sunt obligate sa faca scut în jurul unui bun castigat greu – eliberarea justitei de sub control politic – si sa denunte pericolul revenirii la epoca justitiei dirijate. read more

Blonda lui Ponta

Basescu a fost asociat blondelor pentru care se spunea ca ar fi in stare de orice.
A fost mai intai blonda de la integrare care gafand a fost eliminata.
A urmat celebra blonda, Udrea care la fel ca prima a cazut la un test al lui Turcescu.
Udrea a revenit insa si asta a dat ocazie USL-ului sa-si concentreze atacurile asupra lui Base indirect.
Intrebarea acum este cine este blonda lui Ponta caci fiecare om puternic trebuie sa aiba blonda lui?
Ei bine, surpriza, blonda lui Ponta nu este blonda si in plus nu este femeie!
Blonda lui Ponta este Nastase Adrian.
Si pentru bonda sa Ponta este in stare sa sacrifice viitorul unei tari, sa o scota din UE daca este necesar, sa irite Bruxelul si SUA.
Numai sa-si salveze blonda.
Un guvern intreg in frunte cu Corlatean este pus nu in slujba tarii ci in slujba “blondei” lui Ponta.
Daca in cazul Base se putea banui o atractie magnetica intre doua sexe, la Ponta lucrurile iau o turnura statala, ori Nastase ori Romania?
Si Antonescu se pregateste sa le fie nas. read more

Benjamin Fulford: Epurarea majora a marionetelor americane din Japonia continua si in spatele scenei, iar gruparea terorista numita NATO a fost oprită !

Sursa :
http://benjaminfulford.net/2012/05/15/major-purge-of-us-puppets-in-japan-continuing-behind-the-scenes-nato-terrorist-state-group-bei
…………………………………………………………
Benjamin Fulford: Epurarea majora a marionetelor americane din Japonia continua si in spatele scenei, iar gruparea terorista numita NATO a fost oprită !
Postat de Benjamin
15 mai 2012 read more

Stolojan: Mesajul toxic pe care liderii Opoziţiei îl transmit în ţară este un mesaj extrem de grav, antiromânesc, dăunător

O fi!

Adica mesajul așa este – o nemernicie, dar nu trebuie sa uitam ca partea autentică a protestelor, mică și ne mediatizata suficient este neîncrederea în întreaga clasa politică, fiindcă a „ transpirat” faptul ca cei care conduc din umbra România sunt transpartinici. read more

Page 2 of 8

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Bulk Email Sender