.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

e6684e88dStelian Tănase, fostul director general al TVR a început publicarea unui jurnal în care a consemnat evenimentele petrecute în mandatul său din fruntea instituției. O lectură extrem de interesantă din care se poate întrezări încrengătura de interese din jurul acestei televiziuni. De la ziariști, Liviu Mihaiu și Mihai Rădulescu, la politicieni, Victor Ponta, Crin Antonescu, Nini Săpunaru, Ion Iliescu, trecând prin Masonerie, Costel Iancu și Radu Bălănescu, vedem cum o multitudine de personaje apar în întâmplările descrise de Stelian Tănase. Vă prezentăm câteva fragmente mai interesante, materialul integral putând fi accesat pe blogul acestuia.

9 ian.

Aseară mă trezesc cu un tel de la amicul Liviu M.(ihaiu) care mă face albie de porci. În loc de La mulți ani, de Un an bun ! Pare o secvență dintr-un film prost. Obiecția lui e ca am acceptat să fiu director la TVR! Zice că nu trebuia să accept, trebuia să-l las pe (Valentin) Nicolau. (Valentin) Nicolau e alături, lîngă receptor și-i șoptește ce să zică. Chestia e ridicolă, în plus nu am cerut nimănui acest post. Mi s-a oferit pe nepusă masă. Poate trebuia să refuz, eu știu!?… Pentru liniștea mea, da, ar fi trebuit. Sunt prea mulți nebuni în povestea asta. Prea multă patimă. Un dans sălbatec în jurul cadavrului TVR.

Acum (Valentin) Nicolau vrea neapărat un loc în CA, după ce a eșuat să se facă propus de PSD director TVR. Oricum TVR era al PNL, PSD are radioul prin (Ovidiu) Miculescu. (Valentin) Nicolau a fost director la TVR sub (Adrian) Năstase și vrea din nou.

Liviu, dragul de el, îmi explică pe îndelete ce o să-mi facă împreuna cu marele (Valentin) Nicolau prin presă unde ei știu toată lumea. La ce cazne or să mă supună, el&gașca. Cum or să mă acopere de rahat, textual. Să te văd cum ieși din asta. Vei avea o viață de infern. Mai zice c-o să mă țină într-un scandal. Să nu uit că am o reputație de apărat!!!..Săracu de mine. Îmi spune că (Valentin) Nicolau are mare influență că nici nu știu cu cine mă pun, și o aibă grijă să mă facă praf. Imi relateză că (Valentin) N(icolau), are din ce trăi, nu e fomist, are bani destui, are o editură, afaceri. Ma intreb la ce îi mai trebuie un job ca TVR. Ascult răbdător un discurs de tip mafiot, plin de furie. Nici nu il credeam capabil pe L.(iviu Mihaiu) de asemenea…maniere. Îl credeam un personaj benign, un caraghios, un tip pașnic. Și uite-l că scoate cuțitul ca-n portul C-ța. Ăsta nu e cumva ultraj!?

Ar trebui chiar să mă simt amenințat și să mă plîng la Poliție!? M-aș face de baftă și ar zice că a fost o glumă. Da, firește. Uite-l pe amicul de ce e în stare cînd e vorba de o ciozvîrtă. Și-a dat caracterul la întors. Așa se termină o prietenie, în penibil.

11 ian.2014

La Teatrul TV a fost programată piesa lui (Valentin) Nicolau cu titlul licențios “Zi că-ți place”. S-a difuzat alaltăieri. A fost anunțată de o campanie deșanțată de promo cum la tvr nu a mai fost alta. În fiecare ora pe canalul 1, 2, 3, TVRI a fost un promo cu piesa asta, ” Zi că-ți place!” Parcă ar fi Shakepeare sau Cehov. A fost prea mult. Curios, m-am uitat să văd capodopera.

Mie (Valentin) N(icolau) pe care-l cunosc binișor de 20 de ani, (ne-a făcut cunoștință Mircea Nedelciu) mi s-a părut dintotdeauna un veleitar. E lipsit de talent, oricît și-ar da  aere de scriitor. Are și altele, de editor și de afacerist de succes, vorbește cu plăcere de milioanele pe care le-a făcut. Ce nu nu-mi place mai ales la el e că se laudă cu cu succesele lui la dame. Asta nu se face. O cere obrazul, discreția, 7 ani de acasă. Eram curios ce piesă a scris așa că m-am uitat. Am rezistat pină la jumăte și am adormit. E prea lungă, fără nerv, fără nimic interesant. O prostie. cam ca o brigadă de agitație de pe vremuri, cu ceva sos politic.

Mă bucur că nu m-am lăsat ispitit de sfatul lui S. care mi-a spus s-o scot sau măcar să opresc campania de promo. Era o capcană, cum am mirosit, un măr otrăvit. Nici nu am apucat să decid ceva ca o jurnalistă m-a sunat și m-a luat la fix. Duduia știa ca am interzis piesa și voia să știe de ce. Spre mirarea ei i-am spus că piesa se va da exact așa cum a fost programată, luni seara. Îi zic că nu s-a pus problema să fie scoasă. Inchid cu multe politețuri. Să facem adică din mediocrul (Valentin) Nicolau un proscris, un scriitor cenzurat. Ar fi fost prea mult. (Valentin) Nicolau vrea un scandal și-l caută cu lumînarea. Vrea să se victimizeze, să iasă în față, să-și arate cicatricile și sacrificiul. Dar nu sunt chiar atît de naiv. Nu am permis să fie scoasă piesa. Unii ar dorit-o, are și dușmani în tvr. Ar fi scos castana din foc cu mîna mea. După atîta tamtam piesa trebuia să fie un succes. Desi s-a pompat atît în „Zi că-ți place” audiența a fost la piciorul broaștei. În ciuda reclamei nu a stîrnit niciun interes, niciun fior la public. Păcat, pentru că montarea a costat TVR f. scump,  avut un super buget. Ca fost director are încă fideli și complici in TVR – și a avut toate mijloacele puse la dispoziție. Buget, studio, decor, actori, promo. De altfel el însuși și-a aprobat montarea și difuzarea piesei fiind membru în fostul Consiliu de adm. care a funcționat pînă recent, în decembrie. Ce folos? Textul nu a trecut sticla pentru că pur si simplu este slab.

12 ian.

Nu e zi să nu apară ceva pe surse din zona TVR. Citeva site-uri sunt specializate să culeagă bîrfele, zvonurile, denunțurile revărsate de aici. E cum vine mașina de gunoi la mine pe stradă și golește pubelele. Practica asta e un sport de mase la televiziunea publică. E ieftin, murdar și cu folos pentru utilizatori. E o afacere. Scrii o prostie, o fabulație cu epitete dure, il pomenești pe (Stelian) Tănase în titlu ca sa captezi atenția publicului. Și gata, ai scris un articol. Ți-ai ciștigat leafa pe ziua aia. Ce contează că nu are nicio legătură cu adevărul, cu realitatea. Presa în stil Caracudi. Înăuntrul TVR sunt destui care se ocupă cu scurgerea de așa-zise informații, de basme și fabule pe sub masă. Întrețin relații peste linia frontului cu diverși amici personali din online și din presa tipărită. Unii și plătesc acest serviciu de o chiflă, un crewurst, de o bere. Unii cer la schimb susținere. Adesea interesul delatorului este să-și lovească un adversar real sau închipuit, un coleg. Pe mine, de ex. Eu sunt capul cel mai vînat. Oferă gratis propriile lui dejecții. Sunt prevenit de un colaborator de meteahna asta veche în TVR. Delațiunea e la ordinea zilei, ceva banal. Un obicei al casei. Mă gîndeam că fiind sărbătorile de iarnă totuși delatorii își vor acorda un răgaz. Ce simplu ar fi, cîteva zile în care nu toarnă, nu calomniază pe nimeni ca să înceapa anul 2014 in pace sufletească, curați. Acești d-ni și dne de pomenite cred cu sinceritate că răul altora, nimicirea lor, înseamnă binele lor. Suntem în orwellianul tvr unde delațiunea este la mare preț. E un mod de viață.

13 ian.

Ce scrie (Valentin) Nicolau pe facebook. „Chiar sunt în stare de orice numai să nu le mai încurc jocurile. Un sistem mafiot. Mai au ca opțiune să mă împuște!”. OK, dar teveriștii vorbestec de marile afaceri învirtite de el pe cind era director și că vrea să fie in CA tocmai ca să poată supraveghea/influența ce se intimplă cu dosarele respective. E teoria lui Zgabercea care nu îl suferă.

Sunteți intr-o junglă, mă previne un colaborator. Nu știu dacă vrea să mă ajute, prea mă vede neajutorat, sau vrea să se pună bine cu șeful.

Restul simfoniilor lui Beethoven dirijate de Karajan în toate zilele astea, dimineața după ce urc în mansarda. Mi-aduc aminte, Conu Alecu Paleologu îmi spunea că-și începea ziua în copilarie cu Mozart, pus la patefon de tatăl lui, Mișu Paleologu. E esențial cu ce-ti incepi ziua ca fundal sonor pentru starea de spirit.

14 ian. 2014

Cătălin Tolontan pe blog. “ Niciodată însă, televiziunea publică n-a fost condusă de o mînă de aventurieri cinici de rang secund, de briganzi post-atomici calificați în dezastre golănești, așa cum se întîmplă de doi ani încoace. Primul care ar trebui să se ferească de ei este Stelian Tănase, pentru că-i vor face praf reputația și poate mai puțin decît atît! Să ții privirea în sus în fața regimului Nicolae Ceaușescu și să te compromită sau să te bage în bucluc legal cuplul Zgabercea – Demeter, asta e insuportabil și pentru noi, cititorii cărților lui Stelian Tănase.”

15 ian

(Valentin) Nicolau continuă neobosit campania de presă. Iată ce zice intr-un interviu din Cațavencii amicului meu (Mircea) Dinescu. “ Săftoiu avea mai puțină răutate nativă decît succesorul său. Amîndoi la fel de ageamii, influențabili și gargaragii…Tănase va fi o pradă ușoară, cum a fost și Săftoiu, pentru Zgabercea și gașca sa.” Da, mă mir. Asta e o chestiune interna a PSD. (Valentin) Nicolau e susținut de (Ion) Iliescu. Zgabercea de (Liviu) Dragnea, Nicușor Constantinescu&Mazăre.

sursa si foto: http://m.evz.ro

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .