.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Vizitele cancelarului german la Atena şi Lisabona au provocat numeroase proteste împotriva politicii de austeritate. Răspunsul Berlinului la aceste proteste este însă mereu bine echilibrat, dând mereu dovadă de un discurs elaborat şi dezvoltat cu grijă şi subtilitate. Partenerii europeni trebuie să fie ţinuţi cât mai departe de orice suspiciune, atât în privinţa rădăcinilor actualei construcţii europene, cât şi în ce priveşte intenţiile europene ale Germaniei.

Ajustarea şi interpretarea termenilor la care recurge politica Berlinului, când este vorba despre Europa, se întâmplă ca într-o farmacie, unde farmacistul, şi numai el, este acela care prescrie fiecăruia medicaţia, iar pacientul o acceptă şi se conformează cu supuşenie. În farmacia europeană care este UE, Germania este farmacistul. Germania este aceea care defineşte ce înseamnă dezvoltare, ce înseamnă dezvoltare naturală şi nenaturală, diviziunea muncii, colaborarea europeană, solidaritatea europeană. Monopolul interpretatoriu, exegeza europeană le practică Germania. Aşa cum, până la Luther, Biblia a fost un monopol al tălmăcirii cărturarilor, al clerului ştiutor al limbii latine, interpretarea repertoriului european este de competenţă germană, iar ceilalţi au doar dreptul şi datoria de a se identifica cu ceea ce explică Germania.

Iar în paralel cu această alegorie a farmaciei europene, putem asemui incinta europeană şi cu un templu, cu un lăcaş de cult al epocii de azi, unul care inspiră linişte, siguranţă şi încredere pacienţilor. Farmacistul este asemenea unui mare sacerdot, asemenea unui mare preot, al cărui cuvânt este aşteptat şi ascultat de toată lumea, aşa cum farmacistul este acela care trebuie “să dea duh” celorlalţi, să le prescrie ce le trebuie, să-i vindece. Rezultatele tratamentului prescris de Germania de-a lungul timpului se pot observa cu mult înainte de crearea Uniunii Europene. De la mişcarea paşoptistă germană, timp de peste 150 de ani, popoarele de la Dunăre şi din Balcani au parcurs mai multe etape ale dezvoltării şi subdezvoltării. Ele au trecut de la subdezvoltare la dezvoltare, apoi – în timpul dictaturii comuniste – la supradezvoltare, pentru a se ajunge la dezindustrializarea din zilele noastre.

Ar trebui să ne întrebăm cum a făcut România postdecembristă această trecere în timp. Dacă punem această întrebare, ar trebui să ne gândim în care din aceste timpuri s-a reîntors acum România. A revenit ea la perioadă din al Doilea Război Mondial, la perioada dependenţei faţă de Germania din timpul crizei din 1929, la situaţia din Primul Război Mondial sau la aceea din perioada în care a plătit din greu suveranitatea din 1877-1878? Probabil că România a revenit în timp la perioada de dinaintea Primului Război Mondial, când, printr-o datorie externă sugrumătoare şi printr-o fiscalitate nemiloasă, România a asigurat într-un ritm accelerat o creştere a ponderii capitalului german în ţară, a înstrăinat absolut toate monopolurile publice – poştă, transport, tutun, sare. Toate accizele şi monopolurile au trecut atunci în mâinile Germaniei. Creşterea şi ponderea capitalului german în România sunt astăzi similare cu cele de dinaintea Primului Război Mondial. Atenţia acordată de Germania României, în zilele noastre, în timp de criză, aminteşte de perioada crizei din 1929. Trebuie să fim deci foarte atenţi în ce măsură această combinaţie toxică a farmacistului, de creştere pe de o parte a ponderii capitalului german în România şi a unei poziţii de monopol în domeniile transportului, energiei şi industriei extractive, nu duce la aceeaşi situaţie de dependenţă faţă de Germania ca înainte de Primul Război Mondial şi la consecinţele politice ale unei alianţe militare din cel de-al Doilea Război Mondial. În relaţia germano-română am luat probabil din trecut cele mai nefavorabile şi cele mai toxice politici. Suntem într-o situaţie în care România nu mai are o politică externă care să fie discutată, cum de bine, de rău se mai întâmpla înainte, de pildă înaintea şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când România şi-a manifestat reţinerea faţă de extinderea comerţului în cliring.

Şi totuşi, în farmacia europeană, în templul european, partenerii mai mici au tot dreptul de a se exprima, şi ei cel puţin printr-o politică economică proprie de dezvoltare, incomodă Germaniei, dar echitabilă la periferie.

Radu Golban
sursa: cotidianul.ro

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .