.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

Vom prezenta în acest articol două exemple, mai puţin cunoscute, ale unor fiinţe excepţionale care au trăit pe continentul african. Este vorba de doi oameni care au manifestat unele puteri supranaturale, înfăptuind minuni şi miracole şi care au inspirat deopotrivă mii de alte fiinţe umane prin exemplul lor extraordinar.

Fiind vorba de evenimente relativ recente, din secolul 20, faptele miraculoase pe care le vom relata sunt suficient de bine documentate şi, de altfel, ele sunt confirmate de mii de mărturii credibile. Cu toate acestea, în cazul lor putem constata, ca şi în cazul altor fenomene remarcabile sau evenimente profund semnificative pentru întreaga umanitate, că aceste cazuri nu sunt prezentate corect şi nu sunt deloc mediatizate şi de aceea extrem de puţini oameni le cunosc şi le apreciază la justa valoare. La urma urmei, aceasta este şi situaţia fenomenelor miraculoase care au însoţit apariţiile fecioarei Maria la Fatima la începutul secolului trecut, precum şi celebrele profeţii de la Fatima, tăinuite ulterior de Biserică.

Este deosebit de trist, dar profund semnificativ, că în cazurile pe care le vom prezenta este vorba de unele fiinţe excepţionale care au fost drastic persecutate tocmai pentru că au manifestat unele capacităţi supranaturale şi în toate aceste situaţii, din păcate, Biserica a jucat un rol important, însă deloc pozitiv.

Primul exemplu pe care îl expunem este acela al lui Simon Kimbangu. Supranumit “profetul persecutat” de băştinaşii africani şi “primul avatar al Africii” de către cercetătorii moderni, Simon Kimbangu este considerat a fi “unul dintre spiritele protectoare ale Africii” şi acest aspect ne este confirmat fără tăgadă de însăşi misiunea dificilă pe care a împlinit-o pe meleagurile acestui continent, aceea de a trezi în cât mai multe fiinţe umane credinţa în Dumnezeu.

Simon Kimbangu este atât de iubit şi de renumit pe teritoriul Africii Centrale încât zeci de mii de africani îi celebrează numele şi faima acestui om continuă să crească şi în zilele noastre, deşi a părăsit planul fizic la jumătatea secolului 20. În zilele noastre el este considerat mai mult decât un erou naţional şi chiar în mod surprinzător o scurtă istorie a vieţii sale se poate regăsi în Enciclopedia Britanică.

Simon Kimbangu a fost un profet care a înfăptuit unele miracole uluitoare şi din acest motiv el a fost aruncat în închisoare unde, timp de 30 de ani, a fost supus continuu unor tratamente inumane şi unor torturi de o cruzime de neimaginat. Soarta lui nu este doar metaforic comparabilă cu cea a lui Ioan Botezătorul – se pare că unele documente secrete ale Vaticanului exprimă temerile autorităţilor religioase referitor la miracolele înfăptuite de Simon Kimbangu. Din aceste documente transpare într-un mod foarte subtil ideea că acest Simon Kimbangu ar fi fost însuşi Ioan Botezătorul, reîncarnat.

Tragedia trăită de acest profet al Africii a început în anul 1921, când putem spune că de-abia îşi începuse misiunea de profet şi vindecător. Timp de şase luni, Simon Kimbangu a realizat nenumărate minuni precum vindecarea schilozilor, redarea vederii celor orbi, readucerea la viaţă a unor fiinţe defuncte, printre care cel mai spectaculos este cazul unui copil mort deja de trei zile pe care el l-a reînviat. Toate aceste fapte la care au asistat mulţi martori sunt consemnate în anumite cronici locale, astfel încât istoricii şi cercetătorii nu se pot îndoi de ele, deoarece sunt mult prea multe mărturii care confirmă autenticitatea lor.

În data de 10 septembrie 1921, Simon Kimbangu a ţinut un discurs în cadrul căruia a exprimat diverse profeţii care ulterior s-au adeverit întru totul. Referitor la propria sa persoană, el s-a confesat celor care îl urmau spunându-le că autorităţile colonialiste erau pe cale să îl aresteze pentru a impune “asupra corpului său o lungă perioadă de tăcere”. După numai două zile, el a fost arestat şi apoi a fost lăsat să putrezească în închisoare, unde de altfel a şi părăsit planul fizic în luna octombrie a anului 1951, după o perioadă de 30 de ani de detenţie.

Se spune că în toată această perioadă cât a fost închis, Simon Kimbangu a continuat să facă minuni uluitoare, pe lângă vindecările miraculoase, el readucând la viaţă zeci de persoane, unele dintre acestea se pare că mai trăiesc chiar şi astăzi. Aceste fapte sunt confirmate de numeroase persoane , în special de către respectivele persoanele readuse de el la viaţă şi ele sunt cu atât mai uimitoare deoarece este ştiut în tradiţia ezoterică că şi cei mai mari taumaturgi (făptuitori de miracole) manifestă extrem de rar acest miracol al readucerii la viaţă al fiinţelor care au părăsit de curând planul fizic.

Revenind la vocaţia de profet a lui Simon Kimbangu, în această direcţie, cel mai semnificativ este discursul său profetic dinaintea arestării sale, în 10 septembrie 1921. Unul dintre cele mai remarcabile aspecte pe care Simon Kimbangu le-a afirmat cu ocazia acelui discurs public a fost faptul că un mare rege cu o forţă spirituală extraordinară va apare în curând pe continentul african, iar el însuşi se va întoarce ca reprezentant al acestuia. El a completat această afirmaţie prin precizarea faptului că înainte ca acest eveniment să se petreacă se va scrie o carte ce va fi respinsă la început însă pe măsură ce timpul va trece va ajunge încetul cu încetul să fie acceptată.

Alte aspecte semnificative prezise de Simon Kimbangu în cadrul respectivului discurs public sunt profeţiile privitoare la viitorul Africii centrale, care după cuvintele sale profetice avea să fie aruncată într-o perioadă teribilă de cumplite persecuţii, timp de 40 de ani.

Două zile mai târziu Simon Kimbangu avea să fie arestat de către autorităţile colonialiste. Apoi, după o judecată sumară şi nedreaptă, el a fost condamnat rapid la moarte. Singura lui vină era faptul că ar fi stat zi de zi într-un sat timp de cinci luni şi că ar fi vindecat, consolat şi readus la viaţă mai mulţi oameni. În acest proces care avea şi conotaţii religoase, oficialii Bisericii Catolice au recomandat fără niciun fel de scrupule executarea lui Simon Kimbangu, adică l-au condamnat la moarte, aşa cum au acţionat de altfel şi în alte misiuni creştine.

Faimosul cercetător şi mare savant Dr. Allan Anderson a consemnat faptul că doar misiunea baptistă a avut ceva de spus în legătură cu această condamnare reprobabilă, ceea ce a schimbat tiparul condamnării astfel încât, întocmai cum Simon Kimbangu a prezis cu două zile înainte de a fi arestat, în loc să fie executat, el a fost închis pe o perioadă nedeterminată – iată în ce mod autorităţile au impus “o lungă tăcere corpului său”. Simon Kimbangu a fost supus la cumplite torturi timp de 30 de ani; în data de 12 octombrie 1951 avea să părăsească definitiv planul fizic.

În ceea ce priveşte profeţiile sale, acestea s-au adeverit întru totul, deoarece timp de 40 de ani, africanii au fost supuşi unei perioade de cumplite persecuţii în care motivaţiile religioase au jucat un rol important. Sute de mii de oameni au fost închişi, ucişi, unii separaţi de familiile lor, fiind victimele unor torturi atroce şi fiind persecutaţi datorită convingerilor lor religioase.

Este important să se ia în seamă rolul Bisericii în condamnarea nedreaptă a lui Simon Kimbangu. Se pare că Vaticanul se temea ca nu cumva acest profet, prin puterea sa extraordinară, să dezvăluie cel de-al treilea secret de la Fatima. Vaticanul era conştient de faptul că Simon Kimbangu s-a conformat întru totul acelor profeţii secrete de la Fatima şi a acţionat ca şi cum le-ar fi cunoscut. Prin tot ceea ce a făcut, el a reîntors către Dumnezeu un număr extraordinar de mare de fiinţe umane, care erau iniţial chiar atee.

Astfel întreaga conducere a Vaticanului se face vinovată de tragedia acestui mare spirit care a fost Simon Kimbangu, de condamnarea sa nedreaptă şi torturile cumplite la care a fost supus. Nici până în zilele noastre, Vaticanul nu a dat o explicaţie pentru această faptă reprobabilă, care atestă instaurarea unei Inchiziţii pe teritoriul Africii colonialiste.

Simon Kimbangu, spiritul protector al Africii, prin vocile care mărturisesc despre el şi despre miracolele înfăptuite de el, a rămas chiar şi în zilele noastre un model spiritual exemplar care a insuflat speranţă unui continent întreg, continent care de mult timp s-a obişnuit cu mizeria şi sărăcia, sub influenţa a secole de abuzuri colonialiste şi a unor învăţături religioase distorsionate, intenţionat opresive.

Am ales să vă prezentăm acest exemplu şi datorită faptului că el face trimitere la un alt caz excepţional pe care îl vom expune în continuare.

Aşa cum Simon Kimbangu a menţionat, la scurt timp după discursul său profetic, va apărea un mare rege, şi el însuşi se va reîntoarce ca reprezentant al acestuia. În conformitate cu evenimentele istoriei africane, acest mare rege la care făcea referire Simon Kimbangu este unul dintre cei mai mari remarcabili oameni din istoria Africii, Simeon Toko, numit de unii cercetători contemporani a fi chiar “un mare avatar”.

Simeon Toko s-a născut pe data de 24 februarie 1918 într-un sat din nordul Angolei ce se numea Sadi Banza Zulu Mongo şi care înseamnă “satul muntelui ceresc”. El avea să înfrunte încă de mic un mediu de viaţă extrem de ostil, dominat de boală, foamete, epidemii şi moarte, departe de orice stare de siguranţă.

Timp de 50 de ani această regiune unde micuţul Toko s-a născut a suferit o serie întreagă de calamităţi naturale. În această zonă au existat lungi perioade de secetă şi mult prea puţine momente de bine. Această regiune ca şi regiunile din nordul Congoului au fost devastate, foametea care a urmat calamităţilor şi secetei a ucis mii de oameni. Însă nu doar foamea a fost cea care a ucis în această regiune, căci diverse boli contagioase precum variola, febra tifoidă, malaria şi multe altele au făcut sute de mii de victime.

Exegeţii care au căutat să documenteze viaţa lui Simoen Toko şi să o asocieze unor profeţii biblice, pentru a dovedi astfel că el a fost un trimis al lui Dumnezeu pe Pământ, văd în condiţiile teribile înfruntate de acesta în copilărie o confirmare a profeţiilor din Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan unde se menţionează că “balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.“

La o vârstă foarte fragedă, Toko s-a îmbolnăvit de variolă şi a fost atât de bolnav, încât supravieţuirea sa ar putea fi considerată un miracol în sine; sătenii au crezut că doar mâna Tatălui Ceresc i-a salvat viaţa. După ce s-a vindecat, faţa lui Simeon Toko a rămas însă desfigurată de cicatricele variolei.

Privitor la starea micului Toko, adepţii lui văd în aceasta o împlinire a profeţiilor lui Isaia 52:14-15: “Precum mulţi s-au spăimântat de El – aşa de schimonosită îi era înfăţişarea Lui, şi chipul Lui atât de fără asemănare cu oamenii.“

La scurt timp după ce Simeon Toko s-a născut, un misionar de la sediul din Angola al Societăţii Misionare a avut un vis. El a visat că un mare rege s-a născut în regiunea aflată sub tutela sa. S-a decis să caute acest prunc. Rugându-se la Dumnezeu pentru a-l ghida, a ajuns în cele din urmă la Simeon Toko. Privind la acest copil atât de rahitic şi de mutilat de boli, a clătinat din cap. A fost cuprins de mari îndoieli. A pus câteva întrebări şi apoi a plecat, simţindu-se înşelat de visul şi de vocea care l-au condus până acolo. Evenimentele ulterioare însă aveau să-l facă să reconsidere acel vis profetic într-o cu totul altă lumină.

Mulţi ani mai târziu, în 1949, Simeon Toko a participat la o conferinţă internaţională cu tematică religioasă în Kinshasa (Leopoldville, cum a fost cunoscut cândva acest oraş, în timpul perioadei coloniale). Atunci când Simeon Toko a luat cuvântul, cu ocazia acelei manifestări, el s-a rugat pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra întregii Africi şi să pună capăt abuzurilor puterilor colonialiste. Conaţionalii săi asociază acest eveniment religios şi persoana lui Simeon Toko cu unul dintre cele mai mari şi mai evidente miracole din istoria recentă a Africii, eveniment care s-a petrecut la data de 4 ianuarie 1959. El a fost atestat istoric de mii de martori şi este menţionat în numeroase lucrări care se ocupă de… fenomene supranaturale.

În acea zi de 4 ianuarie 1959, martorii atestă că numeroşi “heruvimi şi serafimi” au apărut şi au ţinut piept armatei colonialiste belgiene. Cetăţenii din Leopoldville au văzut o armată de aproximativ o mie de îngeri, cu corpuri foarte musculoase, impunătoare, de culoare aurie. Aceste fiinţe cu aspect uman, dar cu puteri supranaturale, demonstrau o extraordinară forţă; de exemplu, un martor a văzut pe unul dintre ei măturând de pe drum un camion de cinci tone cu o singură mână!

Soldaţii belgieni au deschis focul asupra acestor îngeri de culoare aurie, însă fără niciun efect. Armata colonialistă a fost cuprinsă de panică şi dezordine. Îngerii au dispărut la fel de brusc precum apăruseră. Conform nativilor africani, în acea zi, Simeon Toko “şi-a dezlănţuit armata”. Ziua de 4 ianuarie este şi astăzi zi de sărbătoare în Kinshasa.

La un an după această extraordinară apariţie angelică în masă, Republica Democrată Congo a devenit o ţară independentă, căci belgienii au fost obligaţi să părăsească bogatele lor colonii din Congo.

Și alte evenimente spectaculoase, cu conotaţie mistică, sunt asociate persoanei lui Simeon Toko. Întrucât avea înclinaţii religioase, el a pus bazele unui cor într-o biserică din Itaga. Succesul acestui cor a atras atenţia misionarilor care au început să îl suspecteze pe Simeon Toko că este posedat şi manifestă felurite puteri specifice magiei negre. Geloşi pe succesul său, misionarii i-au cerut într-un mod abil lui Simeon Toko să renunţe la practicile magiei negre, însă acesta le-a răspuns, spunându-le: “Dar dacă noi ne rugăm la acelaşi Dumnezeu, cum este posibil ca atunci când eu mă rog şi se manifestă Duhul Sfânt, să mă acuzaţi de vrăjitorie? Credeţi că din cauză ca sunt african nu este posibil să mi se răspundă la rugăciuni? Face oare Duhul Sfânt discriminare cu privire la africani?”

După un astfel de răspuns deranjant pentru misionari, aceştia au hotărât să-l excludă pe Simeon Toko din rândul bisericii. Zis şi făcut, Simeon Toko a fost exclus din rândul bisericii însă faptul neaşteptat a fost acela că cei care îl urmau au plecat şi ei din rândul Bisericii.

În data de 25 iulie 1949, la o întrunire a corului înfiinţat de Simeon Toko, întrunire ce avea loc în casa unui anumit Vanga Ambrosio, Simeon Toko decide să se roage din nou lui Dumnezeu împreună fiind cu încă 35 de membrii ai corului. Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, Simeon Toko a privit spre cer şi apoi a rostit: “Tată, ştiu că întotdeauna îmi răspunzi la rugăciuni. Acum priveşte această turmă pe care mi-ai trimis-o. Această muncă este atât de imensă, încât fără ajutorul Sfântului Duh, noi nu vom fi niciodată capabili să realizăm ceea ce ai plănuit. Nu ai auzit rugăciunea pe care ţi-am adresat-o acum trei ani?”

Exact la miezul nopţii, un vânt puternic a zguduit casa unde avea loc întâlnirea şi, asemenea evenimentelor relatate în Faptele Apostolilor, Sfântul Duh s-a pogorât asupra celor prezenţi cu excepţia unui singur om, Sansao Alphonse, conducătorul corului. Dumnezeu l-a lăsat pe acesta într-o stare normală de conştiinţă astfel încât să poată consemna în scris dovezile şi miracolele ce au avut loc în faţa ochilor săi uluiţi. Mulţi din grup vorbeau în limbi străine pe care nu le-au mai vorbit niciodată până atunci, unii dintre ei au văzut lumini, alţii au auzit voci cereşti, alţii au fost capabili să comunice cu claritate cu persoane care se aflau la câţiva zeci de kilometri distanţă de locul în care avea loc rugăciunea.

Emoţia produsă de aceste miracole a făcut ca membrii corului să se răspândească prin tot oraşul şi să înceapă să predice despre Împărăţia lui Dumnezeu, atrăgând mii de oameni. Acest fapt a atras însă şi atenţia colonialiştilor belgieni care au considerat această activitate periculoasă.

În următoarele trei luni, poliţia colonialistă a început să-i închidă pe predicatori. Ei au fost torturaţi cu o mare cruzime, ca în cazul lui Simon Kimbangu, sau chiar ucişi fără a fi judecaţi. Unii dintre ei au fost decapitaţi, alţii au fost arşi de vii în casele lor, înecaţi în râuri sau împuşcaţi fără a fi anchetaţi. În cele din urmă, colonialiştii au hotărât să-i deporteze. Soţiile, soţii şi copiii au fost separaţi de familiile şi de casele lor şi duşi la distanţe de sute sau chiar mii de kilometri.

În data de 22 octombrie, Simeon Toko şi 3000 dintre adepţii săi au fost aruncaţi în două închisori, Ofiltra şi Ndolo. După trei luni de închisoare, s-a emis un decret prin care urmau să fie deportaţi în afara ţării. Acesta a fost momentul în care Simeon Toko a început să facă unele miracole foarte concrete şi profeţii care au devenit în curând evidente.  Sursa AIM

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .