.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

“Eu nu sunt supărat pe domnul Băsescu, eu îl dispreţuiesc pe Băsescu”. Dacă premierul în exerciţiu s-ar fi oprit aici cu declaraţiile sale de personaj aflat într-o continuă campanie electorală, afirmaţiile ar fi trecut cel mult neobservate.

Infantilismul său politic este deja suficient de notoriu încât vorbele şi poziţionările sale să nu mai stârnească adânci preocupări de fiecare dată când deschide gura. Doar că, în timpul emisiunii de luni seară de la RTV, Victor Ponta a mers mult mai departe şi a deschis porţile unui orizont care nu vesteşte nici pe departe ieşirea din absurd.

Or, dacă până acum ni se părea că trăim într-un climat care se degradează de la o oră la alta, prim-ministrul României intenţionează să îşi aducă personal un aport chiar mai mare decât până acum la adâncirea crizei politice şi, inevitabil, a celei economice.

Astfel, pentru a pune într-o lumină cât mai orbitoare anvergura faliei dintre el şi preşedintele suspendat Traian Băsescu, pe fondul eşecului USL la referendumul de duminică, Ponta a ieşit luni seară cu următoarea declaraţie: “Nu îl voi împiedica pe preşedinte să îşi exercite atribuţiile constituţionale şi nu îl voi bloca în activitate, dar pur şi simplu nu îl voi legitima. Voi face tot posibilul să nu mai interferez, vreau să stau cât mai departe de el. Nu poţi să fii preşedinte bazat pe fantome, nesusţinut de nimeni”.

Gândindu-se probabil că investitorii străini, mediul de afaceri local, bursa, pieţele internaţionale şi ambasadorii acreditaţi la Bucureşti nu or fi priceput ce-a zis, premierul a insistat: “La CSAT nu voi participa. Dacă (preşedintele Traian Băsescu – n.r.) are acte importante poate să mi le trimită şi le semnez. Eu nu am ce să discut cu domnul Băsescu. Dar să fie clar: eu nu voi bloca funcţionarea instituţională”.

Ruptura logică dintre ceea ce premierul României spune acum şi ceea ce afirmă peste câteva minute este evidentă fie şi din aceste câteva fraze.

Pe de o parte, anunţă că nu va bloca instituţiile, pe de alta spune că nu va comunica în nici un fel cu preşedintele ţării. Şi, chiar mai mult, solicită cu subiect şi predicat ca instituţiile statului să-l izoleze pe Traian Băsescu, omiţând că, în cazul revenirii la Cotroceni – scenariu pornind de la care Victor Ponta a şi făcut respectivele declaraţii – izolarea nu vizează persoana fizică Traian Băsescu, ci instituţia prezidenţială.

Pus în cuvintele şefului Executivului, noul îndemn la luptă absurdă sună astfel: “E obligaţia tuturor instituţiilor să-l izoleze (pe preşedintele Traian Băsescu – n.r.)”.

Aici nu e doar vorba că junele şef de Guvern pozează în cetăţeanul supărat pe sat. Ieşind din gura şi din mintea unui prim-ministru, aceste declaraţii cu siguranţă nu au trecut neobservate şi vor produce efecte. Până şi pentru cel mai rudimentar analist mesajul transmis luni seară de premierul Victor Ponta a fost unul singur: după referendumul de câteva zeci de milioane de euro cirza din România se va adânci, iar la Bucureşti blocajul instituţional va atinge cote maxime.

Este clar că, orbit de obsesia Băsescu şi conştient că i-a plecat covorul de sub picioare, Victor Ponta se zvârcoleşte acum precum vânatul prins în laţ, care, deşi cu fiecare mişcare bruscă mai rău îşi face, se tot zbate şi apoi moare.

Însă această bătălie a premierului plagiator nu este şi nu trebuia să fie şi a României. Prin declaraţiile sale, Ponta a dovedit că, deşi este premierul unei ţări de 20 de milioane de suflete, nu a făcut două lucruri pe care i le impune fişa postului: 1). Să gândească şi 2). Să gândească într-un mod responsabil.

Pe Victor Ponta nu l-a interesat că vorbele sale vor fi studiate prin prisma calităţii oficiale pe care o are, aceea de premier. Nu l-a interesat că deciziile sale şi scenariul pe care l-a prezentat la o oră de maximă audienţă sunt incompatibile cu revenirea economică a ţării; cu negocierea unor dobânzi bune la împrumuturile pe care România e obligată să le facă; cu dinamica parteneriatelor externe pe care Bucureştiul le are; cu sentimentul de siguranţă necesar bursei; cu climatul de încredere pe care se bazează investitorii români şi străini; cu eficientizarea activităţii Guvernului într-o perioadă marcată de criza economică şi, iată, de secetă; cu liniştirea deprecierii leului faţă de euro şi dolar.

Cu cât este mai slăbit, cu atât devine mai periculos. Cât va mai rămâne în funcţie, Victor Ponta, premierul României, riscă să provoace ţării pe care o conduce daune mai grele decât ar fi făcut, în condiţii de laborator, o criză economică şi o secetă.

Sursa: RL

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .