.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

imagesȘtirea zilei de ieri (pe Afacerea Roșia Montană) a fost legată de cele 4 miliarde de dolari pe care Gabriel Resources le-ar solicita statului român dacă Parlamentul va respinge proiectul de lege specială. “În cazul în care camera inferioară (Camera Deputaților) respinge proiectul, vom merge mai departe cu notificarea formală de litigiu comercial pentru multiple încălcări ale tratatelor internaționale de investiții pentru o sumă de până la 4 miliarde de dolari (U.S.)”, a afirmat Jonathan Henry (directorul general al Gabriel Resources), pentru publicația canadiană ”The Globe and Mail”. “Cazul nostru este foarte puternic și îl vom aduce în atenția publică astfel încât eforturile României de a atrage investiții străine vor suferi foarte mult”, a mai spus șeful lui Gabriel.

Ulterior, Jonathan Henry a revenit cu un comunicat de presă, afirmând că ar fi fost ”citat greșit” de jurnalistul canadian, Erik Reguly. O ipoteză destul de puțin plauzibilă: ”The Globe and Mail”, nu e ”un ziar din Toronto”, ci cel mai citit ziar canadian, iar Eric Reguly este un jurnalist foarte avizat pe cazul Roșia Montană, a și fost în România și a scris mai multe articole pe această temă (pentru reportajul de la Roșia Montană fiind, de altfel, premiat.) Asupra motivelor care l-au făcut pe Jonathan Henry să se răzgândească voi reveni însă după ce voi detalia aberația cu despăgubirile.

***

Compania a mai dat statul român în judecată. Fără folos

Declarațiile șefului de la Gabriel vin într-o logică firească a războiului pentru Roșia Montană. Pe de o parte, sunt afirmații menite să pună presiune pe parlamentarii care nu cunosc foarte bine cazul și să-i demotiveze pe protestatari, creând un curent de opinie publică defavorabilă lor (colegul de VoxPublica Daniel Oanță a și căzut în această plasă). Pe de altă parte, e și o măsură siguranță luată față de proprii acționari, transmițându-le un mesaj de forță (și de securitate la adresa acțiunilor lor), dar și construindu-și apărarea pentru viitoare procese cu aceștia (un lucru mai puțin cunoscut publicului român e faptul că nu de puține ori, când valoarea acțiunilor unor companii se volatilizează, acționarii dau în judecată compania, acuzând-o de management defectuos și de inducerea lor în eroare). Până aici totul ține, cum spuneam, de logica războiului.

Ce e total ilogic e să te sperii de astfel de declarații. Faptul că o companie dă în judecată un stat, nu înseamnă și că va câștiga. ATENȚIE: Compania minieră care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană A MAI DAT ÎN JUDECATĂ STATUL ROMÂN. ȘI A PIERDUT. Procesul a început în 2007, când Ministerul Mediului, condus atunci de Attila Korodi, a suspendat procedura de avizare a acordului de mediu după ce certificatul de urbanism deținut de RMGC a fost anulat definitiv de instanțele judecătorești. În judecată au fost dați, în solidar, Ministerul Mediului, ministrul Attila Korodi și secretarul de stat Silviu Stoica. Compania solicita reluarea procesului de avizare și despăgubiri de 1 milion de euro.

”Ideea principală, în cazul oricărui proces în care o companie solicită despăgubiri e să demonstreze reaua-voință sau neimplicarea statului în emiterea actelor cerute. Ne-au acuzat că noi tergiversăm avizarea”, a declarat, pentru VoxPublica, Attila Korodi. ”Am câștigat procesul la Curtea de Apel, pe fond, invocând un caz similar de la Timișoara, în care decizia fusese aceeași, de respingere a pretențiilor. La recurs, Curtea Supremă de Justiție a retrimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel, solicitând ca decizia să nu se ia doar invocând jurisprudența din domeniu. În cadrul procesului, care a durat mai bine de cinci ani, cei de la companie au încercat să ne păcălească, să încheiem un fel de acord, o tranzacție, prin care să se încheie procesul, dar cu posibilitatea ca ei să-l poată relua dacă se consideră necesar! Nu am acceptat și procesul a continuat. Nu s-a ajuns a o soluție, pentru că cei de la companie au renunțat și și-au retras cererile”, susține fostul ministru al Mediului. ”Statul și-a îndeplinit obligațiile față de ei. Pentru avizarea proiectului lor sunt necesare tot felul de alte avize și documente, de la diferite alte ministere și agenții, și fiecare instituțiea a lucrat corect și cu termene corecte. Statul român nu se face de vină pentru greșelile lor pe parte juridică, tehnică sau din nepricepere”, a mai spus Attila Korodi.

Ce rost a avut procesul deschis de compania minieră în 2007 împotriva Ministerului Mediului, ministrului și secretarului de stat? Despăgubirile? Să fim serioși. Știau foarte bine că nu vor câștiga (de unde și negocierile și încercarea obținerii unui… acord). Scopul principal era de a pune presiune, atât pe Attila Korodi, cât și pe miniștrii care i-au urmat, precum și pe alți funcționari din Minister. La fel cum încearcă să pună presiune pe parlamentari. Și pentru că vor să ”sperie” și opinia publică au avansat sumele astronomice în discuție.

Am mai spus-o și o repet: statul român nu are nicio obligație față de companie atâta vreme cât aceasta nu a reușit să realizeze un proiect care să respecte legile în vigoare. Iar faptul că proiectul minier este ilegal este dovedit chiar de către proiectul de lege specială în care sunt enumerate toate normele legale care sunt încălcate. Doar dacă acest proiect de lege specială va fi votat în Parlament (făcând proiectul minier să intre în legalitate), va exista riscul plății unor despăgubiri.

Precedentul proces arată, dincolo de orice dubiu, că amenințarea cu procese și solicitarea de despăgubiri țin doar de logica războiului psihologic. Și atât. Păi când n-au fost în stare să câștige nici măcar niște despăgubiri de un milion de euro, vi se pare plauzibilă povestea cu 4 miliarde de dolari?

***

Să revenim însă la partea a doua a declarațiilor lui Jonathan Henry. Cealaltă amenințare: “Cazul nostru este foarte puternic și îl vom aduce în atenția publică astfel încât eforturile României de a atrage investiții străine vor suferi foarte mult”. Asta e o gafă absolut monumentală. Pentru a înțelege cât e de mare, trebuie să fac apel la o parte a istoriei Afacerii Roșia Montana.

Un mic istoric cu lobby-ul lui Gabriel

În acest an, am prezentat mai multe documente legate de strategia de lobby a lui Gabriel Resources: extrase din corespondențele pe mail ale foștilor ambasadori ai Canadei în România (aici), personajele importante de pe lângă Casa Albă (foști consilieri și ambasadori americani) plătiți de Gabriel (aici), precum și un document care face referire la strategia de lobby a companiei. Voi încerca să sumarizez.

Inițial, interesele Gabriel în România au fost reprezentate aproape exclusiv, la nivel dimplomatic, de ambasadorii Canadei (unul dintre ei, Raphael Girard, a și ajuns, ulterior, în board-ul companiei). Așa cum rezultă și din corespondețele lor electronice, sprijinul ambasadorului SUA (Nicholas Taubman pe atunci) a fost solicitat doar în caz de criză (în 2007, după suspendarea procedurii de avizare a acordului de mediu și când, în Parlament, a fost înaintat proiectul de lege privind interzicerea ultilizării cianurilor în mineritul din România). Situația s-a schimbat după anii 2008-2009, când pachete importante de acțiuni au fost achiziționate de miliardarii de pe Wall-Street, John Paulson, Thomas Kaplan sau Beny Steinmetz.

În documentul la care fac referire (din 2010) se arată modul în care Gabriel a încercat (și în cele din urmă a și reușit) să obțină sprijinul diplomației americane (și a ambsadorului Mark Gittenstein). Fragmente:

„Gabriel Resources are o bună relaţie cu ambasadorul SUA Mark Gitenstein (“front door ” relationship – n.t.) prin intermediul lui Stu Eizenstat. Mark mi-a mărturisit acest lucru în conversaţii private. Mark mi-a spus de asemenea confidenţial că a pleda cauza lui Gabriel nu va fi nici simplu nici uşor. El speră că Gabriel se va alătura altor investitori din SUA care au probleme similare cu reglementările din România în aşa fel încât în calitate de ambasador poate presa pentru reforme pro-investiţii mai largi care în schimb i-ar asigura platforma pentru a ajuta efectiv companiile individuale precum Gabriel. Mark şi eu am discutat despre mediul investiţional din România şi cum afectează acesta companiile americane – el vrea să continue sa mă folosească pe post de panou pentru unele dintre ideile sale cu privire la aceste aspecte.”

”În particular, am înţeles la o întâlnire la care Mark Gitenstein mi-a mărturisit că ar trebui să împachetăm problema noastră într-o coaliţie a companiilor americane în jurul unor teme mai generale, precum “domnia legii” sau “certitudinea juridică”, pentru a permite ca Guvernul SUA să ne susţină ca parte dintr-un efort mai larg. La Mayer Brown LLP, Mark şi cu mine am lucrat împreună peste zece ani, construind coaliţii similare de susţinere ale industriei. Amândoi am fost de acord că Guvernul SUA şi Mark ar trebui să fie capabili să susţină în jurul principiului “domniei legii / certitudinii juridice / transparenţei reglementărilor” o coaliţie a companiilor care ar putea în schimb să fie foarte benefică pentru strategia lui Gabriel în România.”

Compania care e menționată expres în document pentru a face parte din această ”coaliție a industriilor” e gigantul alimentar Smithfield (care a preluat rămășițele Contim).

„Un membru potenţial al coaliţiei noastre ar putea fi Smithfield Ferme, cu baza în Virginia, şi condusă de Dennis Treacy, pe care l-am cunoscut personal şi cu care am lucrat mai bine de zece ani. La cererea lui Dennis, l-am prezentat ambasadorului Gitenstein în septembrie 2009, când am discutat ideea unei coaliţii a industriei”

Interesele Smithfield în România sunt reprezentate de firma de lobby McGuire Woods, care reprezintă și Ford. Așadar, e de așteptat ca și Ford să intre în această coaliție. Și, desigur, și alte companii americane. În cele din urmă, Gabriel a reușit să intre în această coaliție, lucru confirmat, în luna martie a acestui an, chiar într-un comunicat al companiei:

”On March 1, 2013, the United States Department of Commerce notified Gabriel of its decision to formally support the Company through the Commerce Department’s Advocacy Center for International Trade, which coordinates US government resources and authority in support of international business opportunities that involve foreign government decision-makers. As part of such Advocacy assistance, Gabriel anticipates that the US government will assist the Company by communicating to the Romanian Government on behalf of Gabriel’s commercial interest in Romania.”

***

Domnul Henry, nici nu știi cât de prost începi să fii

Și aici începe distracția. Domnul Jonathan Henry s-a simțit, probabil, pe cai mari când s-a lansat în amenințările referitoare la sperierea investitorilor străini. Lucru care, chiar dacă ar fi adevărat, nu ar fi trebuit spus! Din punctul de vedere al investitorilor străini.

Să recapitulăm: Gabriel a obținut după eforturi de durată sprijinul oficial al diplomației americane. Însă, atenție, la capitolul ”și alții”. Adică, în măsura în care ceea ce profită companiilor americane (interes direct pentru SUA) îi profită și lui Gabriel (interes indirect pentru SUA, Gabriel nu e companie americană, chiar dacă are și acționari americani). Prin declarația pe care a făcut-o, Jonathan Henry a pus în pericol interesele directe ale companiilor americane în România. Mai exact a generat o reacție de respingere publică la adresa tuturor ”investitorilor străini”, nu doar la adresa lui Gabriel.

Acum puneți-vă în situația companiilor americane (și al oficialilor SUA). Ce credeți că vor face? Se vor alia cu Gabriel, riscându-și siguranța (și privilegiile) propriilor afaceri sau vor pune presiune exact în sens invers, pentru a se încheia cât mai repede povestea cu Roșia Montană, înainte ca opinia publică să le ia direct în vizor și pe ele? Dacă aveți vreun dubiu în privința răspunsului, să citim și precizarea făcută de Jonathan Henry la doar câteva ore după ce a apărut articolul din ”The Globe and Mail”:

“Ca o clarificare a declaraţiilor publicate în numele meu în presa internaţională, doresc să subliniez că nu am declarat niciodată cele citate în forma respectiva şi că declaraţiile mele au fost citate greşit. Între timp, declaraţiile au fost corectate de către publicaţia The Globe and Mail. Am cel mai profund respect pentru România, pentru cetăţenii săi, pentru Guvernul României şi pentru Parlament. Doar românii şi România vor decide ce este în interesul ţării. Deşi este firesc pentru orice companie să facă ceea ce este necesar pentru a-şi proteja interesele – şi nici Gabriel Resources nu face excepţie – vom lua act de orice decizie luată de Guvernul sau Parlamentul României. Compania va furniza toate informaţiile necesare pentru ca oamenii să poata lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză. Decizia finală va aparţine, fără discuţie, Guvernului şi Parlamentului României şi, în ultimă instanţă, cetăţenilor României”.

Să creadă cine vrea povestea cu ”citarea greșită”. Ce mai contează o minciună în plus: până la ora la care scriu acest text, ”The Globe and Mail” nu a făcut vreo corectură (vezi foto).! Jonathan Henry și Gabriel au reușit să-și tragă un ditamai obuzul în picior: au mai reușit (o dată în plus) să crească iritarea opiniei publice din România și, în mod suplimentar, și-au mai pus pe cap și companiile americane (și oficialii americani). Dacă până în acest moment companiile americane (și lobby-ul din jurul lor) ar fi avut motive să-i sprijine pe cei de la Gabriel (pentru că o eventuală respingere a proiectului minier ar putea crea un precedent care să le fie defavorabil), de acum încolo au tot interesul ca proiectul lui Gabriel să fie stopat! Pentru că dacă nu e oprit, ceea ce era doar o posibilitate (probabilitate) devine o certitudine: războiul nu va mai continua doar cu Gabriel, ci cu toată ”coaliția industriilor” din care Gabriel face parte. Iar sloganul ”Nu Corporația face legislația!” va avea o acoperire și mai mare.

Cum am precizat: Jonathan Henry a spus exact ceea nu ar fi trebuit să spună! Lucru pentru se cuvine să-i mulțumim 😉 .

***

IMPORTANT: Cât despre parlamentarii români, vă rog, cât se poate de mult, băgați-le sub nas (sau la telefon) precedentul din 2007, când compania a dat în judecată statul român. Să înțeleagă că nu au de ce să-și dea drumul în pantaloni. Oricât ar fabula Ponta sau șefii de la Gabriel cu miliardele cerute ca despăgubiri. E dreptul lor să ceară orice, dar asta nu înseamnă și că vor obține. Iar acest lucru vă rog să-l transmiteți și celor care i-ați văzut nedumeriți când au auzit de amenințările și pretențiile astea aiuristice.

sursa: Voxpublica

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .