.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Bella Moor Trayzohn şi fiul său, Meyer, îşi datorează „a doua viaţă” unei enigmatice salvatoare

Totul a început în aprilie, când, la împlinirea a 100 de ani de la tragedia Titanicului, un vas de croazieră a refăcut traseul iniţial al acestuia, având la bord inclusiv descendenţi ai victimelor sau supravieţuitorilor naufragiului din 1912, dar şi un milionar român: Cornel Tăbăcaru.

Presa din întreaga lume a relatat călătoria, rememorând însă, pe larg, tragedia. Arhivele au fost din nou răscolite, interesul pentru subiect a căpătat aripi, brusc. Aşa e presa. Aşa e interesul publicului. De moment, înflăcărat, nebun. O înregistrare video de câteva minute, un text de câteva paragrafe în presa maghiară şi ochiul vigilent al colegului nostru Istvan Deak aduceau în şedinţa de redacţie la Jurnalul Naţional o temă copleşitoare: după o sută de ani se vorbea pentru prima oară despre 14 tineri plecaţi din Transilvania în căutarea unui loc de muncă la Bucureşti, dar ajunşi pe Titanic, la munca de jos. Un octogenar din Gheorgheni povestise, într-un reportaj tv preluat de postul ungar de televiziune Duna, despre cei 14, dintre care doar unul supravieţuise naufragiului. Aveam doar două nume de familie şi nici un alt fir. Unica soluţie pentru a crede în poveste era cufundarea în arhive, căutarea. Adică gazetărie. Arhive, liste cu nume ale supravieţuitorilor, liste cu nume ale celor decedaţi, liste cu persoane care nu s-au îmbarcat în ultima clipă, liste cu neidentificaţi şi apoi detalii din ce în ce mai macabre despre adevărata tragedie. Cea de după scufundarea vasului: recuperarea supravieţuitorilor, recuperarea şi identificarea victimelor, cadavre în descompunere, imposibile identificări.

Documentul de pe Carpathia
Totul, în câteva zile şi câteva nopţi de căutări, de descifrări. Nimic concret, până într-o zi, când, la o privire mai atentă asupra unui document provenit de pe vasul Carpathia, care a fost primul care a ajuns la locul naufragiului Titanicului, recuperând supravieţuitori, menţiona, printre altele, la ceea ce americanii au denumit „races” – probabil cu referire la naţionalităţi, cetăţenii – şi „Romanian” („român”). Nu se folosea pluralul. Dar era pentru prima oară în ultimii 100 de ani când se vorbea despre o origine românească pe Titanic. Iar căutările noastre referitoare la tinerii plecaţi din Transilvania, la muncă pe Titanic, şi dispăruţi, păreau să capete un imbold. Dar arhivele din ţară nu aveau să ne ajute suficient pentru a face lumină.

Tăbăcaru aruncă nada
La 20 mai însă, românul care a fost la bordul navei care a refăcut traseul Titanicului în aprilie, Cornel Tăbăcaru, venea la redacţie cu un „ceaslov” preţios: „Titanic. Triumph and Tragedy”, ediţia a treia, semnată de John P. Eaton şi Charles A. Haas. „Copii, am o bombă pentru voi. Ia vedeţi ce scrie aici, în listele astea. Este vorba despre doi supravieţuitori din barca numărul 14”, a spus Tăbăcaru.

Pasionat şi el de interminabila poveste a tragediei Titanicului, Cornel Tăbăcaru a remarcat în cea de-a treia ediţie a cărţii un detaliu incitant: în dreptul numelor Bellei şi al lui Meyer Moor nu mai scria la ţara de provenienţă „Rusia”. Ci „România”. De fapt, „Rumania”. Aşa a ajuns povestea Bellei şi a lui Meyer la Jurnalul Naţional. „În calitate de membru al Clubului Titanic, e de datoria mea să fac lumină asupra acestui aspect şi să aduc cuvenitele rectificări. Aşa că să trecem la treabă!”, a spus Tăbăcaru.

Era o a doua sursă de informaţie în care se pomenea România. Părea uşor neverosimil, dar obsesia pentru documentul iniţial, de pe Carpathia, unde scria despre supravieţuitor „român sau din România” era intactă. Coroborate, cele două informaţii au dat naştere unor căutări pe ruta Bucureşti – Washington. Corespondenta Jurnalului Naţional Mihaela Biliovschi a căpătat informaţiile primare. Puzzle-ul abia începea să se contureze. Iar liste, iar nume, iar manuscrise, iar descifrări, iar detalii. De data asta, exista o poveste cu final fericit. Ba chiar una fabuloasă. Urmaşii din Statele Unite ai Bellei şi al lui Meyer sunt încântaţi că din România cineva se interesează de un fragment din istoria familiei.

A doua viaţă
În spatele salvării Bellei şi a lui Meyer Moor (mamă, în vârstă de aproape 29 de ani şi fiu, în vârstă de 7 ani) stă o enigmă. Cei doi îşi datorează „a doua viaţă” unei persoane care a decis, în ultima clipă, să le cedeze locul în barca numărul 14, care avea să-i transporte pe supravieţuitori la bordul vasului Carpathia.

Bella Moore (Beila Moor) a ajuns la bordul Titanicului din cauza unei greve. Iniţial, cumpărase un bilet comun pentru ea şi fiul său pentru a se îmbarca pe RMS Adriatic, aparţinând aceleiaşi companii, White Star Line, care opera şi Titanicul. Din cauza conflictului de muncă au fost transferaţi pe Titanic. Bella încerca pentru a doua oară să ajungă în America, pentru a fugi de persecuţiile cărora le cădeau victime evreii în Imperiul Rus. Bella era văduvă. Fusese căsătorită cu un evreu rus, care a fost înrolat în Armata Rusă, dar care nu s-a mai întors acasă. Potrivit unor surse, acesta ar fi murit în războiul ruso-japonez. Cert este că mama era îngrijorată pentru soarta fiului său şi şi-a încercat norocul în Ţara Făgăduinţei. Dar prima tentativă a eşuat, cei doi fiind respinşi de serviciile de imigraţie. Bella şi fiul s-au întors la rudele din Anglia, care îi găzduiseră după fuga lor din Rusia, pentru a strânge banii necesari unei noi încercări.

Pistă falsă?
Mulţi ani s-a crezut că Ida Straus, soţia unui bogătaş american, Isidor Straus, care s-au aflat şi ei pe Titanic, la clasa I, a fost cea care le-a cedat locul în barca numărul 14. Dar cercetări recente, coroborări ale declaraţiilor mai multor martori oculari, consemnate de-a lungul anilor, lasă să se înţeleagă că Ida s-a aflat în barca numărul 8. Poate altcineva le-a salvat viaţa celor doi. Cert este că Bella şi fiul său au ajuns teferi, marcaţi puternic de tragedia Titanicului, din nou în faţa Serviciului de Imigrări american. Şi au fost refuzaţi. Au plecat în Canada, unde au trăit mai mulţi ani, iar ulterior au ajuns în America. Bella s-a recăsătorit la Chicago, iar ulterior s-a stabilit la El Paso, Texas, rămânând pentru a doua oară văduvă. A decedat în 1958, la vârsta de 75 de ani, fiind înmormântată în cimitirul B’Nai Zion. Fiul său, Meyer, s-a stabilit şi el în El Paso împreună cu soţia sa, cu care a avut trei copii. Acesta a încetat din viaţă în 1975, la 15 aprilie. Exact la împlinirea a 63 de ani de la tragedia Titanicului.

Despre povestea de viaţă a celor doi, pe larg, în zilele următoare.

Un român în echipajul de pe “Carpathia”
● Dan Constantin
Din sacul cu amintiri a mai ieşit o tulburătoare întâmplare trăită de un român în vârtejul dramatic de moarte şi speranţă al tragediei Titanicului.
La începutul anilor ’60 venise şi în România filmul “A night to remember” făcut de englezi. În sala cinematografului Victoria, din Călăraşi, oraşul meu natal, copil de 12-13 ani fiind, am rămas impresionat de drama ce se petrecuse în Atlantic. Filmul a redat-o într-o poveste care şi acum este considerată drept cea mai apropiată de realitate. A doua zi după ce văzusem filmul m-am dus la atelierul unde îmi reparam bicicleta, la domnul Raicu. Era pe Strada 6 Martie, vecin cu prăvălia de coloniale a domnului Brener şi vis-à-vis de redacţia ziarului local unde lucra tatăl meu. Domnul Raicu, un om trecut de 70 de ani, era ajutat de soţie, vârsta şi inima care o lua câteodată razna, punându-l deseori pe “şef” în poziţia de asistent la repararea bicicletelor. În atelier era doar doamna, care mi-a spus că domnul Raicu nu se simte bine. “Am fost la film”, explică doamna. A intrat şi el în atelier după un timp. Era cu ochii roşii, parcă plânsese. “Danuţ, începe el să-mi povestească, am retrăit la cinema cele mai grele clipe din viaţă. Eram îmbarcat pe «Carpathia», în 1912, aveam puţin peste 20 de ani, îşi deapănă amintirea bătrânul. Fiind în sala maşinilor nu am ştiut ce se întâmplă sus, pe punte, când «Carpathia» a pornit spre locul dezastrului. Primisem comanda de presiune maximă. După câteva ore, am întâlnit bărcile şi plutele cu supravieţuitori. Femei şi copii, cei mai mulţi. Erau îngheţaţi. Când am ieşit pe punte m-am îngrozit. Pluteam ca printr-un cimitir, era o linişte ca de moarte pe ocean. Pe cei mai îngheţaţi i-am adus în sala maşinilor, unde clocotea de căldură. Nu puteau vorbi, erau încă speriaţi, plângeau şi se închinau la Cel de Sus.” Bătrânul Raicu credea că acel coşmar era închis, uitat, după atâţia ani. Ieşise brusc din negura timpului într-o sală de cinema din Călăraşi.

Sursa si foto: Jurnalul

Comentariu RoStirea: O poveste intradevar fabuloasa si inca misterioasa, care se pare incepe sa se dezlege datorita unor jurnalisti profesionisti romani.
Asteptam cu interes noile descoperiri si de ce nu un nou film despre Titanic in care sa fie inclusa si “povestea romaneasca”

Mult succes jurnalistilor romani si celor care trudesc pentru aflarea adevarului despre Tittanic!

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .