Tag: Traian Basescu Page 1 of 2

Traian Băsescu dezvăluie planurile unor grupări mafiote care intenționau să-l asasineze

basescu-1Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a confirmat, duminică, în cardul unei emisiuni televizate, informaţiile prezentate în 2005 de către fostul şef SRI Radu Timofte, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind tentative de asasinare venite din partea unor „grupări mafiote” şi că a existat chiar şi o intenţie de răpire a uneia din fiicele sale de către un interlop. Astfel, Traian Băsescu a fost întrebat despre declaraţiile fostului şef al SRI, Radu Timofte, făcute în 2005, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind grupări mafiote care ar fi dorit asasinarea preşedintelui la acea vreme. „A fost un risc permanent, care nu era treaba preşedintelui. Instituţiile îşi adunau informaţiile şi era treaba lor să mă protejeze. (…) Asta mi-a spus şeful SRI, iar asta e o declaraţie publică. Am avut asemenea informaţii în diverse etape are mandatului meu”, a confirmat Băsescu. Mai mult, intrebat cine ar fi vrut să îl asasineze, Băsescu a spus că răspunsul se află în declaraţia lui Radu Timofte privind diverse „grupări de tip mafiot”. read more

Băsescu face declarații ȘOC: Grupări mafiote vizau asasinarea mea. Se pregătea răpirea fiicei mele

media-143047638984629600Fostul preşedinte Traian Băsescu a confirmat, duminică, la o emisiune TV, informaţiile prezentate în 2005 de către fostul şef SRI Radu Timofte, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind tentative de asasinare venite din partea unor “grupări mafiote” şi că a existat chiar şi o intenţie de răpire a uneia din fiicele sale de către un interlop. read more

Traian Băsescu: Nu Iohannis a inventat statul de drept în România

traian-basescu-1-465x390Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la România Tv că nu actualul preşedinte Klaus Iohannis a inventat statul de drept în România, precizând că acesta nu a recunoscut hotărârea definitivă a Curţii de Apel Braşov prin care a fost deposedat de o casă. read more

Băsescu: Am fost atacat informatic și mi-au FURAT DOCUMENTE!

7b03a4dee7319bf9a84ced53dd98f84bDezvăluire suspectă făcută de-abia acum de fostul președinte al României! Traian Băsescu a declarat, joi seară, în Ediţia de seară de la România TV, că în urmă cu două luni a fost ţinta unui atac cibernetic. Fostul preşedinte a făcut această dezvăluire în contextul scandalului Black Cube, izbucnit după ce doi foşti agenţi Mossad, în prezent angajaţi ai unei companii de spionaj, au fost arestaţi în România sub acuzaţia că ar fi spionat-o pe Laura Codruţa Kovesi.  read more

Rețeaua Panama în ”Afacerea FLOTA”! Miliarde de euro sustrase din România!

phpThumb_generated_thumbnailjpeg-2-570x250Scandalul Panama Papers ne arată că mulți șefi de state şi politicieni de rang înalt, miliardari, celebrităţi, sportivi şi reţele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăţi offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale.

Țara noastră a pierdut miliarde de euro prin diverse ”scheme” operate la nivel înalt.

Adrian Măniuțiu a reliefat câteva dintre concluziile raportului întocmit de Global Financial Integrity, referitor la România, în intervalul de timp 2001 -2010. read more

Băsescu face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE! Academia lui Oprea este o SECTĂ care PARAZITEAZĂ STATUL!

0ec3c064db567e71f9c3be6a0077d1ecDezvăluiri șocante și amănunte paralizante făcute de fostul președinte Traian Băsescu la B1TV despre așa-zisa Academie de Științe ale Securității Naționale, cunoscută și ca Academia lui Gabriel Oprea.

„În 2015, și-au dat titluri de academicieni. Sunt o sectă de șmecheri, o cloacă, gașcă de masoni.Poate îi întreabă DNA pe cei de la ASSN de unde au banii ASSN trebuie pulverizat!”, a afirmat fostul președinte la B1TV. read more

Traian Băsescu, pont ȘOCANT pentru DNA

media-142833821009038700Traian Băsescu șochează și le cere procurorilor ce să anchetze. Fostul președinte spune că procurorii DNA nu ar trebui să ancheteze modul în care s-au cheltuit banii europeni, ci modul în care nu s-au cheltuit fondurile destinate României din UE. read more

Traian Băsescu, despre incendiul de la #Colectiv | „Experții de la Petroșani știu deja ce nu se leagă”

traian-basescu-captura-b1Pe fondul apariției mai multor teorii conspiraționiste legate de incendiul din clubul Colectiv si chiar a unor stenograme DNA în care un colonel STS spune ca se stia despre tragedie, fostul presedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că el este preocupat de „intarzierea” expertizei care se face de expertii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă de la Petrosani. „Ceva nu se leagă”, a repetat Traian Băsescu, citat de stiripesurse.ro read more

Traian Băsescu despre “intelectualuul de renume mondial” – Gabriel Oprea

media-141839919687848100Traian Băsescu cere verificarea celor 21 de teze de doctorat realizate sub coordonarea lui Gabriel Oprea. Fostul preşedintele “înţeapă” instituţiile de forţă pentru că şi-ar fi selectat cadrele din rândul doctorilor “făcuţi” de “intelectualul de renume mondial” Gabriel Oprea. read more

Traian Băsescu: “În 30 de ani Europa va fi islamizată iar copiii noştri vor fi minoritari celor islamici!”

Traian Băsescu a vorbit în exclusivitate pentru canalul de televiziune UNDE.TV despre procesul de islamizare al Europei. Fostul preşedinte a explicat că România face o greşeală imensă acceptând cotele obligatorii de imigranţi musulmani, impuse de Uniunea Europeană. read more

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Bulk Email Sender