.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

imagesTraseul banilor din afacerea Roşia Montană arată cum o mică firmă canadiană s-a transformat în marele investitor din România, pe baza zăcămintelor din Munţii Apuseni

Pe scurt:

Schema de finanţare a afacerii blochează accesul statului la profituri ani de zile, până când vor fi achitate datorii de sute de milioane de dolari către investitori;

O mică companie canadiană, cu bilanţul gol, a devenit o afacere de aproape 2,6 miliarde de dolari, după ce a listat pe bursă resursele noastre de aur de la Roşia Montană;

Primele zile ale afacerii explică modul în care investitorii au preluat gratis controlul asupra zăcămintelor şi le-au folosit apoi pe bursă ca să facă rost de bani;

Banii făcuţi pe bursă au fost trimişi apoi în România sub formă de împrumuturi cu dobândă;
Banii strânşi de proiectul Roşia Montană pe bursele din Canada (întâi Vancouver, apoi Toronto) se ridică la peste 800 de milioane de dolari;

Personaje – cheie din povestea aurului recunosc astăzi, în premieră, neregulile afacerii, în care mari fonduri de investiţii şi investitori mărunţi şi-au plasat banii în ultimii paisprezece ani;
S-au făcut cheltuieli de peste 500 milioane de dolari la Roşia Montană;
Miza afacerii de la Roşia Montană a ajuns acum la aproape 18 miliarde de dolari;
Cheltuielile necesare pentru construcţia minei sunt de aproape 1 miliard de dolari, bani pe care compania canadiană susţine că nu îi are;
Schema-afacerii-Roșia-Montană1-1024x635 Termenul limită până la care aceste datorii ar trebui achitate de compania Roşia Montană este decembrie 2013.

AFACEREA-ROȘIA-MONTANĂ_basescu-aurFoşti directori ai afacerii şi responsabilii statului recunosc astăzi problemele operaţiunii prin care resursele au fost cedate gratuit iar apoi au fost folosite, fără aprobările legale, să aducă banii necesari chiar pentru exploatarea aurului. Documentele asocierii iniţiale dintre primii investitori şi statul român sunt date dispărute astăzi la fosta regie a statului care a facilitat afacerea. Printr-un circuit offshore, care leagă compania canadiană de afacerea din România, s-au făcut cheltuieli de peste 500 milioane de dolari la Roşia Montană. Bani pentru care compania din România, în care statul român este partener, a plătit dobânzi de zeci de milioane de euro. Miza afacerii de la Roşia Montană a ajuns acum la aproape 18 miliarde de dolari, la cât sunt evaluate zăcămintele după creşterea spectaculoasă a preţului internaţional al aurului.
Jocul pe bursă a surprins statul

Banii strânşi de proiectul Roşia Montană pe bursele din Canada (întâi Vancouver, apoi Toronto) se ridică la peste 800 de milioane de dolari, în ultimii paisprezece ani, prin emisiunea continuă de acţiuni, potrivit rapoartelor Gabriel Resources Ltd, compania mamă a afacerii.

Noi amănunte din această afacere arată că operaţiunea listării la bursa din Vancouver din 1997 s-a făcut în mare secret chiar şi faţă de arbitrul pieţei zăcămintelor – Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituţia statului care aprobă prospecţiunile, explorările şi exploatările de resurse.

Mihail Ianăş, fostul preşedinte al ANRM din acea perioadă, dezvăluie astăzi că afacerea listării a fost o mare necunoscută chiar şi pentru cei care ar fi trebuit să o aprobe:

“A fost o surpriză şi pentru noi listarea zăcămintelor din 1997. Am aflat atunci întâmplător de listare de la alţi investitori străini. Am cerut imediat explicaţii de la Ministerul Industriei şi am aflat că ei dăduseră o aprobare, dar nu ne-au motivat-o.”

Mihail Ianăş susţine că răspunsul a venit atunci de la secretarul de stat pe probleme de minerit, Nicolae Stăiculescu.

Fostul secretar de stat spune că nu îşi aminteşte de o astfel de aprobare:

“Nu am aprobat aşa ceva şi nici nu-mi aduc aminte ca ministerul să fi dat o astfel de aprobare. Ca secretar pe probleme din minerit ar fi trebuit să ştiu. Există două variante: fie ca aprobarea să nu fi existat, fie ca ea să fi fost aprobată fără ca eu să ştiu, deşi mi-e greu să cred asta.”

Listarea pe bursă a fost unul din punctele cheie al afacerii de la Roşia Montană pentru că astfel primii investitori au făcut rost de bani ca să finanţeze proiectul din Munţii Apuseni.

Și tot prin intermediul bursei acţionariatul companiei s-a schimbat radical până astăzi, în companie plasându-şi banii mari fonduri de investiţii. Gabriel Resources Ltd. Canada, compania mamă din proiectul Roşia Montană, nu exista pe harta mineritului în urmă cu paisprezece ani când a raportat zăcămintele noastre pe bursă. Ea se numea atunci Starx Resources Canada şi figura ca o mică companie, cu bilanţul aproape gol. Avea în schimb avantajul că era listată pe bursa din Vancouver (Canada), o bursă pentru companii cu risc.

În această companie reactivată au fost vărsate zăcămintele ca să atragă banii investitorilor. Una din primele hotărâri ale companiei din România din 1998 arată clar cum investitorii îşi puneau speranţele în banii strânşi de pe bursă:

“Terminarea primei faze a proiectului implică alocarea unor mari sume de bani care vor fi procurate de Gabriel Resources prin obţinerea unor finanţări de la fondurile internaţionale de investiţii prin bursa canadiană.”

Datele privind asocierea cu statul român pentru resursele de aur au ajuns pe bursă, la începutul anului 1997, printr-o operaţiune atipică: un schimb de acţiuni între o firmă offshore Gabriel Resources Jersey (Documente_pdf), cu un capital social de doar 10.000 de lire sterline, şi compania Starx Resources, cu un capital social de aproape 22.000 de dolari.

La finalul tranzacţiei, directorii firmei offshore, în frunte cu afaceristul român Vasile Frank Timiş , au devenit acţionarii Starx Resources şi i-au schimbat numele în Gabriel Resources Ltd. Canada.

Vasile Frank Timiş, devenit între timp unul dintre cei mai bogaţi români, a căpătat cu acest prilej titulatura de fondator al companiei Gabriel Resources Ltd şi a preluat funcţia de preşedinte.

Mihail Ianăş spune acum că Vasile Frank Timiş nu ar fi trebuit să ajungă să se fotografieze cu zăcămintele noastre pe bursa canadiană fără aprobarea ANRM, dar are o explicaţie ciudată:

“Fapta s-a petrecut şi, din fericire, proiectul este foarte bun. Probabil, din această cauză nimeni nu a mai căutat nod în papură.”

Alexandru Pătruţi, actualul preşedinte al ANRM, susţine însă că agenţia nu trebuia să aprobe listarea pentru că nu exista încă o lege a minelor la acel moment.

Mihail Ianăş îl contrazice însă:

“Investitorii trebuiau să ne ceară acordul, pentru că nu puteau să trimită datele privind zăcământul la cei care au făcut proiectul pentru listare şi nici să publice pe bursă date despre zăcăminte fără aprobarea noastră. Trebuie să ne raportăm la actul normativ care reglementa activitatea ANRM, nu la legea minelor. SRI s-a interesat atunci de operaţiunea listării, dar cred că povestea a fost muşamalizată, pentru că lucrurile au continuat, nu s-a mai întâmplat nimic de atunci. Dar trebuie luat în calcul că nu prea prea înţelegeam mulţi în acele vremuri ce e cu bursa. Erau anii aceia tulburi în care învăţam capitalismul.”

Ioan Rădulescu, fostul consilier personal al lui Mihail Ianăş, cu o bogată experienţă ca expert ONU şi consilier pe proiecte de minerit în mai multe ţări, are o poziţie tranşantă:

„Afacerea a fost stricată de la un capăt la altul. Când au listat proiectul pe bursă, investitorii nu deţineau nicio bucăţică de zăcământ aici. A fost un scenariu clar care a avut ca miză listarea la bursă şi apoi obţinerea licenţei. Partenerii străini au făcut astfel rost de banii cu care au făcut prospecţiuni, apoi au raportat rezultate, au cumpărat proprietăţi aici, la Roşia, apoi au emis alte acţiuni şi, tot aşa, povestea s-a umflat pe bursă. Dar totul a fost posibil, în principal, din cauza asocierii cu statul din 1995.”

Asocierea problemă

Lovitura dată de primii investitori prin postarea zăcămintelor pe bursă s-a bazat pe un acord de asociere încheiat, în septembrie 1995, cu Regia Autonomă a Cuprului Deva, modificat apoi, în secret, de două ori înainte de listare.

Nici acordul iniţial, nici actele care l-au modificat nu au fost făcute publice vreodată. Ele sunt de negăsit chiar şi la sediul fostei regii, ocupat astăzi de actuala companie a statului Minvest care i-a luat locul. Aflată în subordinea Ministerului Industriei, regia avea doar drepturi de administrare şi de operare asupra zăcămintelor.
Minele de aur erau exploatate aşa încă din perioada comunistă

Anunţul-privind-intenţia-regiei-să-atragă-investitoriPe 4 septembrie 1995, regia statului semna un acord de asociere cu firma australiană Gabriel Resources NL, reprezentată de Vasile Frank Timiş. Anunţul privind intenţia regiei să atragă investitori în proiect a apărut, abia a doua zi, pe 5 septembrie. Regia lăsa un termen de 30 de zile celor interesaţi ca să depună ofertele, deşi contractul fusese deja semnat. Cum operaţiunea a fost una confidenţială nimeni nu a protestat atunci.

Mircea Dobre, directorul regiei statului la momentul semnării asocierii, a refuzat orice discuţie pe acest subiect, motivând că s-a retras la pensie încă din 1997. Alt director al regiei statului din acei ani este Simion Mariş, astăzi primarul staţiunii Geoagiu Băi:

”Despre asociere nu-mi mai amintesc detalii, dar cel care a semnat-o sigur este domnul Dobre, pentru că el conducea atunci regia, eu eram doar director de producţie.”

Mariş priveşte la anunţul din ziar şi la data semnării acordului şi zâmbeşte:

“Da, încurcată problemă, dar nu-mi mai amintesc discuţiile de atunci. Ca o paranteză, eu sunt cel care l-a dus prima oară pe Frank Timiş la Roşia Montană. Pe el îl interesa de fapt cuprul din apropriere, de la Roşia Poieni (n.a. – mină aflată la trei kilometri de Roşia Montană). Directorul general, Mircea Dobre, m-a rugat atunci să merg cu Frank Timiş în zonă şi la întoarcere ne-am oprit la Roşia Montană. După ce a văzut Roşia Montană, Timiş s-a interesat doar de aurul de acolo.”

O astfel de asociere ar fi trebuit aprobată de consiliul de administraţie al regiei

Cornel Fornade este fostul secretar al şedinţelor consiliului de administraţie al regiei. Retras la pensie într-o comună de lângă Deva, Cornel Fornade refuză o întâlnire pe acest subiect:

“Au trecut mulţi ani de atunci, nu mai ştiu ce s-a discutat cu privire la această asociere, dar sigur a fost discutată în consiliu. Eu nu eram membru, dar într-adevăr eram secretarul şedinţelor consiliului de administraţie. Documentele trebuie să fie în arhiva companiei statului.”

Biroul documentelor pierdute

La sediul companiei, documentele acordului sunt de negăsit, după cum o recunoaşte chiar şeful ei. Clădirea companiei statului Minvest, înfiinţată prin transformarea regiei, se află în centrul vechi al municipiului Deva.

De profesie notar, Ladislau Farcaş conduce de un an şi jumătate Compania naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva:

“Nu am văzut acel acord din 1995 şi nici actele adiţionale care i-au urmat pentru că nu le-am găsit în arhivă. Le-am cerut şi de la investitori, dar nu mi-au dat un răspuns clar dacă le mai au nici ei, motivând că s-au tot schimbat casele de avocatură în ultimii şaisprezece ani.”

Ladislau Farcaş admite posibilitatea ca documentele să fi dispărut din arhiva companiei statului. Rugat să privească situaţia din perspectiva unui notar, Ladislau Farcaş recunoaşte că dispariţia unor documente atât de importante dintr-o arhivă a unei regii a statului este, în sine, o situaţie gravă. Dar atât.

Modul în care zăcămintele noastre au ajuns să fie controlate de către o firmă offshore abia înfiinţată este descris sumar într-o notă a regiei statului din martie1997, dar fără amănuntele esenţiale privind problemele asocierii. Nota regiei susţine că asocierea cu firma australiană şi, ulterior, cu firma Gabriel Resources (Jersey) Ltd. este benefică pentru statul român. Cel care a semnat nota este fostul director tehnic al regiei, Sorin Copăescu. Astăzi, Sorin Copăescu conduce compania de stat Conversim, responsabilă cu închiderea şi conservarea minelor statului. El refuză iniţial o întâlnire pe acest subiect motivând că este foarte ocupat în acele zile şi ne cere să revenim peste două săptămâni. Apoi ne amână din nou:

“Lăsaţi-mă cam două săptămâni, că o să ajung la Deva şi mai caut acolo actele. Au trecut şaisprezece ani, nu-mi mai amintesc cum s-a făcut atunci asocierea.”

Confirmarea neregulilor vine, neaşteptat, chiar de la omul pus de Vasile Frank Timiş să conducă afacerea de la Roşia Montană, Gabriel Dumitraşcu:

“Da, începuturile afacerii nu sunt tocmai în regulă. Nu spun că sunt ilegale, dar sunt cusute cu aţă albă.”

Gabriel Dumitraşcu a condus compania mixtă Roşia Montană Gold Corporation aproape cinci ani, între 2001 şi 2005. Ultima lui poziţie ocupată aici a fost cea de director general adjunct. Mai bine de trei ani a fost chiar directorul general al companiei şi membru în consiliul de administraţie. Dumitraşcu spune că nu a vrut să mai vorbească despre acest proiect de când a plecat din fruntea companiei în urmă cu şase ani.
Clauzele de confidenţialitate nu-l mai ajută astăzi

Ele au fost valabile până la mijlocul anului trecut. Prin mâna lui au trecut ani de zile toate documentele proiectului. Gabriel Dumitraşcu are o imagine din interior asupra afacerii, dar este dispus să vorbească doar despre problemele ei tehnice şi economice:

“Eu le-am atras atenţia, în repetate rânduri, că există un risc asupra proiectului din cauza începuturilor acestei afaceri. Chiar şi Frank Timiş recunoştea că lucrurile nu au fost tocmai în regulă, că nu au fost transparente la începuturile afacerii.”

Un document al Ministerului Industriei din anul 2002 aduce puţină lumină în afacerea asocierii de acum şaisprezece ani şi, mai ales, asupra celor două acte adiţionale care l-au modificat substanţial. Consecinţa directă a modificării a fost faptul că dreptul de operare asupra zăcămintelor a fost transferat de la regia statului către o companie mixtă, deşi iniţial asocierea nu permitea acest lucru. Ce nu spunea ministerul în acel document este că societatea mixtă nici măcar nu exista la acel moment. Compania mixtă care primea atunci dreptul pentru explorarea şi exploatarea zăcămintelor de la Roşia Montană avea să fie înfiinţată abia opt luni mai târziu, în iunie 1997, cu numele Euro Gold Resources. Ea se numeşte astăzi Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), după ce şi-a schimbat numele în anul 2000.
contract-societate-Dovada-din-contractDovada din contract

Chiar certificatul de naştere al afacerii de la Roşia Montană din 1997 dovedeşte astăzi cum a fost viciată asocierea din 1995. Vasile Frank Timiş şi-a oficializat prezenţa în afacerea aurului în iunie 1997, la momentul înfiinţării companiei mixte. Contractul de societate stipulează clar, cu majuscule, că asocierea dintre regia statului şi compania offshore din Jersey s-a făcut datorită „licitaţiei” din septembrie 1995.

Firma offshore Gabriel Resources a primit 65% din afacere pentru 357.000 dolari. Asta pentru că regia statului, cu mari probleme financiare, a intrat în asociere cu dreptul de folosinţă asupra parterului clădirii în care funcţiona şi cu un laborator al minei, ca principale active (document_pdf: Raportul de Evaluare).

Nicolae Stanca este cel care conducea regia statului, în 1997, la momentul constituirii companiei mixte Euro Gold Resources (actuala RMGC). El ne primeşte chiar în biroul de la parterul clădirii Minvest din Deva pe care regia statului l-a adus la constituirea companiei mixte. Nicolae Stanca este sigur pe el:

“Nu avea nicio legătură acordul acela din 1995 cu firma Euro Gold. Atunci au fost primii paşi de cooperare, pentru iazurile de decantare, pentru valorificarea sterilului, iar nu pentru exploatarea zăcămintelor.”

Actele semnate chiar de Nicolae Stanca în calitate de director al regiei îl contrazic însă: presupusa licitaţie pentru acordul iniţial de asociere a stat la baza constituirii companiei mixte de la Roşia Montană. Iar noua companie mixtă primea dreptul să exploateze zăcămintele de aur şi, după apariţia Legii minelor, îşi putea extinde activitatea şi în alte perimetre. Nicolae Stanca conduce astăzi compania Deva Gold, construită după aceeaşi reţetă ca la Roşia Montană şi vândută apoi către alţi investitori.
Negocieri pentru licenţa secretă

Acordul iniţial de asociere cu actele sale adiţionale şi, apoi, înfiinţarea companiei mixte, în iunie 1997, a permis investitorilor să intre, pe uşa din spate, într-o licenţă de exploatare. România nu avea atunci încă o lege a minelor pe baza cărora să fie acordate licenţe pentru exploatarea resurselor. Ioan Rădulescu, fostul consilier al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, susţine că a fost în echipa care a lucrat la proiectul legii minelor, promulgată în 1998. Fostul oficial al ANRM îşi aminteşte astăzi că, în acel proiect de lege, au apărut modificări care i-au ajutat pe investitorii de la Roşia Montană:

“Cât timp proiectul de lege a fost la Camera Deputaţilor am fost consultat aproape permanent asupra lui. Când a ajuns la Senat şi apoi la comisia de mediere n-am mai fost consultat decât de câteva ori, doar telefonic. După mediere, în proiect s-au strecurat modificări care au ajutat compania străină din proiectul Roşia Montană.”

Compania statului Minvest putea obţine licenţa fără licitaţie, prin negociere directă, pentru că exploata deja mina de la Roşia Montană, cariera Cetate.

Compania mixtă Euro Gold Resources a intrat în licenţă ca persoană afiliată, deşi legea nu prevedea o astfel de posibilitate, dar nici nu o interzicea explicit, lăsând posibilitatea ca pe aceeaşi licenţă de exploatare alte companii să facă explorări.

De altfel, Guvernul Radu Vasile aprobă licenţa de exploatare, în 1999, la propunerea ANRM, menţionând doar Minvest ca titular. În realitate, licenţa cuprindea ca persoană afiliată, compania mixtă Euro Gold Resources (astăzi RMGC). Licenţa a fost declarată secretă apoi, deşi iniţial ea avea statut de document confidenţial. Licenţa a fost, în fapt, o continuare a asocierii încheiate cu regia prin care compania de la Roşia Montană putea explora zăcămintele, iar dacă explorarea confirma nivelul aurului, investitorii puteau primi şi dreptul de exploatare.

Cel care a solicitat licenţa de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale este Nicolae Stanca. El spune că licenţa nu ar trebui să fie secretă şi că şi-ar fi dat acceptul, în 2007, ca ea să fie desecretizată în cazul celeilalte companii Deva Gold, al cărei director este şi astăzi:

“Secrete ar trebui să fie doar anexele cu datele privind dimensiunea şi concentraţia zăcămintelor, pentru că orice geolog le poate comenta, afectând astfel preţul acţiunilor pe bursă”. Prin mai multe acte adiţionale, perimetrul de exploatare este modificat, fiind extins de la mina Cetate, exploatată de stat, la masivul Cârnic, muntele unde se află cea mai importantă concentraţie de aur de la Roşia Montană, dar şi asupra altor perimetre. Mihail Ianăş este cel care a semnat licenţa în 1999. În primele discuţii, fostul preşedinte ANRM spulberă utilitatea licenţei acordate de el acum doisprezece ani, afirmând că societatea de la Roşia Montană are nevoie de o altă licenţă astăzi: “Compania mixtă trebuie să negocieze o altă licenţă pentru zăcământul extins de la Roşia Montană, altfel vor avea probleme. Putem chiar discuta dacă licenţa mai este valabilă după închiderea minei statului în 2006.”

După aproape o săptămână, Mihail Ianăş revine şi îşi schimbă radical opinia:

“M-am consultat cu foştii mei colegi de la ANRM. În 1999, s-a acordat licenţa de concesiune pentru exploatare acordată companiei miniere Minvest Deva, perimetrul de exploatare Roşia Montană. Cele două zone – cea de exploatare Roşia Montană-Cetate şi de dezvoltare a exploatării au fost introduse în acelaşi perimetru. În consecinţă, zăcământul general Roşia Montană (care, geologic, este o continuare a zăcământului Roşia Montană-Cetate) face parte din perimetrul de exploatare aprobat prin hotărâre de Guvern şi nu mai trebuie o altă licenţă.”

Dragoş Tănase, actualul director general al companiei Roşia Montană Gold Corporation, spune că societatea mixtă nu are nevoie de o altă licenţă:

“Avem licenţă de exploatare, e tot ce pot să vă spun. Da, cred că vorbim de aceeaşi licenţă, cea de acum doisprezece ani. Trebuie să vorbesc cu avocaţii, că nu ştiu exact acum ce număr are”. Ioan Rădulescu, fostul consilier personal pe probleme de minerit al preşedintelui ANRM, spune că licenţa a fost acordată, în 1999, doar pentru mina statului, iar proiectul extins al investitorilor avea nevoie de o altă licenţă de exploatare. În completarea începuturilor tulburi ale afacerii, Gabriel Dumitraşcu, fostul director al RMGC, spune că şi licenţa este unul din factorii de risc ai proiectului: “Eu le-am recomandat să obţină o altă licenţă, prin proceduri competitive, transparente, dar nu ştiu ce au mai făcut după plecarea mea din companie.”

Perioada la care face referire Dumitraşcu coincide cu extinderea perimetrelor de la fosta mină a statului.

Actualul şef al ANRM, Alexandru Pătruţi, spune că licenţa trebuie doar modificată:

“Nu este nevoie de altă licenţă. Trebuie doar renegociată şi încheiat un act adiţional.”

Ar fi al şaselea act adiţional din 1999 şi până astăzi. Perioadă în care licenţa a fost transferată de la compania statului către RMGC, iar perimetrul s-a extins spectaculos, ajungând la o suprafaţă de două ori mai mare decât cea iniţială.
Traseul ameţitor al resurselor la Deva

Un document din dosarul afacerii descrie un traseu ameţitor al firmelor offshore din proiectul aurifer de lângă Deva, controlat atunci de aceiaşi proprietari. Pe o jumătate de pagină, zăcămintele de aur de lângă Deva sunt transferate de la Castle Europa Barbados (care îşi schimbă numele în Gabriel Resources Barbados), la Gabriel Resources Jersey, care transferă la rândul ei acţiunile către European Goldfields Limited, care, mai departe, cesionează acţiunile la European Goldfield Barbados, pentru, ca în final, acţiunile să ajungă la Castle Europa Limited (document_pdf: Hotararea nr 11 traseu_zacaminte_deva nr. 11).

Legate ombilical la început, cele două afaceri, Roşia Montană Gold Corporation şi Deva Gold, au fost separate în anul 2000. O restructurare a activităţilor companiei Gabriel Resources, mutată de pe bursa din Vancouver pe cea din Toronto, a despărţit atunci proiectul de la Roşia Montană de cel de lângă Deva, preluat de compania European Goldfields Ltd Canada (listată de asemenea pe bursa din Toronto şi controlată astăzi de alţi investitori decât cei de la Roşia Montană).
“Băncile“ offshore

Un circuit financiar necunoscut până acum arată cum s-au făcut investiţiile de sute milioane de dolari în proiectul aurului din Munţii Apuseni: împrumuturi repetate de la firma offshore către compania mixtă, în care statul român este partener, cu 19.34%, prin compania Minvest. Caruselul împrumuturilor a început să funcţioneze în urmă cu unsprezece ani, când la conducerea companiei canadiene încă se afla fondatorul ei, Vasile Frank Timiş. Nivelul împrumuturilor s-a triplat însă după retragerea afaceristului român, în anul 2003. Două contracte de împrumut, trase la indigo, au fost semnate în aceeaşi zi, pe 21 iulie 2000. Primul contract direcţiona 40 de milioane de dolari de la firma offshore Gabriel Resources Jersey către Roşia Montană Gold Corporation (document pdf: contract_final_imprumut).

Un alt contract direcţiona 10 milioane de dolari către Deva Gold, compania soră a afacerii Roşia Montană, printr-o altă companie offshore (ulterior valoarea creditelor pentru compania din Deva a ajuns la 30 de milioane de dolari).

De cealaltă parte, prin mai multe acte adiţionale, valoarea împrumuturilor acordate de investitori la Roşia Montană a crescut la impresionanta sumă de 500 de milioane de dolari până în anul 2009.

Clauzele din contractele de împrumut arată că returnarea banilor către acţionarul majoritar, firma Gabriel Resources Jersey, va fi făcută cu prioritate, înainte ca orice profit să fie distribuit către acţionari. Adică niciun ban nu va fi încasat din dividende de către compania statului până când nu va fi stinsă integral datoria către acţionarul majoritar, firma din insulele Jersey.

Detaliile sursei de finanţare a afacerii din România nu a fost comunicată pe bursa canadiană. Mai mult, compania statului nu a avut niciun cuvânt de spus în aprobarea împrumuturilor. Din nicio hotărâre a acţionarilor RMGC nu reiese că problema împrumuturilor a fost discutată vreodată de acţionari în ultimii unsprezece ani. Ca urmare, detaliile lor nu au fost publicate nici în Monitorul Oficial.

Actualul director general al RMGC, Dragoş Tănase, spune că banii din împrumuturi se găsesc în bilanţul companiei din România:

“Împrumuturile sunt publicate aici, în bilanţurile companiei Roşia Montană Gold Corporation.”

Doar cei care ar fi plătit la Registrul Comerţului taxa pentru obţinerea documentelor şi pentru bilanţurile afacerii ar fi putut afla că societatea statului este blocată la primele profituri, fiind pusă astfel să deconteze o cincime din cheltuielile făcute până acum de compania mixtă.

Calculele arată că societatea statului va trebui să renunţe la dividende de 62 de milioane de dolari pentru a fi stinse datoriile de 330 de milioane de dolari, pe care RMGC le mai are către acţionarul său din insulele Jersey.

Bani care se adaugă altor 39 de milioane de dolari împrumutaţi direct de la firma din Jersey în 2009 şi pe care compania statului trebuie să le returneze din dividende. Un total de aproape 100 de milioane de euro. Ceea ce înseamă că pentru fiecare cinci dolari aduşi de investitori în proiect, compania statului va suporta un dolar.

O situaţie în puternic contrast cu prezentarea publică a afacerii, în care investitorii îşi asumaseră integral costurile pentru realizarea proiectului.

Datoriile directe ale Minvest către acţionarul majoritar, în valoare de 39 de milioane de dolari, au ca principală cauză tot împrumuturile de 500 de milioane de dolari luate în ultimii unsprezece ani de către compania RMGC de la acţionarul său majoritar.

Ladislau Farcaş, directorul companiei de stat Minvest, spune că este normal ca acţionarii străini să-şi recupereze cheltuielile din afacere:

“Ei au cheltuit aproape 500 de milioane de dolari din câte ştiu, pe care i-au adus sub formă de împrumut. Sunt de fapt bani pe care i-au câştigat pe bursă datorită publicităţii de care s-a bucurat acest proiect. A fost şansa lor această publicitate.”

Fostul şef al companiei mixte, Gabriel Dumitraşcu, confirmă faptul că prin aceste împrumuturi compania statului va deconta o bună parte din cheltuielile făcute de investitori:

“Ar trebui făcut un audit la Roşia Montană pe baza căruia statul să vadă ce anume va deconta în această afacere. Din punctul meu de vedere proiectul trebuie aşezat pe alte principii economice. Nu este normal ca această companie mixtă, în care statul este acţionar, să deconteze financiar inclusiv costurile companiei canadiene, cum ar fi cheltuielile de personal, de transport sau de protocol.”

Este pentru prima dată când un fost oficial al companiei, plătit mulţi ani chiar de către investitori, intră în detaliile financiare ale afacerii adoptând o poziţie critică. Dumitraşcu explică, mai departe, că o parte din deconturile ce au fost suportate şi de compania statului au fost mascate în costurile de finanţare ale proiectului, adică în dobânzile şi comisioanele aferente împrumuturilor de sute de milioane de dolari. Dragoş Tănase, actualul director al companiei RMGC, respinge categoric mecanismul descris de Dumitraşcu:

“Este o aberaţie. Până acum singurii care au adus bani în proiect sunt investitorii.”

Un raport al auditorilor companiei RMGC arată însă că, în anul 2009, cheltuielile cu dobânzile pentru împrumuturile de la firma din Jersey au fost de peste 12 milioane de dolari, iar cu un an înainte, în 2008, ele s-au ridicat la 15 milioane de dolari.

Un scadenţar al împrumuturilor arată că Roşia Montană Gold Corporation mai figurează astăzi cu datorii către investitori în valoare de 330 milioane de dolari, după ce o parte din obligaţii, aproximativ 170 de milioane de dolari au fost stinse, în 2009, prin transformarea lor în acţiuni. La finalul operaţiunii de acum doi ani, prin care compania RMGC a fost salvată de la dizolvare, societatea statului a devenit datoare cu cele 39 de milioane de dolari către firma din insulele Jersey.
Refren anual: soluţii de salvare de la dizolvare

Din cauza situaţiei patrimoniale negative cauzată de cheltuielile masive făcute cu banii din împrumuturi, administratorii afacerii au trebuit să găsească mereu soluţii pentru a scoate compania din desele situaţii de dizolvare. Compania Roşia Montană a fost, anual, într-o astfel de situaţie, începând cu 2008. Chiar şi în acest an, când compania s-a salvat printr-o reducere a capitalului social cu 252 de milioane de lei, după ce acum doi ani îşi majorase capitalul social cu aproape 600 de milioane de lei. La finalul operaţiunilor de acum doi ani, compania statului a devenit datoare cu aproape 39 de milioane de dolari către acţionarul majoritar Gabriel Resources Jersey, care a participat la capitalizare cu o parte din creanţele pe care le avea asupra companiei mixte. Compania statului a venit cu cele 39 de milioane de dolari la majorarea de capital ca să-şi poată menţine cota de 19,4% din afacere. Altfel, ponderea statului în companie s-ar fi redus la mai puţin de 1%. Iniţial, condiţiile puse de investitori companiei Minvest pentru acordarea împrumutului includeau un gaj pe acţiunile statului şi plata unor dobânzi (document_pdf: Contract imprumut varianta_initiala).

Sub presiunea dizolvării, firma din Jersey a acceptat să acorde împrumutul de 39 de milioane de dolari, fără gaj şi fără dobândă, cu condiţia ca societatea statului să îl returneze din dividendele afacerii (document_pdf: Contract_imprumut_final).

Daniel Andronache, fostul director al companiei statului în 2009, refuză să comenteze condiţiile în care Minvest a contractat acel împrumut motivând că ele sunt confidenţiale:

“Operaţiunea majorării de capital s-a realizat în octombrie-noiembrie 2009, în perioada aceea tulbure când Guvernul Boc era demis în Parlament. Ministerul Economiei ne-a lăsat atunci să ne descurcăm singuri. A fost o presiune mare pentru noi din cauză că problema dizolvării trebuia rezolvată până la finalul lunii decembrie 2009.”

În final, compania statului s-a angajat să plătească datoria din dividendele afacerii. Aceleaşi dividende la care compania statului nu are acces până când schema de finanţare a afacerii nu va fi închisă prin plata celor 330 de milioane de dolari.

Eforturile companiei RMGC să se salveze de la dizolvare au devenit şi mai acute în acest an. Pe 13 octombrie 2011, acţionarii companiei mixte au aprobat, pe de o parte, salvarea de la dizolvare pentru a acoperi pierderile din 2009, pentru ca, pe de altă parte, să constate că nivelul activului net este iar sub limita legală (50% din capitalul social) din cauza pierderilor din anul 2010. Deşi cele două hotărâri ale acţionarilor au fost luate în aceeaşi zi, ele au fost publicate separat în Monitorul Oficial. Întâi, pe 25 octombrie, a fost publicată decizia pentru reducerea capitalului social, iar apoi, pe 14 noiembrie 2011, a fost publicată şi constatarea noii situaţii de dizolvare, precum şi împuternicirea consiliului de administraţie să găsească soluţia pentru rezolvarea situaţiei de dizolvare până la 31 decembrie 2012.

Legea societăţilor comerciale impune companiilor al căror activ net scade sub jumătate din capitalul social să remedieze problema până la finalul anului următor în care s-a constatat situaţia negativă, altfel compania ajunge la mâna judecătorilor pentru a mai putea fi salvată de la dizolvare.
Milioane pentru comunicare

O listă cu cheltuielile companiei de la Roşia Montană a ajuns pe masa acţionarilor în decembrie 2010, când urma să fie discutată, din nou, problema salvării companiei de la dizolvare, din cauza pierderilor pe anul 2009. În ciuda pierderilor, compania a alocat sume importante pentru comunicare, după cum reiese din lista publicată de companie tot în Monitorul Oficial. Cheltuielile, listate pe departamente, arătă cum s-au alocat banii companiei anul trecut. Sumele sunt listate direct în dolari canadieni (monedă aflată astăzi aproape la paritate cu dolarul american). Departamentul de comunicare figura în listă pe locul doi, cu aproape 8 milioane de dolari canadieni. Alte 2,5 milioane de dolari canadieni au fost alocate departamentului pentru “relaţii guvernamentale”. Aici lucrează oamenii care obţin avizele de la instituţiile guvernamentale.

Rapoartele de pe bursa canadiană arată că alte aproape 3 milioane de dolari au fost aprobate în primele şase luni din acest an pentru promovarea proiectului în România. Motivul declarat de şefii companiei Gabriel Resources pe bursă a fost creşterea sprijinului public pentru proiect. Actualul director general al companiei RMGC, Dragoş Tănase, susţine că întreaga campanie de promovare are ca scop să prezinte realitatea de la Roşia Montană:

“Oamenii sunt disperaţi, au nevoie de locuri de muncă şi trebuie să cunoască realitatea de aici. Vom crea până la 1200 de locuri de muncă, iar beneficiile directe ale statului sunt de peste 3 miliarde de dolari. ”

De cealaltă parte, Gabriel Dumitraşcu, fostul director al RMGC, susţine că locurile de muncă sunt un obiectiv secundar:

“După construcţia minei vor mai fi în jur de 550 de locuri de muncă, din care doar vreo 200 de slujbe vor putea fi ocupate de localnici, din cauza specializării înalte pe care o implică proiectul.”

sursa: stareanatiunii

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .