.............................................................................
...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !
............................................................................
LECŢIA DE VIAŢĂ. A trecut prin trei facultăţi şi a început un doctorat. Are un blog pe care urcă poezii proprii. Plănuieşte un muzeu etnografic interactiv. Are 130 de oi şi 40 de capre cu care merge zilnic la păscut. S-a născut şi trăieşte în Ţara Momârlanilor şi îl cheamă Marcu Dimitrie Jura.
LECŢIA DE VIAŢĂ. A trecut prin trei facultăţi şi a început un doctorat. Are un blog pe care urcă poezii proprii. Plănuieşte un muzeu etnografic interactiv. Are 130 de oi şi 40 de capre cu care merge zilnic la păscut. S-a născut şi trăieşte în Ţara Momârlanilor şi îl cheamă Marcu Dimitrie Jura.
Un tânăr hunedorean a dat cărţile de filozofie pe ţundra de cioban. A trecut pe la trei facultăţi, a început chiar şi un doctorat, dar a constatat apoi că mult mai împăcat cu sine ar fi dacă ar deveni cioban. Nu a renunţat însă la pasiunea lui pentru cunoaştere, concentrându-se pe etnologie.
Are în proiect un muzeu tradiţional momârlănesc funcţional, un roman şi scrie deja de ani buni poezii pe care şi le publică pe blog. La acestea se adaugă şi textele câtorva melodii scrise la cererea câtorva interpreţi de muzică populară. În paralel, pe blog mai ales, dezvoltă ideea de “decebăluire” (a te decebălui – o veche expresie folosită în Ţinutul Momârlanilor pentru a exprima ideea de întremare, refacere în urma unor afecţiuni la care tratamentele convenţionale nu dau rezultate). De toate acestea se ocupă în puţinul timp liber pe care îngrijirea unei turme de 130 de oi şi 40 de capre i-l mai lasă. Se numeşte Marcu Dimitrie Jura, este căsătorit, are o fetiţă de şase ani şi locuieşte în satul Jieţ, lângă Petroşani.
Şocul numit Bucureşti
În urmă cu 12 ani, Marcu Dimitrie Jura, “Marc” cum îi spun prietenii, a terminat liceul şi s-a hotărât să dea admitere la Filozofie, în Bucureşti. “Când am mers în vizită, apoi la examene, totul a fost în regulă. Când am început cursurile însă, lucrurile s-au schimbat. S-a produs o ruptură în mine. Simţeam că mi-am lăsat sufletul acasă. Seara stăteam ghemuit pe pat şi mai că-mi dădeau lacrimile. Când m-am întors acasă, în vacanţa de iarnă, am refuzat să plec iarăşi la Bucureşti. Primul “şoc” a fost momentul în care am realizat că, în Bucureşti, când mergi pe stradă, dacă nu te fereşti tu de cei care vin din sens opus, se izbesc toţi de tine. Mi s-a părut şi mi se pare şi acum ciudat acest lucru. Eu veneam dintr-un mediu total diferit. Încă din clasa întâi, când plecam de la şcoală, ocoleam un pic pe dealurile de la marginea satului, pe la marginea unei păduri: într-o parte aveam câinii care lătrau, iar în cealaltă, ceva mai departe, erau lupii care urlau. Mai apoi, îmi luam bicicleta şi-mi făceam temele sus, în munte”, povesteşte tânărul.
În Capitală au continuat să i se învârtă în minte şi versurile pe care le scrisese înainte să plece din satul său situat la poalele Parângului:
“Munţilor
poate c-am să plec
într-o zi
curând
Şi voi fi pe veci
Departe
De obrajii voştri
crispaţi
Voi n-o să-nţelegeţi poate
La fel ca şi mine
De ce
O să v-aduceţi aminte
Doar
Cât v-a iubit
Trădătorul acela”
Marcu Jura,
poezie scrisă la plecarea sa, ca student, la Bucureşti
Preferă filozofia populară
A renunţat la filozofie, deşi începuse să-i placă mult Nietzsche, pe care îşi aduce aminte că reuşise să-l interpreteze dintr-o perspectivă creştină. Chiar se gândise la o lucrare curajoasă: o paralelă între gândirea filozofului care susţinea că Dumnezeu este mort şi Evanghelie. S-a lăsat apoi descurajat de reacţiile colegilor. S-a întors acasă şi şi-a cumpărat 10 oi, pe care, în scurtă vreme le-a înmulţit, mica turmă ajungând la vreo 30.
“Sunt mai multe momente care m-au marcat. Pe la 14-15 ani, un verişor de-al meu, “floarea” familiei, Adrian, a făcut o comoţie cerebrală şi a murit. Avea doar 23 de ani. Atunci mi-am dat seama că trebuie să faci ceva care să-ţi placă în viaţă, să simţi că merită. Un pic mai târziu am realizat că cea mai bună formă de filozofie este cea exprimată prin tradiţii. Spun asta pentru că e vorba de mii de ani în care poporul acesta a tot învăţat cum să trăiască. Tradiţiile te învaţă, de fapt, cu să trăieşti bine, frumos şi sănătos din toate punctele de vedere. Din păcate, tradiţiile sunt acum date brusc la o parte. Ultima nedeie momârlănească adevărată a fost în Jieţ la începutul anilor ’90. Oamenii veneau pe jos, ori cu căruţa, îmbrăcaţi în costume populare şi era o atmosferă deosebită prin simplitate şi sinceritate. Acum mulţi vin în costume Armani şi îşi etalează maşinile”.
Un doctorat neterminat
Ca să-l scape de armată, prin toamna lui 2000, sora lui i-a depus în secret dosarul la secţia de sociologie – psihologie a Universităţii Petroşani. După un semestru a renunţat din nou. “Nivelul era foarte scăzut, ca să nu spun mai multe”, explică Marc.
Nu a renunţat însă la ideea de a urma o facultate. A intrat la cea de sociologie-etnologie de la Sibiu. După primul an a venit o altă dezamăgire: doar patru dintre dintre colegii săi au optat pentru etnologie, aşa că nu s-a mai creat specializarea separată pe care o urmărea Marc, de fapt. A terminat facultatea de sociologie după cinci ani. Între timp renunţase primele sale oi, dar moştenise altele, de la un unchi. S-a apucat iarăşi de oierit. “Ultimii doi ani de facultate i-am făcut mai mult de-acasă, recunosc, pentru că deja mă ocupam serios de oierit”.
La licenţă a avut o teză impresionantă, de peste 100 de pagini, intitulată “Religie, magie şi mitologie la momârlani (o încercare de definire a creştinismului cosmic)”.
“Unul dintre profesorii din comisia de examen era director la Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului. Mi-a spus că teza mea este impresionantă şi că ar trebui să o dezvolt la doctorat. Am început doctoratul dar cu altă idee, o lucrare mai complexă, de antropologie, dar… în fine, nu mai contează”.
După licenţă s-a angajat la Muzeul Astra din Sibiu, însă a rezistat doar opt luni. Salariul său de 490 de lei, cu tot cu prima de merit, nu-i acoperea nici chiria. Era deja căsătorit şi avea fetiţă. “În plus, şi soţia mea a văzut că nu-mi mergea deloc bine la Sibiu, aşa că, în 2006, ne-am întors definitiv la Jieţ”.
Citiţi mai mult: EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/nu-e-banc-e-o-minune-l-am-gasit-pe-ciobanul-filozof-descoperiti-un-roman-formidabil-961189.html#ixzz1jFjwPbtg
EVZ.ro
............................................................................
Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că
presa nu este doar o ”gura de iad”
iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci
LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.
Cei care controleaza presa
(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)
urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,
sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,
sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.
Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.
Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.
Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este
share pe facebook,
înscriere în lista de prieteni,
like pe pagina noastră rostirea și
răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !
............................................................................ .