.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Mita, bătăile, furtul voturilor, campaniile denigratoare, manipularea şi abuzurile au apărut odată cu primele alegeri organizate în ţara noastră. În ultimii 150 de ani, n-a existat, practic, nici măcar un singur scrutin cu adevărat liber şi democrat. Multe dintre metehnele actuale au corespondent la 1870.

România n-a cunoscut, în istoria sa, alegeri cu adevărat democratice. Legendele născute în special după Revoluţia din 1989, care avansau existenţa unei aşa-numite „perioade de aur“ a democraţiei din ţara noastră în anii interbelici (dar şi, ca variaţie, perioada 1880-1910), sunt fără fundament real. Toate problemele identificate de presă şi de societatea civilă – deficienţele votului uninominal, mita electorală, finanţarea ilegală, sprijinirea interesată a politicienilor de clanurile interlope, implicarea ilegală a organelor statului – vor afecta probabil şi alegerile de duminică aşa cum s-a întâmplat şi în secolul al XIX-lea, în anii interbelici şi după 1990.

Încă de la primele încercări de alegeri din ţările române, votul a eşuat într-o mascaradă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, manipularea opiniei publice, folosirea autorităţilor statului (poliţie, jandarmerie, judecători, prefecţi, primari etc) şi violenţa deveniseră uzuale în România la „alegerile“ pentru Parlament. Piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale reflectă – într-o notă ironică, e drept – realităţile din preajma anului 1900. La acel moment, se înfruntau două tabere majore: Partidul Conservator şi Partidul Liberal. Paradoxal pentru percepţia din zilele noastre, liberalii reprezentau stânga politică (motiv pentru care erau şi porecliţi „roşiii“), iar conservatorii – dreapta politică („albii“).

„PRIMARII TRĂDĂTORI MERITĂ PEDEAPSĂ“

Ca şi acum, războiul era total între cele două tabere, iar potenţialul distructiv – nemărginit. Ajutaţi de Constituţie şi de Regele Carol I, oamenii lui I.C. Brătianu au realizat, între 1876 şi 1888, „marea guvernare liberală“. Alegerile erau un simulacru, legea făcând-o, cu bâta, funcţionarii regimului aflat la putere. „Opoziţia Unită (termen dat asocierii între conservatori şi dizidenţii liberali) s-a constituit pe fondul accelerării procesului de distrugere a oricărei credibilităţi a votului democratic, campaniile electorale atingând cote paroxistice, motiv pentru care obţinerea unei victorii împotriva guvernului pe cale legală părea imposibilă“, analizează anii 1880 istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Constantin Argetoianu, politician conservator, nota în memoriile sale: „Această Opoziţie Unită din 1887 a fost o formaţiune tipic românească: într-însa totul era negativ şi nimic pozitiv – să răstoarne, bine, dar ce să puie în loc?“.

Povestea traseiştilor politici a început acum 120 de ani. În decembrie 1887, I.C. Brătianu, şeful guvernului şi al liberalilor, a dizolvat Parlamentul şi a convocat noi alegeri pentru a-i elimina pe numeroşii parlamentari liberali care dezertaseră din partid şi care-l încurcau teribil (un fel de UNPR avant la lettre). Campania şi alegerile pentru noul Legislativ sunt emblematice pentru abuzurile Puterii. Conservatorul Nicolae Filipescu denunţa de la tribuna Parlamentului metodele folosite: „(…) La alegerea delegaţilor pentru colegiul III de Brăila, în comuna Viziru, primarul n-a lăsat să se introducă în urnă decât acele bilete ale administraţiei care erau scrise de mâna notarului şi ajutorului de primar şi care purtau numele candidaţilor administraţiunei. Aceste buletine, scrise chiar de mâna lor, le am aici“.

Acelaşi Filipescu demonstra cum, după alegeri, guvernul, prin prefecţii săi, ordona să se facă anchetă, pentru a afla cine a îndrăznit să „trădeze“. Iată un raport al ajutorului de subprefect din plasa (unitate administrativă) Vlădeni: „În urma însărcinărei ce mi-aţi dat de a vă descoperi pe toţi acei funcţionari trădători, făcând scrupuloase cercetări atât direct, cât şi indirect, am constatat că funcţionarii din această plasă, notaţi pe contrapagină, nu numai că au lucrat contra administraţiunei, dar au fost şi uneltele opoziţiunei în alegerea deputatului Filipescu şi astfel merită, dle prefect, pedeapsă, căci dacă d-voastră aţi lăsa nepedepsiţi aceşti trădători, nu numai că s-ar încuraja trădările, dar la timp opoziţiunea va avea din administraţiunea noastră comunală o armă puternică a lucre contra guvernului, căci toţi aceşti funcţionari au fost şi sunt, după cum am zis, uneltele opoziţiunei“.

CĂLCAŢI ÎN PICIOARE DE ESCADROANELE ARMATEI

Conform aceleiaşi depoziţii a lui Filipescu, doi alegători fuseseră obligaţi de poliţie să semneze o declaraţie prin care recunoşteau că au luat bani de la opoziţie: „Astăzi am fost ridicaţi şi arestaţi de către prefectul judeţului şi de procurorul însoţiţi de 30 de gardişti, bătuţi şi percheziţionaţi fără intervenirea dlui judecător de instrucţie, smulgându-ni-se iscăliturile pentru nişte declaraţiuni ce nu le-am făcut“.

Între 1885 şi 1888 s-a produs, conform cercetărilor lui Alex Mihai Stoenescu („Istoria loviturilor de stat în România“), „cel mai mare număr de crime politice, murind înjunghiaţi, împuşcaţi sau în bătaie, la fiecare alegeri, numeroşi agenţi electorali, funcţionari sau chiar alegători“ atât de la liberali, cât şi de la conservatori. Numeroase alte incidente, cu armata scoasă de liberali în stradă la manifestaţiile opoziţiei, cu oameni bătuţi crunt şi călcaţi în picioare cu caii de escadroanele de cavalerie pe străzile Bucureştiului şi chiar atentate asupra unor politicieni, întregesc tabloul acestor prime decenii de „democraţie“ românească.

Atmosfera politică din România în pragul secolului al XX-lea era creionată de cunoscutul politician Constantin Argetoianu: „Lunga guvernare a lui Ion Brătianu şi sectarismul liberalilor, al «roşilor», cum se zicea atunci, înteţise urile de partid până la paroxism şi antagonismul politic otrăvise toate raporturile dintre oameni, până şi relaţiunile de familie. În multe case fraţii şi cumnaţii nu-şi mai vorbeau între ei şi violenţele verbale, de stradă, prin cluburi, prin cafenele, prin saloane, acopereau nu numai un adânc dispreţ reciproc, dar şi regretul de a nu-şi putea înfige unii altora pumnalul în piept, de frica ocnei. Ţara era împărţită în două, în guvernamentali şi opozanţi, în liberali şi conservatori sau roşii şi albi, cum li se zicea încă“.

Fraţii nu-şi mai vorbeau şi violenţele verbale, de stradă, prin cluburi, prin cafenele, prin saloane, acopereau nu numai un adânc dispreţ reciproc, dar şi regretul de a nu-şi putea înfige unii altora pumnalul în piept.

sursa si foto: Adevarul

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .