.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Andreea Marta – soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al ex-preşedintelui ANAF – câştiga şi 10.000 de euro într-un sejur la Monte Carlo, din traficarea de fetelor racolate pentru a bine dispune bărbaţi bogaţi, au declarat surse judiciare citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, Marta făcea “comenzi pentru virgine” în Republica Moldova, pentru care se plăteau şi câte 3.000 de euro, iar în Bucureşti gruparea ce trafica fetele obţinea şi 10.000 de euro.

În schimbul serviciilor sexuale, fetele traficate primeau între 300 şi 500 de euro.

Joi, Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă pe numele Andreei Marta, sorei sale, Maria Magdalena Lungu, dar şi pe numele lui Valentin Panait, taximetrist care ar fi făcut anumite servicii grupului în schimbul unor sume, toţi trei fiind reţinuţi, în urmă cu o zi, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Decizia tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, până atunci Andreea Marta, Maria Magdalena Lungu şi Valentin Panait vor fi încarceraţi, pentru constituire de grup infracţional organizat cu preocupări pe linia proxenetismului şi a prostituţiei, în vederea obţinerii de beneficii materiale injuste semnificative.

Miercuri, Andreea Marta – soţia fostului şef de cabinet a lui Sorin Blejnar – a fost chemată pentru audiere de procurorii DIICOT într-un caz de proxenetism, fiind acuzată de racolare de persoane cu o situaţie materială bună cărora le-ar fi facilitat întâlniri amoroase cu fete în România, dar şi în Monaco, Elveţia, Italia.

Începând cu anul 2010, Andreea Marta, sora sa, Maria Magdalena Lungu, Victoria S. şi Valentin Panait ar fi constituit într-un grup criminal organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi prostituţie cu caracter transfrontalier, în sensul coordonării unei reţele de prostituate de lux, recrutate din rândul tinerelor studente participante la diferite concursuri de modeling din România, informează Poliţia Română.

Concret, spune DIICOT, începând cu anul 2010, surorile Andreea Elena Marta (fostă Lungu), de 28 ani, şi Maria Magdalena Lungu, de 38 de ani, au coordonat această grupare, procedând la racolarea persoanelor cu o situaţie materială foarte bună, cărora le-ar fi facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani.

Activităţile de prostituţie – proxenetism au avut loc, în principal, pe teritoriul României, în municipiile Bucureşti, Tulcea, Braşov şi Călăraşi, dar şi în alte ţări – Italia, Elveţia, Principatul Monaco.

Tinerele ce practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării, din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri, diferiţi cetăţeni străini bogaţi sau persoane din lumea mondenă.

“Clienţii erau racolaţi de către membri grupării din mediul oamenilor de afaceri, politicieni şi sportivi, care erau dispuşi să cheltuiască sume foarte mari de bani, prin organizarea unor petreceri private, în special în străinătate şi în cluburi exclusiviste”, precizează Poliţia Română, într-un comunicat remis presei.

Potrivit poliţiei, activitatea reţelei se manifesta atât pe plan intern (cu precădere în municipiul Bucureşti) şi împrejurimi, cât şi în plan extern în destinaţii precum Monte Carlo, Nisa, Milano sau Dubai. Sumele încasate, deosebit de importante, erau însuşite în cea mai mare parte de către membri grupării, prostituatele fiind plătite cu sume în jur de 300-500 de euro.

“În urma investigaţiilor efectuate, în baza delegării autorităţilor judiciare competente, au fost identificate 30 de prostituate, o parte dintre acestea fiind deja audiate, care întreţineau raporturi sexuale în folosul grupului infracţional organizat. Gruparea era coordonată de către surorile Andreea Elena Marta şi Maria Magdalena Lungu, cu sprijinul Victoriei S. şi a lui Valentin P., care recrutau, plasau şi transportau prostituatele la adresele clienţilor sau în locuri în care se desfăşurau petreceri private.

La sediul DIICOT-Structura Centrală au fost conduse, în vederea audierii, mai multe persoane, urmând ca faţă de acestea, după finalizarea audierilor, să se dispună măsurile legale, a precizat Direcţia.

Soţul Andreei Marta, Codruţ Alexandru Marta, a fost dat în urmărire naţională după ce dispariţia a fost semnalată la Poliţie, în 25 mai, de nevasta acestuia, care a precizat că ultima dată bărbatul ei a fost văzut în 21 mai 2012.

În 28 mai, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg au fost audiaţi în legătură cu dispariţia lui Codruţ Marta.

În 29 mai, Elan Schwartzenberg declara că este prieten de aproape zece ani cu Codruţ Marta şi că “nu crede o iotă din acuzaţiile şi bârfele la adresa lui”, omul de afaceri precizând totodată că nu a fost niciodată audiat despre “TVA-uri sau afaceri oneroase”.

“Codruţ Marta este prietenul meu de aproape zece ani şi indiferent din ce motiv lipseşte, eu mi-l asum ca prieten. Nu cred o iotă din acuzaţiile şi bârfele la adresa lui, pentru că, dacă acestea erau fondate, sunt convins că era arestat sau cel puţin anchetat la acest moment. Nu am fost la DNA şi nu am fost întrebat niciodată, nicăieri de TVA-uri sau afaceri oneroase, ci doar am depus – la fel ca toţi cunoscuţii lui Codruţ – o declaraţie în calitate de martor”, a spus omul de afaceri.

Sursa: Romania Libera

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .