Tag: Europa Page 1 of 3

După 10 ani de UE, România se afundă în sărăcie.

135266România nu a făcut progrese vizibile în ceea ce privește calitatea vieții pentru majoritatea populației. Cu excepția unor “insule”, populația trăiește la fel de prost ca acum 25 de ani.

Un raport al Institutului Național de Statistică relevă date care ne situează pe ultimul loc UE la anumite capitole. Astfel, mai puțin de jumătate din români sunt conectați la rețeaua de canalizare, restul de 52,3% din populație având latrina în fundul curții. Ultimele date Eurostat – din anul 2013 – arată că România rămâne țara cu cele mai multe WC-uri în fundul curții, capitol la care chiar și Bulgaria stă mai bine având puțin peste jumătate din gospodării (54,5%) conectate la rețelele de colectare a apelor uzate. Pe locul întâi în UE se află Luxemburg, unde 96% din locuințe au acces la aceste servicii, urmată de Olanda, unde procentul era de 92,2%. read more

Cum pleacă din țară banii românilor. Fondul Proprietatea (IX)

128549Ironie a sorții, deși la începutul anilor ’90 românii votau masiv pentru FSN/PDSR speriați de spectrul revenirii moșierilor, alegerile din 1996 și apoi coaliția de după 2004 aduce la putere exponenții principiului “restitutio in integrum”. Sau revenirea moștenitorilor moșierilor și marilor industriași, care aveau dreptul să-și recupereze proprietățile naționalizate, fie prin restituire în natură, fie prin prin despăgubiri la valoarea reală. A fost o premieră pentru statele fost comuniste din Europa de Est, unde s-a ales de regulă o anumită formă de plafonare, raportată la valoarea proprietății sau la o anumită suma de bani. De pildă, în Ungaria au fost evitate restituirile în natură și s-a mers pe acordarea unor vouchere a căror valoare a fost plafonată la 21.000 dolari (termenul de depunere a cererilor de revendicare a fost la rândul său scurt, 6 luni de la adoptarea legilor de despăgubire). Fondul Proprietatea apare în 2005 fiind destinat despăgubirii celor care nu își mai puteau recupera proprietățile în natură, despăgubiri acordate la valoarea reală a proprietăților sub formă de acțiuni. Interesant de remarcat, într-o decizie ulterioară a CEDO din 2012, în momentul în care peste 30.000 de proprietari așteptau încă să fie despăgubiți iar statul oferise deja toate acțiunile la Fondul Proprietatea, instanța recomanda României să “mențină un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității”. Recomandare tardivă, având în vedere modul în care decursese până atunci în România despăgubirea foștilor proprietari deposedați de regimul comunist. Cum activele FP erau compuse din procente importante ale celor mai valoroase dețineri ale statului, deci ale tuturor (20% din Petrom, 15% din Romgaz, 15% din Transgaz, 20% din Hidroelectrica, 15% din Transelectrica) putem spune că foștii proprietari au fost despăgubiți din banii tuturor, deci și ai celor care n-au avut proprietăți naționalizate. În plus, procesul retrocedărilor a deschis calea unor abuzuri suplimentare prin evaluări supralicitate, mult peste valoarea reală a proprietăților revendicate. Proprietarii astfel despăgubiți după 2005 nu aveau la dispoziție decât piața neagră pentru a-și valorifica repede certificatele, ocazie cu care speculanții înarmați cu lichidități suficiente au putut să cumpere cu discount între 2006-2011, până la 7-10% din valoarea nominală a acțiunilor pe vârful crizei din 2009. Grosul pachetelor respective de acțiuni a ajuns ulterior la fonduri străine de investiții care își vor marca profituri consistente după listarea la bursă a Fondului și aprecierea valorii acțiunilor. Străinii au putut să achiziționeze legal acțiunile deși acestea nu erau listate, mulțumită unei decizii a Guvernului din 2008, astfel încât în momentul listării fondului în 2012 străinii dominau deja acționariatul FP. În prezent, persoanele fizice române mai dețin 21% din acțiuni iar investitorii instituționali români încă 12%. Bunăvoința autorităților față de actionarii străini ai FP s-a conservat de-a lungul timpului iar în ultimii ani administratorilor FP li s-a permis să diminueze capitalul social pentru a distribui acționarilor diferența (regim fiscal mai avantajos decât vânzarea activelor și distribuirea de dividende impozabile), deși societatea era una profitabilă și nu zguduită de pierderi sau în pragul falimentului. În acest moment Fondul Proprietatea se află în proces accelerat de lichidare la presiunea acționarilor străini, administratorii căutând cumpărători pentru deținerile rămase în portofoliul Fondului. Concluzia? Statul a construit un fond cu active de 2-3 miliarde euro, în funcție de momentul evaluării, pentru despăgubirea proprietarilor de imobile ce nu mai puteau fi restituite în natură, mare parte din bani ajungând însă în mod ocolit în mâna unor investitori străini privați. Transferul a fost posibil deoarece acțiunile au fost listate doar în momentul în care “băieții deștepți” acumulaseră felia principală din FP achiziționând acțiunile la un preț mult subevaluat și doreau, firesc, să-și poată marca profiturile. sursa si foto:  http://www.activenews.ro

Falimentul Uniunii Europene și alternativa național-creștinismului românesc

Am privit cu mult interes, la DIGI 24, dialogul dintre jurnalista Alice Iacobescu și Marine Le Pen,  europarlamentar și președintă a partidului Frontului Național din Franța. Un dialog în care jurnalista mi-a lăsat impresia că joacă rolul ingrat al salariatului obligat să pună întrebările formulate de angajator,fără vreo minimă contribuție personală, fie în planul ideilor, fie al sentimentelor. Poate greșesc, nu vreau să supăr pe jurnalista în cauză, însă tonul discuției și insistența, nu zic încrâncenarea, cu care aceasta a încercat să provoace doamnei Le Pen o reacție nervoasă, mă determină să cred că scopul interviului nu a fost neapărat informarea telespectatorilor, cât mai degrabă manipularea lor și a invitatului. Trecând peste această observație de context – repet, posibil să fie doar o impresie subiectivă generată de viziunea mea asupra deontologiei jurnalistice și dialogului interuman – spun că discursul lui Marine Le Pen m-a fascinat, chiar dacă m-a convins doar parțial, păstrându-mi rezerva față de multe dintre ideile sale tributare unui naționalism de enclavă. Din toate declarațiile făcute de Marine Le Pen, eu am reținut ca fiind cea mai importantă pentru români și europeni, pe următoarea: “Recent, în Franța s-a făcut un sondaj, iar cei mai mulți au spus că ar dori un referendum privind rămânerea sau ieșirea din Uniunea Europeană. Vedeți că în toate țările din Uniunea Europeană există dorința ca UE să le respecte voința, referendumurile se înmulțesc: a fost referendum în Olanda, se vrea unul și în Ungaria, este programat în Marea Britanie, susțin ideea unui referendum în Franța. Popoarele din țările UE au impresia că UE se construiește fără voința lor și chiar împotriva voinței lor, iar acest sentiment devine insuportabil pentru diferitele națiuni.” (sursa DIGI 24) Marine Le Pen, deși cum spuneam, adeptă a unui naționalism francez enclavizator și cu pretenții de superioritate culturală, a reușit să surprindă corect și pe deplin principala cauză a eșecului experimentului numit “Uniunea Europeană” – prăpastia dintre interesele cetățeanului european și interesele oculte apărate de suprastructura birocratică a U.E. – un proiect care s-a dorit a fi al solidarității și prosperității europene, dar se dovedește a fi doar o mascaradă grotească a multiculturalismului secularist în cheia capitalismului globalist și inuman promovat de multinaționale în căutare de forță de muncă ieftină și de marele capital bancar însetat de maximizarea profitului. Europenii nu se mai simt reprezentați de Uniunea Europeană, nu se mai regăsesc în acest proiect nici sub aspect cultural și mai ales, nici sub cel economic. Prin urmare, europenii încep să se reorienteze spre soluția națională/naționalistă, mult mai accesibilă și aparent, mai eficientă decât rătăcirea multiculturalist-globalistă în care i-a aruncat U.E. De fapt, relansarea naționalismului este expresia unei reacții firești din partea europenilor, este reîntoarcerea lor acasă, la lucrurile cunoscute – identitatea națională, limba maternă, locul de naștere, familia, credința proprie etc. – și păstrate în adâncul memoriei până și de tânăra “generație Facebook”, educată în spiritul multiculturalismului secularist. La începuturile sale, în formele incipiente de manifestare – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea Economică Europeană etc. – proiectul “Uniunea Europeană” i-a sedus pe vest-europeni să renunțe la confortul, bunăstarea și securitatea de enclavă care le erau garantate, în grade diferite, de statele lor naționale, în schimbul promisiunii unor beneficii cu mult mai mari pe care Noua Casă Comună ar fi urmat să le ofere. Într-un final, promisiunea s-a dovedit a fi o minciună… Dacă până la eșecul celuilalt experiment cu pretenții globale și integraționiste – cel al comunismuluiîn cheia marxismului stalinist și ateu – Uniunea Europeană a avut o creștere constantă, calitativă și cantitativă, definindu-se structural și întărindu-se economic, odată cu lansarea procesului de extindere spre Răsărit, prin aderarea fostelor state comuniste est-europene, erorile și fisurile acestui proiect au ieșit la iveală. Sosirea noilor membri ai U.E. a reprezentat o oportunitate, nu atât de a testa și dezvolta mecanismele democratice ale U.E., cât de a dezvolta o ofensivă economică deșănțată de către companiile multinaționale și posesorii marelui capitalul bancar asupra spațiului est-european în goana după forță de mână extrem de ieftină și de cucerire a unei piețe financiare lipsită de reglementări, în care s-au încasat profituri bancare imposibil de realizat în vestul european. Importul de forță de muncă în Vest a fost susținut de politicienii sponsorizați de marile corporații, prin măsuri de modificare a legislației europene a muncii, sub sloganul flexibilizării forței de muncă pe piața europeană. În practică, dincolo de formulările elegante și seducătoare din documentele U.E., vest-europenii s-au trezit că pierd tot mai multe drepturi salariale, sociale, sindicale, că locurile de muncă sunt ocupate de est-europeni dispuși să muncească pe salarii mult mai mici și în condiții de muncă precare. Est-europenii rămași în țările de origine s-au trezit, la rândul lor, că economia națională este treptat acaparată de investitori strategici al căror unic obiectiv este profitul maxim, de cele mai multe ori obținut ilegal și imoral prin complicitatea politicienilor corupți, că ajung să muncească pe salarii mizerabile ori că sunt aruncați în șomaj și sunt siliți să devină emigranți economici, bântuind Vestul european în căutarea unui loc de muncă. În sinteză, mobilitatea forței de muncă în spațiul european a generat scăderea nivelului de trai pentru vest-europeni, o prosperitate de scurtă durată pentru est-europeni, iar pentru toată lumea, a adus un șomaj la nivel continental pe care, păstrând proporțiile, Europa l-a cunoscut doar în perioada interbelică a secolului XX. Exportul de capital bancar în Est, la rândul său, nu a generat nici creștere economică, nici apariția unor economii capitaliste prospere, renăscute din cadavrele resuscitate ale fostelor economii socialiste centralizate și nici nu a dus la apariția vestitei clase de mijloc, considerată cândva a fimotorul capitalismului clasic. Dimpotrivă, marele capital bancar a sufocat și aproape a distrus sistemele bancare naționale, a îndatorat statele și națiunile est-europene, a obținut profituri imense, fără a contribui însă la prosperitatea țărilor est-europene, prin plata unor taxe și impozite aplicate corect și proporțional la mărimea profitului, exportând aproape tot acest profit către băncile-mamă. Mobilitatea marelui capital bancar pe piața financiară europeană a fost benefică doar pentru deținătorii acestui capital – de altfel, salvați de la colapsul provocat de excesele lăcomiei lor prin utilizarea rezervelor financiare ale statelor europene – iar pentru europeni a însemnat doar creșterea gradului de îndatorare la bănci, legarea lor de glia bancară. Uniunea Europeană – mamă nemiloasă și perversă pentru proprii copii, dar și mamă vitregă și ipocrită pentru copiii adoptați sub chipul refugiaților din Africa și Orient – s-a transformat într-o aberație, o casă bântuită în care europeanul nu mai are nici tihnă, nici prosperitate și nici ocrotire. Pe fondul acestui început de haos, în România, la o distanță de nici măcar un deceniu de la aderarea la U.E., sentimentele anti-U.E. – și nu “anti-europene”, cum ipocrit și fals perorează activiștii birocrației U.E. – sunt tot mai intense. Naționalismul nu a dobândit încă o formă politică organizată, oricât l-ar acuza unii pe Marian Munteanu penelistul că ar fi expresia politică a naționalismului românesc. Românii sunt deocamdată într-o stare de nedumerire, pendulând mioritic între amintirea prosperității relative pe care au obținut-o, mai an, muncind pe plantațiile de căpșuni din Spania sau pe șantierele Italiei, dorul după copiii plecați la muncă și stabiliți probabil definitiv prin Italia, Spania sau Regatul Unit, și evidența faptului că U.E. nu mai poate să le ofere de muncă nici în Vest și nici la ei acasă, în România. Românii nu au o “Marine Le Pen” a lor și nici nu le trebuie. Multă vreme nu va trece și probabil că un lider ori o forță politică veritabil naționalist(ă), în spirit românesc, va veni să ceară Europei ceea ce a răpit românilor, iar românilor ceea ce au uitat să dăruiască României.Probabil că scandalul cu “Marian Munteanu legionarul” este un fel de încercare de vaccinare preventivă a românilor împotriva virusului naționalist operată de activiștii U.E., loiala slugă a multinaționalelor și marelui capital bancar. Un demers penibil care demonstrează că atât acești activiști ai integraționismului nivelator și multiculturalist made in UE, cât mai ales, birocrația U.E. în sine, și-au atins limitele și și-au epuizat resursele ideologice de reacție. Ce nu înțeleg activiștii U.E. este simplul adevăr că românii nu se pot izola de Europa, că ei nu au fost stat-enclavă decât în timpurile nefaste ale experimentului comunist. Naționalismul românesc al secolului XXI este și nu poate să fie decât unul european, prin urmare lipsit de obsesia enclavizării sau de mania cuceririi de noi teritorii. Românii sunt europeni prin etnogeneză, sunt universali prin credință și cultură, astfel că românii pot deveni cetățeni loiali ai unei Europe Unite, dacă vor simți că nu sunt trădați și că identitatea lor spirituală și națională este respectată. Românilor le place să călătorească în U.E., să beneficieze de prosperitatea U.E., acolo unde aceasta mai poate fi aflată, să muncească bine, atunci când sunt plătiți bine, însă sufletul lor, oriunde s-ar afla trupul, rămâne acasă. Românilor încă le plac slănina și țuica, mămăliga și brânza, hora și sârba, micii și berea, vinul și sarmalele, cumetria și mahalaua, turma de oi, belitul mielului și tăierea porcului, Botezul și Cununia, Crăciunul și colindele, Noaptea de Înviere și ciocnitul ouălor roșii, pelerinajul la mânăstire și târgul de duminică. Altfel spus, românul, acest mare mister al istoriei continentului european, este greu de modelat, iar aplicarea matricei lui Homo Europaenus  la conținuturile lui Homo Mioriticus are, deocamdată, ca rezultat, doar un mutant incapabil să mai fie folositor cuiva și în primul rând, sieși. Căci niște bieți mutanți, fără suflet și fără casă, sunt românii României care a aderat la Uniunea Europeană, dar care încă nu s-a integrat – la o adică, în ce să te mai integrezi, când U.E. este un Turn Babel în flăcări... Salvarea unității europene poate că nu se găsește în naționalism – cel puțin nu în naționalismul extremist de enclavă – însă cu certitudine nu va fi obținută prin politica de negare a tuturor evidențelor că U.E. este un eșec, politică pe care o promovează oriunde au posibilitatea activiștii integraționismului multiculturalist și secularist așa-zis european. În aceste vremuri de răscruce pentru Europa, românii sunt chemați să-și asume o viziune național-creștină despre locul și rolul lor în marea familie a Națiunilor Europene, sinteză între valorile naționale și valorile creștine ale Națiunii Române, care așezate în împreună lucrare, se completează unele pe altele – naționalul dăruind trupul și aspirațiile pământești, creștinismul dăruind sufletul aflat în călătorie spre Dumnezeu și păzind ființa românească astfel renăscută de toate excesele pe care le-ar provoca lipsa iubirii de Hristos și de semeni. Europa Unită va fi a Națiunilor Europene sau nu va mai fi, însă oricare va fi destinul Europei,românii vor afla soluția națională, care le va asigura supraviețuirea demnă și curajoasă, în adâncul sufletului românesc, un suflet deopotrivă creștin și european. PR. MARCEL RĂDUȚ SELIȘTE sursa si foto:  http://www.activenews.ro

Rusia ameninţă SUA şi Europa. Ce i-a scos din minţi pe ruşi

PutinRusia nu va asista pasiv la întărirea prezenţei militare a SUA în Europa, iar răspunsul va fi unul simetric, a declarat miercuri reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse la NATO, Aleksandr Gruşko, în direct la postul de televiziune Rossia 24, informează TASS, potrivit stiripesurse.ro „Vedem că planul pentru întărirea capacităţii de apărare adoptat la summitul NATO din Wales este pus în mod consecvent în aplicare, sunt anunţate noi măsuri, menite să-i ‘liniştească’ pe aliaţii SUA în Europa de Est. read more

Fotografia de adio a Europei!

d0222461b76e7be987df69a1da4489aaElita politică occidentală e inutilizabilă. În afară de semnătura pe vraful de demisii scadente, nu mai putem aştepta nimic de la aceşti lideri pierduţi în catastrofa propriei aroganţe. Cîndva, înainte de Bruxelles, exista o speranţă. Puteam crede că transa interminabilă a păstorilor de cîrduri de vorbe goale se va risipi la contactul cu violenţa bestială şi răul absolut. Nu e aşa, iar asta contează. read more

Schengen, o piatră de gâtul României

131217Sunt multe lucruri care au eșuat în Europa visurilor noastre!…Nici nu mai stim de ce nu ne mai regăsim acolo, uneori… Prea multe si încurcate sunt compromisurile noastre. Prea multe si întortocheate au devenit si drumurile care nu mai duc decât spre nicăieri… Când Germania si-a negociat reîntregirea, un mare om de stat, cancelarul Helmut Kohl, prin diplomație si tact, a reusit, în jocul strategic dintre Est si Vest, să susțină Interesul Național! Obținând ceea ce multora nici nu le venea să creadă, Reunificarea poporului german! … Am trăit si noi atunci cu iluzia că nimic nu poate fi imposibil!… Că putem merge la fel de departe ca si visele noastre. Vă mai aduceți aminte? Eram si pe atunci singuri… Noi, poporul, am fost tot timpul si oriunde acelasi… Alesii nostri, însă, pozând în marii descălecători de neam, (Când, Doamne, nu erau decât niste pitici!), se rătăciseră pe drumurile europene atunci, plângând în pumni si suspinând… Acesti tot rătăciți ne explicau persuasiv că “România si Moldova se vor regăsi cândva… În granițele Uniunii Europene!”, în veci, de-a pururea! Interseul Nostru Național era, deci, încă de pe atunci, pe moarte… Cu o psihologie de slugă, de majordom siret, uitat undeva, la usă, în penumbră, ce pretenții să mai ai într-o Europă, fie ea si unită?! Tu tot pe dinafară te găsesti… M-am gândit, sigur, ca milioane de români, privindu-i pe gârboviții care ridicau din umeri a neputință… Cum poți să fii atât de josnic?! Cum poți să fii atât de las?! Cum poți să-ți abandonezi în totalitate trecutul, dar nu numai trecutul, ci si răspunderea față de vreun viitor?! Cum poți să le lasi în mâinile altora?! … Iată că timpul a trecut si noi am rămas exact acolo de unde am pornit. Exact acolo unde am pierdut. Ba chiar, situația este si mai grea! Cu asemenea oameni politici, nu experimentăm decât dezastrul neîmplinirii noastre la nesfârsit. … Trăim, la fel, de nu stiu câtă vreme, cu iluzia că Spațiul Schengen reprezintă o realizare pentru noi! Indiferent cine ajunge la guvernare, îsi va propune, mai întâi de toate, aceeasi fixație: să intre neapărat în spațiul Schengen! Cu orice preț! Chiar dacă lumea nici nu ne vrea acolo!… Chiar dacă noi, însusi noi, ne ferim de multe ori să vorbim de funie în casa mortului… Suntem, însă, urcați din nou pe esafod? Ni se leagă o piatră de gât? Iertați-mă dacă nu pot fi de acord cu ceea ce ni se inoculează în fiecare zi, programat. De ce este atât de uluitor să intri în Schengen? Curg râuri de lapte si miere pe-acolo si noi n-am aflat?! Un conducător luminat ar fi făcut tocmai invers! Si, chiar odată cu aderarea la UE! Imediat! Ar fi protejat granițele țării… Căci nu poți să intri –si nici să rămâi!- în UE mutilat! Nu poți nici să “integrezi” bucăți din Țara ta cu alte state, de dragul intereselor altora, să rămâi fărâmițat… Ar fi protejat firmele românesti împotriva concurenței străine! Patrimoniul nostru cultural! Căci, dacă totul este distrus în propria ta țară, care este sensul, oricărei uniuni, atunci? Devenim vasali? Colonie a cuiva?! Uităm de noi?! Murim?! Ar fi protejat Oamenii într-o Europă unită în care unii sunt bogați, iar noi suntem Săracii… A fost vorba, vreodată, că intrăm în vreo uniune si dispărem ca popor, ca națiune, suntem asimilați de alții, cumpărați, scosi la mezat sau arătați cu degetul totdeauna pentru că nu suntem îndeajuns de ascultători si plecați?! O stire apărută în ziare îmi dă fiori… Exasperați de refuzul Olandei de a accepta admiterea României în spațiul Schengen, decidenții politici de la noi vor să ofere olandezilor portul Constanța pe tavă!… Să le-nmoaie inima acestor europeni! Eu sper, însă, să fie numai o glumă sinistră, căci altfel ar fi o mare greseală. Nu cred că românii ar înghiți-o si pe-asta! Nu poți să le dai extremistilor de-Afară, contra santajului, bucăți din propria ta Țară! … În loc să-i dai afară pe cei care au venit aici să se căpătuiască, să ne acapareze existența, tu-decident politic, ne arăți că nu îți pasă dacă mai facem încă un pas spre marginea prăpastiei… care ne-asteaptă. Nu îți pasă dacă poporul tău o duce bine sau s-a săturat de toate în acest periplu, chiar si de lalele… Când esti pe marginea prăpastiei, să nu îți spună nimeni că nimănui nu-i pasă dacă esti bine. Sau dacă te stingi încet, pe dinlăuntru, uitând de tine… sursa si foto: http://www.activenews.ro/

VIDEO socant despre intentiile islamistilor in Europa

ap_boston_81710200Acest video este pentru toti romanii de pretutindeni dragi mei romani, vreau sa urmariti cu mare atentie acest video sper sa intalegeti acest mesaj si sa-l dati mai departe sa vada cat mai multa lume.
Sa stiti ca nu este rasism, si nici nu este instigare la violenta ci un scurt documentar facut pe baza unor evenimente reale, tragic e ca multe tari le ofera niste conditi mai bune decat cetatenilor de rand, dar oare de ce? Insa tragedile vor urma curand si vor fi groaznice deoarece parerea mea ca ei vin cu un scop in europa, acela de a aduce teroare si religia lor… read more

“EUROPA se afla in faza finala a ISLAMIZARII”. Declaratii in congresul SUA

foamea-si-saracia-a-curpins-romania-e1454708082127Europa, pe care dumneavoastra o cunoasteti, este in schimbare. Ati vazut, probabil, evenimente importante, anumite semne. Dar in toate aceste orase, uneori la numai cateva case distanta de destinatiile dumneavoastra turistice, este o cu totul alta lume. read more

Ministrul austriac de Externe “Refugiații din Siria sunt NIMIC pe lângă ce va urma”

africa-610x300Ministrul austriac de Externe, Sebatian Kurz, trage un serios semnal de alarma si avertizeaza ca un nou val imigrationist se va napusti dinspre Africa spre Europa.

In timpul vizitei sale in Etiopia, Kurz a spus ca „trebuie sa schimbam regulile: ajutorul nu trebuie sa fie dat in Europa, ci in tarile de bastina ale refugiatilor”. Conform ministrului, numai asa se pot ajuta mai multi oameni. read more

Emigrantul ca armă politică împotriva țării de origine

foto_107199Valul de migratori care au speriat Europa i-a determinat pe liderii politici din Est, dar, deși mai timid, și din Vest să realizeze că importul de analfabeți și de muritori de foame este o bombă cu efect întârziat. Nici nu mai are vreo importanță sau deja contează mai puțin că unii dintre aceștia pot fi teroriști sau violatori. Pur și simplu, s-a admis că așa-zisa integrare și crearea societăților multi-culturale este un eșec. Trec peste faptul că asta era evident încă dinainte, și asta chiar atunci când vine vorba de culturi vechi și chiar înrudite, de genul Cataloniei, Scoției sau Țării Bascilor. Pur și simplu, Europa nu poate deveni ceva similar Statelor Unite. Aceasta, cu toate că americanii ar face orice ca acest lucru să se întâmple, și să slăbească astfel, și mai mult, Vechiul Continent. Imigrantul, șaua de bătaie a tuturor Să vedem mai întâi cum se poate defini această noțiune. Și o vom analiza din perspectiva șanselor de a obține azilul politic. Asta, deoarece acordarea acestui statut înseamnă, pentru persoana în cauză, dreptul a fi deasupra localnicilor. Un drept, după părerea mea, care este discutabil din start. Să vedem ce înseamnă azilantul politic. Vă voi da un exemplu chiar din istoria noastră. Marele cărturar Dimitrie Cantemir, omul rușilor, voia să supună principatul Moscovei, și doar înfrângerea grea suferită la Stănilești pe Prut, în fața unor turci încă hotărâți să apere fruntariile imperiului, a împiedicat acest lucru. Cu alte cuvinte, să ne bucurăm, retrospectiv vorbind, de o înfrângere care, în cazul unei victorii, ne-ar fi transformat pe veci într-o gubernie rusească. După bătălie, Cantemir a fugit la ruși, iar țarul Petru, ca să-l liniștească definitiv, i-a oferit să conducă în numele său o provincie de două ori mai mare decât Moldova. Acesta este un exemplu de azilant politic real. Un alt exemplu, tot de la noi, ar fi Horia Sima, liderul Gărzii de Fier. Acesta a fugit în Germania după eșecul rebeliunii legionare, iar Hitler l-a ținut oarecum în brațe ca să-i arate pisica lui Antonescu în caz că acesta ar da semne de nesupunere față de politica Axei. Un alt exemplu celebru, ar fi reprezentat de numeroșii români și est-europeni în general care alegeau să fugă în Vest. Cine erau acei oameni Tot respectul pentru cei care au traversat înot Dunărea sau au traversat întregul teritoriu maghiar, până în Austria, ascunși sub prelatele vagoanelor de marfă cu direcția Viena. Chiar am cunoștințe care au ales aceste două variante și care și-au riscat efectiv viețile în speranța unei vieți mai bune. Dar, aceștia nu reprezentau decât 10% dintre cei care “fugeau” dincolo. Restul… pușcăriași cărora Securitatea le ștergea cazierul și îi trecea dincolo pentru ca aceștia să dărâme mitul potrivit căruia țările din Vest ar fi sigure, asasini cu ținte precise, în general antrenați să lovească în emigrația legionară sau în cea țărănisto-liberală, țigani care țipau că nu aveau drepturi și că doreau să-și vadă confrații din Vest, membri ai minorității maghiare care deranjau Bucureștiul sau indivizi de care Europa Liberă avea cunoștință și făcea propagandă anti-românească pe ideea că România nu respectă drepturile omului. Mai erau câțiva, extrem de puțini, cam 1%, care erau sportivi, artiști, oameni de știintă, care odată ce treceau frontiera, se gândeau că nu vor mai avea o altă șansă și, deci, ar fi bine să rămână acolo. Deci, procentul de fugiți reali era de puțin peste 10%, dar să precizăm că inclusiv printre cei care au trecut cu riscul vieții erau destui certați cu legea. Nu am cunoștință despre date precise sau procente, dar se pare că inclusiv printre aceștia erau unii “ajutați” să dispară. Cred că aceleași procente erau valabile și pentru celelalte țări ex-comuniste, dar nu aș putea garanta acest lucru. Oricum, serviciile secrete din țările comuniste se coordonau foarte bine atunci când era vorba de controlul emigrației din țările lor, de penetrarea acestora sau de compromiterea anumitor persoane. În concluzie, cam 90% dintre emigranții din perioada comunistă erau din start persoane neintegrabile. Sigur, se pune problema dacă aceștia doreau cu adevărat să se integreze sau nu la un moment dat, dar nu pot oferi o estimare precisă la această presupunere. Politica țării care îi primea În primul rând, ca să fie clar, au existat și emigrații perfect legale, cum ar fi cea a italienilor în Belgia sau a iugoslavilor în fosta Germanie Federală. Dar, aceștia veneau la joburi deja sigure și erau ceruți cu insistență de țările în care exista deficit de mână de lucru. Aceștia sunt, de fapt, adevărații emigranți, și cea mai bună dovadă este că s-au integrat cel mai bine. Și, fapt important, nici nu au trebuit să facă vreun compromis. Prin acest lucru înțeleg inclusiv acordul de a da anumite informații despre țara de origine sau să facă munci considerate jenante de nemți sau de belgieni. Ce se întâmpla cu cei care ajungeau acolo, să zicem, nedoriți? Ei bine, aceștia erau folosiți ca arme politice împotriva țărilor de origine, care erau conduse de regimuri ostile. Oricât ar putea părea de ciudat, este perioada de aur pentru toți criminalii, analfabeții sau prostituatele aciuate pe acolo. Rețelele de ajutor, care erau și sunt Coloana a V-a din acele țări, ofereau sume generoase, joburi decente și locuințe sociale, tocmai în ideea ca rudele și prietenii rămași acasă să fie momiți cu ideea unei țări de vis, în care nu faci absolut nimic, dar ai totul. Spionajul CIA știa foarte bine cât de important este zvonul și cum vestea că “Gicuțu al nostru se îmbracă numai în blugi, are deja mașină și un serviciu la care nu face nimic și pleacă acasă după patru ore de căscat și de privit la televizor” va fi fost un șoc pentru cei mai puțin creduli. Evident, ce era pentru RFG sau Olanda, să zicem, să susțină bovinismul și nesimțirea unora care, în schimb, puteau și au și influențat impresia est-europenilor despre lumea din Vest. Atenție, repet, aici nu am pus la socoteală oamenii corecți, care au muncit pe brânci și cu multă discreție pentru a se realiza pe barba lor și fără să ceară nimic de la gazde. Gazde care, s-o spunem clar, primeau acești bani de la tot felul de fundații de prin Statele Unite sau Canada. Totul până la un punct. Dintr-un moment anume, povestea românului sau a bulgarului erou se transformă în asaltul unor țigani și degenerați care vor să distrugă vestul. Dar, asta după ce numărul de imigranți a crescut spectaculos, după 1989, prin căderea frontierelor și evident, după ce interesul pentru torpilarea și minarea din interior a țărilor din est nu mai era necesară. Arabii, noul cal de bătaie Pentru arabi, fie ei din Asia Mică sau din Magreb, ori pentru negrii din Africa Ecuatorială, lucrurile s-au petrecut oarecum similar. Atâta doar că acolo era vorba despre așa-zisa obligație a vestului față de ei. Evident, în momentul în care anumite regimuri care deranjau, de genul Mubarak sau Gaddafi au căzut, imigrația aceasta nu mai era necesară. Nu mai puteau influența nimic și, dintr-o dată, uite că nu mai funcționează gogoașa cu imperialismul. Tocmai pentru că sunteți prea mulți, băieți! Eroii sunt câțiva, puțini, noi îi alegem dintre voi, nu puteți veni voi cu sutele de mii și să cereți azil pe aici. Occidentul se găsește, deci, într-o capcană în care a căzut singur. Există acolo, mai mult ca niciodată, o puternică pătură infracțională est-europeană, în special balcanică sau ex-sovietică și care are rădăcini în serviciile secrete comuniste și în cei care le-au privatizat după prăbușirea comunismului, dar și una arabă, de o factură mai specială și care poate ajunge sau chiar a ajuns să pună în pericol însăși esența democrației. În plus, se pare că perfidia merge și acolo până la limite greu acceptabile. În Londra au fost acceptați toți miliardarii ruși care au relansat piața imobiliară din Regat, la fel în sudul Franței sau în cazinourile din Germania, dar sunt respinși rușii care vin să muncească din greu și cinstit pe șantierele de construcții din Italia, să zicem. Adică, toți îl înjură pe Putin și impun sancțiuni Rusiei, dar dacă vine un rus și cere azil în Franța, i se respinge cererea, deoarece pe lista Uniunii Europene Rusia este considerată o țară sigură și care respectă total drepturile cetățenilor. Ca o concluzie, consider că deja sunt prea mulți străini în Europa și care nu se pot integra, iar majoritatea nici măcar nu dorește acest lucru. Chiar dacă s-ar ajunge la imigrație zero și tot este degeaba. Un calcul matematic simplu arată că în Norvegia, de exemplu, țară care nu a are un trecut imperialist, se va petrece un fenomen care va fi greu sau imposibil de înghițit, și anume în maximum 40 ani populația băstinașă va fi minoritară cu acte în regulă. Sigur, se pune problema că de ce ne-ar deranja pe noi problema asta. Cred că asta se întreabă acum și francezii, care au descoperit că nu mai pot falsifica datele statistice trecându-i atei pe arabii născuți în Franța, iar faptul că atentatele teroriste au fost efectuate de arabi belgieni a fost un șoc pentru Paris. În curând, este posibil să se întâmple atentate în Andorra. Evident, executate de niște musulmani din Suedia, să zicem. Cam așa s-a ajuns la această situație. Fie prin acordarea azilului politic oricărui infractor, care pe urmă și-a adus familionul după el, fie prin acceptarea tacită a unei vinovății colective în cazul altora. În loc de concluzii Bineînțeles, abia mai târziu am înțeles cât de puțin costau blugii, o mașină la mâna a doua sau guma de mestecat. Și totuși, aceste produse absolut dubioase sau de proastă calitate ne-au făcut să credem că la ei este mai bine. Și aici nu vorbim neapărat de noi, românii. Păi, față de noi, erau mai sus multe țări arabe și chiar unele africane. Gândiți-vă că i-au păcălit pe unguri sau pe cehi, care, teoretic, nu duceau lipsă de nimic. Dar, oare chiar era mai bine la ei? Și cine poate defini ce înseamnă binele? sursa si foto:  http://www.activenews.ro

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Bulk Email Sender