.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Contractele cu CET Deva şi Paroşeni au păgubit “Hidroelectrica”, în trei ani, cu 361 milioane lei, potrivit “Euro Insol”
Cele două contracte au fost încheiate în vederea susţinerii activităţii electrocentralelor în cauză şi acoperirea unor credite
“Rezilierea lor nu reprezintă risc de faliment pentru cele două CET”, ne-a spus Remus Vulpescu
Administratorul judiciar al “Hidroelectrica” (“Euro Insol”) a reziliat, zilele trecute, două contracte de vânzare-cumpărare de electricitate, care au adus pagube companiei de circa 362 milioa-ne de lei, într-o perioadă de trei ani (2009-2011). Acestea fuseseră încheiate cu “Electrocentrale Paroşeni” şi “Electrocentrale Deva”, care au vândut către “Hidroelectrica” energie la preţuri mult pes-te nivelul pieţei reglementate.
Remus Borza, partener în cadrul “Euro Insol”, ne-a spus că aceste CET reprezintă “a doua categorie de băieţi deştepţi”, întrucât au vândut electricitate la un preţ de circa 230 de lei/MWh, în condiţiile în care preţul de achiziţie pe piaţa reglementată a fost, în perioada respectivă, de aproximativ 80-90 de lei/MWh.
“Nu este posibil să luăm energie aşa scump de la ei şi să vindem atât de ieftin”, ne-a precizat domnul Borza.
Potrivit comunicatelor “Euro Insol”, contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate “pentru asigurarea resurselor necesare rambursării şi garantării unui credit de 80 de milioane de euro, contractat în vederea finanţării a două investiţii de mediu”, în cazul “Electrocentrale Paroşeni”, şi pentru acoperirea costurilor de producţie justificate ale «Electrocentrale Deva», în vederea evitării falimentului acesteia şi “creării condiţiilor pentru asigurarea finanţării lucrărilor de inves-tiţii necesare continuării activităţii”.
Acest lucru ar presupune că menţinerea activităţii de la electrocentralele în cauză depinde de desfăşurarea contractelor cu “Hidroelectrica”.
Remus Vulpescu, administratorul special al companiei şi şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), ne-a spus, însă, că denunţarea celor două contracte “nu presupune niciun risc de faliment pentru electrocentralele de la Deva şi Paroşeni, întrucât, în acest an, ele nu s-au derulat”.
Domnia sa ne-a precizat: “Contractele nu erau în derulare. «Hidroelectrica» a cumpărat energie de la Deva şi Paroşeni în perioada 2009-2011, nu şi în acest an, ceea ce înseamnă că indicatorii financiari ai celor două CET nu depind de aceste contracte. Dacă, însă, pe viitor, «Hidroelectrica» ar fi cumpărat electricitate la preţurile din contracte, ar fi fost prejudiciată. Aşadar, rezilierea contractelor cu CET Deva şi Paroşeni nu va avea nicio influenţă asupra activităţii celor două societăţi”.
La rândul său, Remus Borza ne-a declarat: “Nu este problema mea dacă falimentează aceste centrale. «Hidroelectrica» are datorii de 1 miliard de euro, iar eu trebuie să salvez această societate. Până acum am renegociat vreo 200 de astfel de contracte, iar pe unele dintre ele le-am reziliat, şi vom continua cu acest proces”.
Pierderile înregistrate de “Hidroelectrica”, societate aflată în insolvenţă, în perioada 2009-2011, au fost de aproximativ 253 de milioane de lei, din contractul cu CET Paroşeni, şi de circa 109 milioane de lei, ca urmare a achiziţiei de electricitate de la CET Deva, potrivit “Euro Insol”.
Cele două contracte au fost încheiate în 2009, pentru o perioadă de zece ani. În urma denunţării lor, contractele de vânzare-cumpărare energie electrică nu mai produc niciun efect juridic.
Pentru începutul lunii septembrie este prevăzută înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara, format prin fuziunea dintre “Electrocentrale Deva” şi “Electrocentrale Paroşeni”.
Potrivit Danei Dinuleţ, reprezentantul “Electrocentrale Deva”, viitorul Complex va beneficia, pentru cele şase luni de iarnă, de circa un milion de tone de huilă de la Compania Naţională a Huilei (CNH). Complexul Hunedoara va mai trebui să achiziţioneze încă 500.000 de tone de huilă de import, pentru a-şi îndeplini producţia necesară programului de iarnă.
După înfiinţare, CE Hunedoara urmează să fie listat la bursă.
“Electrocentrale Deva” a înregistrat, anul trecut, un profit de 2,5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 778 de milioane de lei, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice (MFP). La finalul lui 2011, CET Deva avea datorii de 296,77 milioane de lei şi creanţe de 188,5 milioane de lei.
“Electrocentrale Paroşeni” a ieşit pe minus, în 2011, cuantumul pierderilor fiind de 34,47 milioane de lei. Cifra de afaceri s-a ridicat la 122,7 milioane lei. În acelaşi timp, valoarea datoriilor era de 241 milioane lei şi cea a creanţelor – de 77 milioane de lei.

Sursa: Bursa

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .