.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

O adevărată comoară a ieşit la lumina zilei, de curând, în oraşul gorjean Tismana. Dacă testele o vor confirma, ar fi vorba despre unicul lucru personal care ne-a rămas azi de la domnitorul Mircea cel Bătrân – o bucată de stofă dintr-o mantie domnească. Până la confirmarea autenticităţii sale, peticul se află în grija Băncii Naţionale a României.

Un mesaj care a înfruntat vremurile

Am plecat spre Tismana, după ce un profesor de matematică din localitate, Nicolae Tomoniu, veche cunoştinţă de-a noastră, om dedicat de o viaţă studierii istoriei acestor locuri, ne anunţă, cu puţin timp în urmă, ceea ce pare a fi o extraordinară descoperire. Şi nu în pământ, nu prin cine ştie ce peşteri, ci tocmai în podul casei unui consătean de-al său, Crişan Ioan Rădulescu. Ajungem deci în centrul micului orăşel din judeţul Gorj şi batem la poarta casei bătrâneşti, o construcţie bine întreţinută. Suntem primiţi cu bucurie. Ne aşezăm în cerdac, iar gazda scoate dintre coperţile unei legitimaţii de veteran de război o bucată de stofă, roşie, între firele de mătase intercalându-se şi altele, gălbui – din aur, cel mai probabil. O bucată cât să acopere doar podul palmei. Dar nu e doar asta, pentru că de petic este legat un cartonaş pe care sunt înşirate, cu grijă, câteva rânduri, lăsate pentru posteritate de un om care a trecut la cele veşnice cu nu mai puţin de 45 de ani în urmă. Iată ce scrie pe cartonaş, ca o precisă indicaţie despre bucata de stofă – “din mantia lui Mircea cel Mare, de la Mănăstirea Cozia. Dat mie de un călugăr de acolo, în anul 1908, cu ocazia vizitei mele cu alţi colegi”.

Povestea peticului de stofă începe în 1908

De aici încolo se ţese o întreagă poveste. Cel care în anul 1908 ajunge la Mănăstirea Cozia şi primeşte de la călugări bucata aceasta de stofă s-a numit Ghiţă Dincă Barbu Bărbulescu. Omul acesta este bunicul, din partea mamei, al gazdei noastre de azi – Crişan Rădulescu. Bunicul s-a născut în anul 1883, în satul Gemeni din judeţul Mehedinţi. Cu talent la desen, Dincă Barbu se înscrie la şcoala de pictură din Craiova şi devine pictor de biserici, cunoscut la viaţa lui în toată Oltenia, pe unde a lăsat în urma sa lucrări pe la mai mult de 50 de biserici din judeţele Mehedinţi, Vâlcea, Dolj şi Gorj. A pictat pereţii bisericilor, dar şi icoane. Încă de la 19 ani participă la una dintre primele sale lucrări, în 1902, la biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii din Tismana, aşa cum ne povesteşte acum Crişan Rădulescu. Nepotul, azi un om la peste 60 de ani, îşi aminteşte că, în vremea copilăriei, bunicul i-a povestit de bucata de stofă primită de la Cozia. Se ştie că pictorul Bărbulescu nu a făcut nicio lucrare la Cozia, ci s-a dus acolo numai în vizită, alături de alţi colegi de-ai săi, cum arată el, probabil tot pictori. Ajungând astfel la mănăstire şi auzind că există acel petic, îl cere de la călugări, şi aceştia i-l dau. Din câte am aflat ulterior de la istorici, cu secole în urmă exista obiceiul ca domnitorii sau boierii să doneze haine de-ale lor, de mare preţ, mănăstirilor. Numai că multe din aceste haine sunt, de-a lungul timpului, desfăcute şi din ele se confecţionează alte lucruri, necesare bisericii. Astfel, e posibil ca dintr-o haină a lui Mircea cel Bătrân, dacă o fi existat aşa ceva la Cozia. în 1908, să fi rămas acest petic, pe care pictorul Bărbulescu îl vede, îşi dă seama de valoarea lui şi vrea să-l păstreze, în loc să se piardă.

Barbu Bărbulescu apreciat de Regina Elisabeta a României

Cert este că pictorul de biserici păstrează cu mare grijă, toată viaţa lui, bucata aceasta de stofă, pe care o ţine într-un cufăr, alături de alte lucruri de mare preţ, în podul casei. Când moare, în 1967, la vârsta de 84 de ani, Barbu Dincă e împăcat să ştie că nepotul său, Crişan Rădulescu, se arată decis să nu înstrăineze absolut nimic din tezaurul familiei. “Nimic din ce mi-a lăsat bunicul nu am aruncat. Am ţinut cu sufletul la toate lucrurile pe care el mi le-a dat în grijă”, spune acum Crişan, el însuşi un om educat, geolog de meserie. Mai trebuie spus despre bunicul, Dincă Barbu, că a fost vicepreşedinte al Fundaţiei “Vatra Luminoasă” – filiala din Tismana şi că s-a implicat, alături de o altă asociaţie – “Dorna Tismana” – printre promotorii căreia se afla şi George Coşbuc, în încercarea, de la începutul secolului XX, de a transforma această localitate de la poalele munţilor într-o staţiune climaterică. Pentru efortul pe care l-a făcut, pictorul Bărbulescu primeşte, la 13 octombrie 1908, deci pe când avea doar 25 de ani, o Diplomă de Onoare din partea Reginei Elisabeta a României. Vedem acum această foaie, de mari dimensiuni, îngălbenită de vreme, pe care scrie cu litere mari- “drept recunoştinţă binefăcătorilor Fundaţiei Vatra Luminoasă”, mai jos e trecut numele lui Gheorghe Bărbulescu, apoi localitatea în care el trăia – Tismana, şi dedesubt semnătura Reginei Elisabeta.

Pictorul, de două ori primar în Tismana

Ca dovadă că în localitatea sa este recunoscut ca o personalitate, Barbu Bărbulescu are la activ două mandate de primar al Tismanei, înainte de 1940. Venirea la putere a comuniştilor îi creează însă probleme, pictorul fiind arestat, pe motiv că ar fi fost chiabur, şi face un an de închisoare. Are însă grijă, până la moarte, să-şi ţină ferecate toate documentele, şi mai ales peticul de stofă din mantia lui Mircea cel Bătrân. Comuniştii nu află nimic despre toate aceste lucruri. Am prezentat, succint, viaţa şi profesia lui Barbu Bărbulescu din Tismana, ca o necesară confirmare a faptului că avem de-a face cu un om de onoare, care nu şi-ar fi permis să emită fabulaţii, atunci când pe acel cartonaş a scris, despre stofa cu pricina, cum a ajuns în posesia lui şi care este istoria acelui petic, aşa cum a aflat-o, în 1908, de la călugării Mănăstirii Cozia.

sursa si foto: RL

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .