.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

A modelat cultura populară cum nimeni nu a reuşit în ultimii 50 de ani. A mistificat istoria până la caricatură şi a construit mitologii naţionaliste care au rămas adânc impregnate în imaginarul colectiv. A servit regimul comunist cu osârdie şi a fost cel mai eficient agent de propagandă al naţional-comunismului lui Nicolae Ceauşescu. A fost printre cei care s-au suit pe tanc în decembrie ’89 imaginându-se general deşi a fost de departe cel mai răsfăţat “artist” al regimului, dar, în cele din urmă a rămas un soldat fidel lui Ion Iliescu şi FSN, PSD, etc. A scris scrisori odioase împotriva lui Lucian Pintilie şi, pe măsură ce devenea şi mai irelevant în film, s-a luptat din răsputeri să oprească noul val al cinematografiei româneşti. Un personaj slab, lipsit de consistenţă şi moralmente falimentar. Şi totuşi…

Ultimul Bond, Skyfall, debutează cu o urmărire de motociclete pe acoperişul marelui bazar din Istanbul. 50 de ani şi 23 de filme mai târziu, un regizor care a câştigat Oscar-ul cu American Beauty şi tot ce au putut să facă este o urmărire de motociclete, urmată de clasica luptă pe acoperişul vagoanelor unui tren. Dar tocmai aici zace geniul filmului – de departe cel mai bun Bond făcut vreodată – în faptul că exploatează fără complexe şi fără ruşine toate clişeele cinematografice create vreodată. Lupta dintre Bine şi Rău (cu un “rău” excelent construit de Javier Bardem), conspiraţie, întorsături de situaţie, împuşcături, emoţie, dramă şi, bineînţeles, urmăriri de maşini, dintre care, celebra Aston Martin DB5 este cireaşa de pe tort. Niciun clişeu nu este ratat. Kitsch total, dar kitsch cu stil şi cu autoironie tipic britanică.

Acum, dacă ideea ta despre film înseamnă Fellini, de Sica, Rossellini, Renoir, Truffaut ori Godard, (inevitabilul) Tarkovski sau, mai spre noi, von Trier, şi dacă preferi “Hoţii de biciclete” lui “From Russia with love”, sau “Pădurea Spânzuraţilor” şi “Reconstituirea” lui “Nea Mărin Miliardar”, atunci este perfect în regulă să dezaprobi entuziasmul nostru pentru ultimul Bond. Dar adevărul simplu este că toată lumea adoră o bună urmărire de maşini şi undeva, foarte adânc, toată lumea se bucură să privească o confruntare între “băieţii buni” şi “băieţii răi”, fie într-un film poliţist, într-un western, în Hobbit-ul sau într-un film cu spioni. E, ca să folosim cuvinte mari, paradigmatic, şi de aceea Bond “ţine” de 50 de ani şi va mai ţine încă cel puţin pe atâta.

Şi aici intră în scenă Sergiu Nicolaescu. Filmele sale s-au dorit riposta sistemului comunist la Bond. Nicolaescu a făcut din Mihai Viteazul un John Wayne şi din comisarul Miclovan/Moldovan un Clint Eastwood (cel din Dirty Harry) reprezentativ nu numai pentru comunismul românesc, dar şi pentru întregul sistem, dovadă stând succesul de care s-a bucurat în întregul “bloc socialist”.

Din punct de vedere artistic, ar fi putut face orice. A făcut filme grele precum “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, “Osânda” sau “Ciuleandra”, filme populare, cum a fost seria “comisarilor” şi filme care, în România acelor ani, au reprezentat o mică revoluţie ideologică, cum a fost “Nemuritorii”. Dar a ales să îşi lege numele de unele dintre cele mai odioase producţii ale propagandei naţional-comuniste: “Dacii”, “Mihai Viteazul”, “Mircea”. Şi nu mai amintim de o serie de gunoaie cinematografice din respect.

Sergiu Nicolaescu a fost cel mai eficient agent al regimului comunist şi al naţionalismului ceauşist, pe care le-a îmbrăcat în haine sexy şi le-a vândut poporului în ambalajul irezistibil al filmului. Pe vremea când Hollywood-ul era acuzat că reprezintă cel mai bun agent de propagandă al sistemului capitalist, Sergiu Nicolaescu a fost riposta comunistă la Hollywood. Şi s-a bucurat din plin de această postură privilegiată, în contra rivalilor săi, în contra celorlalţi regizori, în contra artei filmului în ultimă instanţă. Rămâne înscrisă în istoria infamiei artistice scrisoarea pe care Nicolaescu i-a scris-o lui Ceauşescu pentru a denunţa atitudinea “necomunistă” a lui Lucian Pintilie, dovadă a unui caracter mic şi ranchiunos.

Caracter pe care l-a arătat din plin şi după 1989. Lipsit de suportul ideologic al regimului comunist, faţă de care a fost perceput, în mod greşit şi manipulator ca altceva sau chiar ca un rebel, şi o dată cu libertatea de expresie care a adus adevăratul Hollywood în România, Nicolaescu s-a stins în irelevanţă. Toate filmele pe care le-a făcut după 1989 au fost eşecuri majore, atât de casă cât şi de public. Recuperat politic de un Iliescu recunoscător pentru “meritele” sale din trecutul comunist, Nicolaescu s-a dovedit un politician mediocru şi obedient. Mai mult, s-a dovedit şi incredibil de obtuz, declanşând o luptă ridicolă împotriva noii şcoli de cinematografie româneşti reprezentată, ca vârfuri de lance, de Mungiu, Puiu, Porumboiu, dar nici pe departe epuizată de ei.

SURSA : RL

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .