.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Rezultatele recentelor alegeri din Marea Britanie şi Germania (locale), Franţa (prezidenţiale) şi Grecia (parlamentare) au confirmat ilegitimitatea regimurilor care au încercat să rezolve criza financiară prin aşa-zisele politici de austeritate. Banii volatilizaţi de marile corporaţii în complicitate cu elitele politice corupte nu pot fi recuperaţi de la popor. Deficitul trebuie acoperit din contul hoţilor, nu al victimelor hoţilor.

De vreme ce partidele de centru-dreapta/creştin-democrate/populare s-au prefăcut a nu pricepe acest adevăr simplu, voturile alegătorilor s-au îndreptat cu precădere către partidele de (centru-)stânga şi de extremă dreapta. Schimbarea de gardă din Franţa a coincis cu o schimbare asemănătoare de gardă în România, unde abuzurile şi nesimţirea regimului Băsescu – de centru-dreapta – au adus la putere o fragilă coaliţie socialist-liberală.

Ambele schimbări de gardă au fost întâmpinate de propagandiştii regimurilor neoliberale/neoconservatoare după tipic. Mai întâi se postulează că Sarkozy sau Băsescu sunt nişte lideri dedicaţi “modernizării”, “capitalismului”, “globalismului”, “individualismului”, “cruciadei democratice globale”, “valorilor atlantiste”, “anti-relativismului” şi “anti-comunismului” integral. Apoi ni se spune că ceilalţi, socialiştii sau liberalii, sunt lirici, paseişti, naţionalişti, tribali, rupţi de realitate şi cripto-proto-fascişti/peronişti/chavezişti/cheguevarişti: un fel de arhangheli cu sombrero.

Nepotismul (vezi băiatul lui Sarko    şi EBA), cultul personalităţii (vezi “Căpitanul Bligh-Băsescu”), corupţia, crearea de oligopoluri şi oligarhii, instrumentalizarea cinică a unor traume sociale (imigraţia şi probeleme puse de ea în societăţile de plecare şi în cele de sosire) sau suferinţe istorice (comunismul), isterizarea alegătorilor prin apelul la pericolul invaziei străine (la noi, ruşii, în Franţa, musulmanii), subţierea ţesăturii sociale în paralel cu lichidarea sistemului de asistenţă socială prin politici neoliberale care exportă locurile de muncă ale poporului şi profiturile oligarhilor, toate sunt trecute cu vederea de propagandiştii neoliberali/neoconservatori în numele “modernizării/atlantismului/individualismului”.

Cu alte cuvinte, la centru-dreapta neoliberală, problemele reale sunt scuzate în numele calităţilor ideale. La opoziţia de stânga însă, calităţile reale sunt acuzate în numele defectelor ireale. Dacă Hollande vorbeşte de “patriotism industrial”, imediat ni se dă de înţeles că fraza are conotaţii autarhice, naţionaliste, fasciste. Dacă stânga vorbeşte de solidaritate socială şi de justiţie, ni se spune că asta aduce a invidie, ură pogromistă, comunism şi baroc stalinisto-fascist. Dacă stânga vorbeşte de ecologism, atunci ni se atrage atenţia că, acum 40 de ani, unii ecologişti au fost subvenţionaţi de Moscova şi că ecologiştii musulmanii şi legionarii au în comun culoarea verde şi “ura” faţă de capitalism. Lumea întreagă e redusă, în lectura propagandiştilor dreptei neoliberale, la combinaţiile efectuate pe un abac ştirb de o maimuţă paranoică. Socotită astfel, viaţa noastre devine, după cum spunea Shakespeare, simplă “poveste spusă de un idiot, plină de zgomot şi furie şi neînsemnând nimic”.

De aceea trebuie spus că, oricât de multe asemănări ideologice ar putea identifica unii sofişti între discursul opoziţiei la regimurile neoliberal-spoliatoare şi cel al extremei drepte sau stângi, ameninţarea totalitară (fascisto-comunistă) e rodul modului de viaţă neoliberal a cărui mizerie e justificată, camuflată şi uneori amplificată de lozincile neoconservatoare ale modernizării, capitalismului, globalismului, individualismului, cruciadei democratice globale, valorilor atlantiste, anti-relativismului şi anti-comunismului integral. Fascimul şi comunismul nu înfloresc, astăzi, într-un Occident liric, păşunist şi conservator, ci într-un Vest individualist, modern şi agresiv modernizator şi globalist. Ca atare, ascensiunea acestor forţe nu poate fi oprită cu ajutorul lozincilor pro-atlantist-modernizator-individualiste pentru că aceste lozinci au stabilit de fapt parametrii modului de viaţă care a germinat aceste forţe.

Montesquieu distinge în Spiritul legilor între societăţile construite pe onoare (monarhii), cele construite pe virtute (republici) şi cele construite pe frică (despotisme). Ascensiunea forţelor de extremă stânga şi extremă dreapta – adică a statului construit pe frică – e rezultatul erodării statului construit pe onoare şi pe virtute de către susţănătorii statului scamator: ai statului care face ca banii noştri să apară în buzunarele oligarhilor şi ca vina lor să cadă asupra noastră. Şi această operaţiune de ieftină “magie” se face cu ajutorul repetării rituale a mantrei: modernizare-capitalism-individualism-atlantism.

Toate acestea sunt fraze camuflaj: realitatea, modul de viaţă pe care îl ascund şi deci agravează aceste fraze, e cea în care înfloreşte Breivik (altminteri judecat cu indulgenţă de elitele noastre neoliberale/neoconservatoare).  Parafrazându-l pe Samuel Johnson, care spunea că patriotismul e refugiul ticăloşilor, aş spune că astăzi rasismul e refugiul psihopaţilor doar pentru că “liberalismul civic-individualismul-capitalismul” a ajuns parola oamenilor fărădelegii.

Suntem avertizaţi că stânga e “anacronică”. O fi, dar dreapta e amorală. Şi vrea să rezolve profunda criză economică, socială şi culturală în care a împins omenirea readucându-ne, prin ideologia “statului minimal” şi poliţia “austerităţii”, la condiţiile de mizerie de la începuturile revoluţiei industriale. Aşadar, “anacronismul” stângii nu poate însemna decât că, de vreme ce dreapta a devenit ideologia elitelor dezordinii, stânga recuperează filonul social-conservator al dreptei clasice. După cum spunea Tony Judt, în condiţiile de astăzi, de schimbări rapide şi de multe ori inumane ale condiţiilor noastre de viaţă, stânga, înţeleasă ca o formă de protest permanent, capătă valenţe conservatoare: “De vreme ce lucrul împotriva căruia se protestează cel mai mult sunt daunele aduse de schimbările rapide, a fi de stânga înseamnă a fi conservator.”  În prezenta stare de lucruri, orice conştiinţă liberă trebuie să spere acest lucru.    Sursa:  mirceaplaton.com

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .