Tag: traco-getii

Dacii de la Marea Baltică. Descoperirile din această toamnă…

cavalerul-trac-3Anul acesta s-au împlinit zece ani de când „Formula AS” îşi trimite „is­coa­­de” pe cărările Europei, în căutare de urme pier­dute ale istoriei româ­neşti.

Dacă ceea ce găseam la început încăpea într-o palmă, urmele descoperite recent sunt bucăţi întregi de istorie, realităţi fabuloase ale tre­cutului românesc, rătăcite în ceaţă. De ce? Nu se ştie! Nu există explicaţie „oficială” pentru amorţeala, dezin­teresul, lâncezeala cercetării istorice româneşti, când e vorba de daci. Spune-i unui istoric de astăzi, că te duci să cauţi urme ale civilizaţiei dacice în Ţările Baltice. Îşi va duce mâna la tâmplă, arătân­du-ţi că eşti nebun. Dar tu îţi asumi nebunia şi pleci. Străbaţi cu maşina opt mii de kilometri „la pas” (până la o palmă de Cercul Polar), te duci, pe rând, în Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia, şi tot pe rând, vezi cum „ne­bunia ta” stră­luceşte sub for­mă de exponate arheo­logice, în vitrinele marilor mu­zee din capitalele nordului euro­pean, prezentate de specialişti „parafaţi”, care îţi confirmă că ai în faţă „dovezi ale civilizaţiei dacice”, ajunsă acolo prin chiar creatorii lor. Sigur, nu e treaba noas­tră să dove­dim adevăruri istorice. Noi nu suntem cerce­tători, ci reporteri la revista „Formula AS”. Un soi de „infor­matori” despre realitatea care ne face să plângem de bucurie, când are legătură cu România. Ne place munca noastră! O iubim! Suntem fericiţi că o facem, deşi feri­cirea ar fi cu mult mai deplină, dacă lucrurile pe care le sem­nalăm de ani de zile ar stârni şi inte­resul „oficial”. Până atunci, dragi citi­tori ai revistei, vă garantăm şi anul acesta, aşa cum am făcut şi în anii trecuţi, că avem o istorie fabu­loasă, că dacii sunt unul dintre cele mai vechi şi mai strălucite popoare ale Euro­pei, că avem te­me­iuri mari de mândrie şi bucurie, ce se cer cele­bra­te – nu doar cu mintea, ci şi cu sufletul. Sânziana Pop sursa si foto Rostirea : http://www.cunoastelumea.ro

Cum au influențat traco-geții lumea greacă

03.-martie-620x264Istoria oficială ne prezintă cultura grecească ca fiind vârful artistic și filozofic al antichității europene, uitând însă să spună că o parte importantă din bogăția culturală a grecilor a fost inspirată sau chiar preluată de la traco-geți. read more

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén