.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Seara, ceva mai târziu, mi-a telefonat un fost coleg de liceu. Face parte din categoria prietenilor mie foarte dragi, care mai sună din când în când, şi, de obicei, seara târziu, să mă întrebe de sănătate şi, desigur, „ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti?” Când i-am văzut numărul, am avut un moment de ezitare – parcă n-aş fi avut chef de întrebarea a doua (cel puţin!), unde mai pui că nici eu nu ştiam „ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti”, adică pe-aici. De obicei, astfel de convorbiri au un curs aproape stereotip: „ce mai faci, eu bine, m-am întâlnit cu X, şi face bine, tot în Canada, da, nu sau poate tu crezi, avea o maşină de n-ai văzut… ăştia s-au pus pe noi să ne omoare, sunt nebuni… ce mai e pe-acolo, pe la voi, prin Bucureşti?…ce mai ştii despre etcetc… cum, tu nici n-ai auzit, da, bine că eu stau la Bacău şi te informez pe tine…” Şi, în cele din urmă: „Să trăieşti, să fii sănătos, tu şi familia ta, chiar că nu te-am întrebat, sunt bine nu?… Doamne ajută-i pe români şi pe noi că suntem dintre ei!”.

Am răspuns însă şi nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit: „Ce zici, bătrâne? În sfârşit, avem şi noi guvernu nostru. Ne-a venit şi nouă apă la moară…”. Am amuţit. El a continuat – de data asta, să strige, ca şi cum eu nu l-aş fi auzit, fiindcă ar fi vorbit prea încet: „Alo, hei! E guvernu nostru, m-auzi? Şi era previzibil că la un moment dat va veni în frunte… Ce crezi?”. Mi-am revenit: „Eu cred că ori ai înnebunit, ori eşti la un chef, te-ai afumat şi ai greşit numărul”. „Ha, ha, ha – s-a auzit foarte tare în telefonul meu. Sigur că eşti Mugur, şi sigur că ştiu cine eşti, m-auzi? N-am înnebunit şi nici nu sunt cherchelit. Da, tu nu-ţi mai aduci aminte? În liceu? Eu ce muzică ascultam?”. M-a încurcat: „Nu mai ştiu… iartă-mă, sunt cam obosit… dar nu văd ce legătură e între muzica pe care o ascultai tu în liceu şi la ce spui tu „guvernu nostru?”. „De fapt – şi aici a devenit, dintr-o dată, solemn – e vorba despre guvernu meu, că tu ascultai altă muzică.”. Din locul în care vorbea se auzeau mai multe râsete. M-am predat: „Nu ştiu, nu mai ştiu.”. „Ei, bine, îţi spun tot eu: eu ascultam Judas Priests. Şi, iată-ne; şi iată-i: Guvernul Judas Priests” şi a început să râdă în hohote. Am mimat, la rândul meu, râsul, pentru că nu era nimic de râs. Fiindcă, deşi începând cu primul guvern de după lovitura de stat – anume guvernul Neulander (cu numele de scenă Petre Roman) – şi până astăzi, guvernele au avut, în mod progesiv tot mai mulţi străini de poporul român, pe care s-au străduit să ajungă să-l conducă, este pentru prima dată, când acest lucru reuşeşte. Este atât de grav, încât ar fi normal, la schimbarea preşedintelui să îl aşteptăm sau chiar să ni-l dorim, ca preşedinte al României, pe Simon Peres – să fie preşedinte la două state deodată, fiindcă România mai are foarte puţin şi se iudaizează, la modul propriu. A apărut pericolul de a deveni, noi înşine, străini de năzuinţele noastre, de povestea noastră, de credinţa românilor – străini de Hristos.

Promisesem să fac un raport despre situaţia politică actuală – despre înţelesurile acestei stări -, despre starea naţiunii, în ultima perioadă – de la din nou închipuita schimbare -, în foarte puţine cuvinte.

Dar, de ce să mai scriu? Şi despre ce anume să scriu? Despre lucruri pe care le ştie toată lumea? Despre atât de urmăritele dedesupturi, care nu fac altceva decât să satisfacă o curiozitate, pe cât de avidă, pe atât de sterilă? Nu cred că ar interesa pe cineva, sau că rândurile aşezate pe hârtie ar putea schimba ceva, dacă însăşi trăirea realităţii nu produce nici o schimbare. Lucrurile sunt ştiute – sunt bine ştiute. Iar dacă lumea nu reacţionează, dă semn clar că este de acord cu tot ceea ce se petrece (dacă nu cumva o fi vorba şi despre binecunoscuta „reacţie prin pasivitate”, considerată de mulţi ca fiind cea mai „înţeleaptă mişcare”, „cel puţin încă un timp”). Dar, în acelaşi timp, sau totdeodată, cum sunt ştiute sunt uitate.    Citiți mai departe pe napocanews.ro

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .