.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

345886-p.1-a-2670608-apJobbik, partidul extremist ungar asociat cu eurasianismul lui Aleksandr Dugin şi Vladimir Putin, încearcă să provoace tensiuni interetnice în Transilvania. Întrebarea legitimă este dacă Jobbik, împotriva intereselor maghiarilor, ale secuilor şi ale românilor, acţionează la comanda sau din imboldul Rusiei. Reacţia Bucureştiului sugerează că da. Un amănunt interesant, apropo de susţinerea Jobbik pentru tot ceea ce este rusesc, s-a consumat în Alianţa Mişcărilor Naţionale Europene.

Svoboda, partidul naţionalist ucrainean pe care propaganda moscovită îl dă drept exemplu că guvernarea de la Kiev a fost preluată de „fascişti şi nazişti“, avea statut de observator, dar a fost exclus şi din această calitate la cererea Jobbik, pentru care atitudinea antirusă a Svoboda era prea mult de îndurat
Jobbik, partidul ungar a cărui interzicere pe teritoriul României a fost cerută de preşedintele Traian Băsescu, este descris de cvasitotalitatea mass-media occidentale drept o formaţiune de „extremă dreaptă”. Cu toate că Jobbik are o mulţime de lucruri în comun cu fascismul şi nazismul, această descriere nu este tocmai corectă. Pentru o descriere mai bună, ar fi mai util următorul citat:

„Există tendinţe diferite în cadrul noii generaţii de mişcări revoluţionare, nonconformiste din Europa (atât la Stânga, cât şi la Dreapta), iar unele dintre ele au avut succes în obţinerea unor poziţii politice înalte în ţările lor. Criza Occidentului va deveni mai adâncă şi mai extinsă în fiecare zi şi, de aceea, va trebui să ne aşteptăm la o creştere a puterii şi influenţei propriei noastre mişcări eurasianiste, împotriva ordinii globale existente, care este o dictatură a celor mai rele elemente ale societăţilor occidentale.

Pe cei care, atât la Dreapta, cât şi la Stânga, refuză în toate sferele hegemonia americană, ultraliberalismul, atlanticismul strategic, dominaţia elitelor financiare oligarhice şi cosmopolite, antropologia individualistă şi ideologia drepturilor omului, precum şi rasismul tipic occidental – culturală, economică, etică, morală, biologică şi aşa mai departe -, şi care sunt gata să coopereze cu forţele eurasiatice pentru apărarea multi-polarităţii, pluralismului socio-economic şi dialogului între civilizaţii îi considerăm aliaţi şi prieteni.

Cei care, situaţi la Dreapta, susţin Statele Unite, rasismul alb împotriva Lumii a Treia, care sunt antisocialişti şi pro-liberali şi care sunt dispuşi să colaboreze cu atlanticiştii; precum şi cei care, aflaţi la Stânga, atacă Tradiţia, valorile organice ale religiei şi familiei şi care promovează alte tipuri de deviaţii sociale – se află împreună în tabăra duşmanilor.

Pentru a ieşi victorioşi împotriva ina­micului comun, trebuie să dăm deoparte ura ancestrală dintre popoarele noastre şi adversitatea dintre ideologiile perimate care încă ne despart. Putem rezolva aceste probleme existente între noi după victorie. Pentru moment însă, suntem cu TOŢII puşi la încercare şi suntem cu TOŢII dominaţi de forţele actualei ordini mondiale. Pentru că înainte de a ne preocupa de aceste chestiuni secundare, trebuie mai întâi să ne eliberăm.

Sunt foarte fericit că Gabor Vona, pe care l-am întâlnit şi care este liderul partidului Jobbik din Ungaria, înţelege acest lucru perfect. Avem nevoie să fim uniţi în crearea unui Front comun Eurasiatic”.

Vorbele îi aparţin lui Aleksandr Dugin, celebrul, deja, ideolog al eurasianismului, care a fost citat în numeroase rânduri în ultima vreme în legătură cu agresiunea rusă împotriva Crimeii şi au fost rostite la puţină vreme după întâlnirea dintre Gabor Vona şi Dugin de la Moscova, din primăvara anului trecut, când, la invitaţia lui Dugin, liderul Jobbik a ţinut o prelegere la Universitatea Lomonosov şi s-a întâlnit cu oficiali ruşi de rang înalt.

Citatul este relevant atât din punct de vedere ideologic, cât şi politic. Fără a intra în analize ideologice ample, ceea ce uneşte „mişcarea eurasianistă” a lui Dugin, care inspiră în mare parte politica de azi a Rusiei şi a lui Vladimir Putin, şi Jobbik sunt ura faţă de orice idee de liberalism şi modernitate, aşa cum s-au născut ele din Iluminism, şi devotamentul faţă de o tradiţie idealizată şi de „ordinea organică” pre-modernă a lumii. Din acest punct de vedere, atât eurasianismul lui Dugin, cât şi ideologia Jobbik seamănă mai mult cu islamismul Al Qaeda decât cu neo-nazismul occidental.

Într-adevăr, în octombrie anul trecut, Gabor Vona a salutat în Turcia, unde a fost de asemenea, invitat să ţină mai multe prelegeri universitare, fraternitatea turco-maghiară care merge dincolo de legăturile de sânge (maghiarii fiind de origine turcică, deşi oameni precum Gabor Vona îi spun „turanică”) şi a declarat că „Islamul este ultima speranţă a Umanităţii”, spre furia neo-naziştilor germani şi greci, pentru care turcii sunt principalul inamic. Atât Dugin cât şi Gabor Vona, primul cu Eurasianismul, cel de-al doilea cu Turanismul sunt bântuiţi de acelaşi spectru al reinstaurării unui imperialism pre-modern care au convenit să pună diferenţele deoparte şi să formeze o alianţă împotriva inamicului comun: liberalismul occidental reprezentat de drepturile omului, individualism şi capitalism pe de o parte şi de Statele Unite, Uniunea Europeană şi „atlanticism” de partea cealaltă. Atât de mare este această ură încât la amintita conferinţă de la Universitatea Lomonosov, Gabor Vona a susţinut că „America este avortonul Europei”, că „Uniunea Europeană este trădătoarea continentului european care este mai bine reprezentată de Rusia decât de UE” şi că „în următorii ani Ungaria trebuie să decidă dacă rămâne în UE, dacă se alătură Uniunii Eurasiatice în formare sau dacă rămâne independentă”. „Oricum ar fi, a adăugat liderul Jobbik, prima cale (UE) nu este o opţiune pentru noi, pentru că nu avem nici un viitor acolo. Va trebui să îmbrăţişăm valorile transcendente şi să părăsim matricea capitalismului global.”

sursa si foto: Romania Libera

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .