.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

“Simplul fapt că românii pot protesta fără teama de a fi împuşcaţi de pe acoperişuri e un progres”, a afirmat, apreciind pozitiv starea democraţiei în România, ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Mark H. Gitenstein într-un discurs rostit cu ocazia Galei “Personalităţile Anului 2011”.

Cei care manifestă în Piaţa Universităţii de mai bine de trei săptămâni au ţinut să exprime public, prin intermediul Jurnalului Naţional, ideile lor faţă de acest discurs.

Scrisoare către Excelenţa Sa, domnul Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România

După 45 de ani în care părinţii şi bunicii noştri îşi puneau speranţele într-o întoarcere a Statelor Unite cu faţa către ţările din spatele cortinei de fier. După Revoluţia din decembrie ’89, după mineriade, după 22 de ani de haos la nivel social, politic şi economic, drepturile constituţionale au devenit un lux în România de azi. Cel puţin asta este părerea domnului ambasador SUA la Bucureşti.

Suntem în anul de graţie 2012, suntem o ţară ce face parte din Uniunea Europeană. Suntem un Stat Constituţional de Drept. Cu toate astea, suntem comparaţi cu Siria ca nivel al democraţiei. De către cine?! De către trimisul diplomatic numărul unu al celui mai democratic (teoretic) sistem din lume, Statele Unite ale Americii, ţară al cărei simbol este Statuia Libertăţii.

Este acesta un semnal de alarmă? Să ne temem pentru vieţile noastre sau să fim în continuare amuzaţi de retorica unui diplomat lipsit de tact şi de inspiraţie?

Este adevărat. În Siria protestatarii sunt împuşcaţi, în timp ce în România sunt doar bătuţi, gazaţi, supuşi abuzurilor forţelor de ordine, urmăriţi şi ameninţaţi. În România serviciile secrete ascultă telefoanele ultraşilor, în timp ce clanurile de interlopi îşi fac afacerile nestingherite. În România dreptul la libera exprimare şi liberă circulaţie este încălcat vădit. Deci, să ne bucurăm şi să apreciem că încă ne mai simţim oasele rupte şi stomacul gol. E un semn că încă suntem în viaţă.

Cu toate că mi-aş dori să ţin cont de sfatul distinsului diplomat american, anume să mă bucur că încă mai trăiesc după atâtea zile de protest, un singur lucru îmi rămâne neclar… Cui să-i mulţumesc pentru acest favor?

Alexandru Tofan,
Membru fondator al Asociaţiei Suporterilor Români
Licenţiat în Drept, director regional vânzări companie multinaţională

Tinerii “de la Fântână” salută cu mult entuziasm recentele declaraţii ale Excelenţei Sale, Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein cu privire la protestele din ţară şi din Capitală.
Fără să fie direct afirmată, această solidaritate de principiu ne ac­centuează convingerea că acţiunile de protest paşnic ţin de normalitatea unei democraţii, de sănătatea unei societăţi contemporane. Rostit cu ocazia Galei “Personalităţile Anului 2011”, discursul Ambasadorului Mark H. Gitenstein conţine un mesaj de încredere acordată generaţiei noastre, tineri ce cred în şansa şi dreptul lor de a proiecta o schimbare profundă şi pozitivă a României. Da, dincolo de ignoranţa ori chiar dispreţul formulat de diverşi actori ai scenei politice actuale, dincolo de obositoarele clişee cu care majoritatea presei locale sau naţionale expediază în vulgar aceste acţiuni de protest în stradă, dincolo de multe alte motive de descurajare şi, nu în ultimul rând, în ciuda gerului din aceste zile, aceşti tineri din Bucureşti, Cluj ori alte oraşe ale României insistă în încercarea lor de a se face măcar auziţi!
Suntem de acord, a-ţi exercita dreptul fără teama de a fi împuşcat de pe acoperişuri este un semn al progresului! Noi tinerii ne dorim însă ceva mai mult! Ne dorim o nouă articulare a societăţii civile. Ne dorim consultare în luarea deciziilor care ne privesc direct. Ne dorim participare!
Oana Tănase, 36 de ani, critic de artă

Noua Europă, care îi este atât de mult îndatorată Statelor Unite, are nevoie de propria ei primăvară a democraţiei. Este primăvara care trebuie să continue şi să desăvârşească Revoluţiile din ’89. După 20 de ani de tranziţie nu ne-am găsit încă drumul, nu avem încredere în instituţiile noastre democratice şi, mai ales, nu mai avem încredere unii în alţii.
Statele Unite ale Americii şi-au asumat rolul istoric de a apăra democraţia şi drepturile. Acum, când duşmanul nu mai este comunismul, acestea şi-au pierdut forţa şi viziunea. America a obosit. Declaraţia Excelenţei Sale Mark Gittenstein este o dovadă grăitoare în acest sens. Ame­rica face greşeala de a considera democraţia inevitabilă şi sigură. Mai face greşeala de a cere partenerilor prea puţină democraţie atunci când de fapt trebuie să ceară mai multă.
După integrarea în UE din 2004/2007, elitele s-au îndepărtat şi mai mult de cetăţeni, iar instituţiile
şi-au agravat scleroza. Democraţia în România este în pericol pentru că aproape nimeni nu mai crede în ea. A fost abuzată de politicieni, coruptă de interese private şi, în cele din urmă, refuzată de cetăţeni. Ne aflăm acum într-un moment de cotitură. Am putea să ne lăsăm pradă iluziei că suntem o ţară democratică şi europeană. Dar nu suntem. Nu încă şi prea puţin. Nu absenţa gloanţelor trebuie să ne îngrijoreze, ci absenţa cetăţenilor care ar fi dispuşi să se pună în calea lor pentru a apăra li­bertatea şi democraţia.
Ce se presupune că ar trebui să fa­cem noi? Să emigrăm? Să ne re­fu­giem în viaţa profesională şi consu­mism? Să mimăm participarea şi ca­ritatea? Nu. Nu e de ajuns. E posibil să pară că acţiunile noastre destabilizează ţara. Dimpotrivă. O ţară ali­niată de frică sau ignoranţă la pi­cioarele unui conducător autoritar nu este o ţară stabilă. O ţară sărăcită şi fracturată nu este o ţară stabilă. O ţară stabilă este o ţară nu neapărat bogată, ci solidară. O ţară stabilă este una în care am înlocuit teama cu încrederea şi ignoranţa cu implicarea. Generaţia noastră are nevoie de o luptă, şi poate e momentul pentru ea. Din fericire, este o luptă pentru democraţie, şi nu împotriva ei.
America, dacă ai încetat să mai visezi, măcar lasă-ne pe noi să o facem!
Claudiu Crăciun protestatar, lector universitar

Sursa:  Jurnalul

 

 

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .