Raiul de la facerea lumii: Pădurea virgină de la Şinca

.............................................................................

...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !

............................................................................

La poalele Făgăraşilor, în satul Şinca, se află o pădure veche şi neatinsă, căreia i s-a dus vestea peste mări şi ţări. O pădure virgină! Frumuseţea şi unicitatea ei au făcut-o pretendentă la declara­rea ei drept „patrimoniu UNESCO”, cea mai înaltă dis­tinc­ţie pentru un loc natural. Turiştii străini vin în ade­vărate pelerinaje aici, ca să vadă pădurea neatinsă de la facerea ei, o minune ce la ei s-a pierdut. (Formula As)

Arca lui Noe

Autocarele cu cercetători străini, curioşi să vadă minunea de la poalele Făgăraşului, au devenit o obiş­nuinţă pentru sătenii din zonă. Domnul Sorin şi colegii săi au ce le arăta! Peste 300 de hectare de natură curată, neatinsă de om. Cocoşi de munte, urşi, salaman­dre, acvile sau ciocănitori, capre negre sau râşi, pădurile seculare ale Şincăi par a deveni o adevărată arcă a lui Noe. Pen­tru toate aceste vietăţi, aici e Raiul. Este regăsirea pădurii primordiale, unde fie­care arbore uriaş s-a născut dintr-o să­mânţă şi nu a fost plantat, unde fiecare palmă de pământ freamătă de viaţă. Trei sute de hectare de fericire, pe care vietă­ţile o simt şi vin să se bucure de ea, se adună aici, se cheamă unele pe altele.

„Sunt dimensiuni impresionante ale arborilor, cu diametrul de peste un me­tru”, îşi continuă povestea domnul Sorin. „Avem un brad de 1,5 metri diametru şi peste 65 de metri înălţime, descoperit recent de cercetători. E cel mai mare din ţară şi, probabil, ca el mai avem în pădure, dar nu au fost identificaţi. Fagii sunt la fel de impresionanţi. Dar nu doar aceste cifre contează. Mergeţi să vedeţi cum arată un ecosistem complet, de la vlăstari şi până la arbori, de peste 300 de ani. Aşa ceva în pădurile de cultură nu există, pentru că acolo toţi au aceeaşi vârstă. Arborii aflaţi la diferite vârste dau frumuseţea acestei păduri, pentru că sunt de o diversitate minunată, ca într-o familie, de la bunic la strănepoţi. Avem acest specta­culos amestec de brad cu fag şi într-o astfel de pădure, toate speciile vii găsesc adăpost, de la mamifere la ciuperci. Numai ciocănitori avem cinci-şase specii. E incredibil să vezi pe viu cum un singur lemn căzut înseamnă hrană sau adăpost pentru zeci de specii. Pentru acest spectacol al vieţii vin aceşti străini la noi şi pentru asta pădurea virgină de la Şinca va deveni monument UNESCO. Pentru că dacă toate cărţile de silvicultură ar dispărea, într-o astfel de pădure poţi în­văţa totul din nou. E o moştenire vie extraordinară.”

Dar nu doar străinii care ajung aici, ci şi oamenii de la poalele Făgăraşului au înţeles care este miza şi s-au hotărât să facă în zonă un alt fel de turism ecolo­gic, bazat pe ştiinţă şi educaţie. Nu vin hoarde de tu­rişti la pădurea virgină de la Şinca, însă cei care ajung sunt interesaţi să vadă şi să înţeleagă, să descopere şi să se bucure de o natură specială.

În pădure

Între Şinca Nouă şi Şinca Veche se află un indica­tor simplu: Valea Strâmbei. Nimic nu te anunţă că dru­mul acela îngust şi prăfuit te duce, de fapt, către una dintre puţinele păduri neatinse ale Europei. Am cotit la dreapta şi, imediat, am început să văd cum vechile grădini ale oamenilor devin tot mai dezordonate până când, sălbăticindu-se cu totul, încep să fie invadate de fagi şi brazi. Am ştiut că sunt pe drumul cel bun când am zărit două ciute enorme, sărind prin iarba înaltă, trecând în salturi graţioase peste gardurile grădinilor. Un zvâcnet. Apoi o plutire lină în aer. Un zbor fan­tastic, în acea încordare sublimă. S-au oprit câteva secunde şi m-au privit fără frică, spunându-mi, parcă, că am intrat pe tărâmul lor, pe teritoriul lor protejat. Apoi iarăşi un zvâcnet şi fânul a unduit sub zborul lor. Am lăsat maşina la bariera ce marchează limita pădurii virgine. Am înaintat la pas, doar cu apa­ratul de fotografiat pe umăr. Încă de la început am avut senzaţia stranie că toţi acei arbori mă pri­vesc. Nu le vedeam ochii, dar cu siguranţă mă priveau. Şi parcă milioanele de frunze care foş­neau erau tot atâtea pleoape clipind. M-am apro­piat de brazii aceia seculari să le pipăi scoarţa. Mi s-au părut nişte bătrâni solitari. Aveau crengi numai departe, sus de tot, spre vârf, de unde cu siguranţă se vedeau crestele înzăpezite ale Făgă­raşului, ca şi cum, în asceza lor seculară, nu îi mai interesa nimic de aici, de jos, ci doar coamele îngheţate ale munţilor din depărtare, dăinuirea milenară în aerul tare al înălţimilor supreme. Şi totuşi, la rădăcinile lor uriaşe, printre fire de iarbă mărunte, două salamandre aşteptau ploaia. La tot pasul, arbori scorburoşi, ca nişte case deschise, în care duhuri vin să locuiască un timp, pentru a se muta apoi în alt loc. Cu cât înaintam, pădurea devenea mai întunecoasă şi mai misterioasă, şi păsările cântau mai aprig. Ceva sălbatic şi iraţio­nal se amesteca, bizar, cu frumuseţea şi delica­teţea.

Explozia de viaţă a seminţişului din lumi­nişuri alternează cu trupurile arborilor căzuţi şi intraţi în descompunere, unde furnicile aleargă în neştire şi câte o ciocănitoare, în culori fantastice, scobeşte fericită în putregai. Şi oriunde mi-aş fi îndreptat privirea, vedeam acest amestec de viaţă şi moarte, în îmbinări distincte şi clare. Încetul cu încetul, drumul s-a transformat într-o potecă de noroi, alunecos pe alocuri, acoperită cu frunze. Mai e de mers până la acel brad istoric prin di­mensiunile sale, dar deja, în jurul meu, văd arbori de înălţimi ameţitoare. Îşi susură povestea într-un fel de vuiet neîncetat al pădurii. Cât de departe e lumea civilizată! Şi ce bicisnică, în comparaţie cu imperiul naturii din jurul meu. Lumi atât de dife­rite, ca nişte planete îndepărtate. Şi, deodată, văd pe poteca aceea îngustă… ceva. Ar putea să fie doar o pă­rere, dar după câţiva paşi, disting mai bine forma aceea regulată şi nu, nu mi s-a părut: e chiar urma unei lăbuţe de urs. Şi e proaspătă! Şi unde este un ursuleţ, este de obicei şi mama lui. Mi-am amintit de ceea ce mi-a povestit Ro­man Gheorghe şi am îngheţat. Cu pă­durea nu poţi ne­gocia. Vechea ei fire nu este schim­bătoare. Am pornit înapoi şi mi se părea că alţi şi alţi ochi mă privesc, de data aceasta, altfel. Vuietul pădurii a­vea un şuierat, şi trosnete ciudate se auzeau din desi­şuri. Brusc, am în­ceput să percep fie­care detaliu, şi da­că în viaţa obiş­nui­tă tone de informa­ţie trec pe lângă mine, aici, în doar câteva minute, am început să fiu atent la fiecare pasăre ce îşi lua zborul, fie­care foşnet de frun­ze şi fiecare urmă din pământul moale. Ceva ce am ştiut cândva, mai ales în copilărie, şi am uitat.

Am coborât înapoi în Şinca Nouă. Fericit, m-am oprit la unul din birturile satului şi mi-am luat o bere, m-am amestecat printre oamenii veniţi de la câmp şi poveştile lor. „Aţi auzit”, spune unul dintre ei, ars de soare de la săpatul cartofilor, „ieri au fost turişti la observatorul urşilor. 18 urşi au venit la hrănitoare! Ha! Ca-n vremurile bune!”

Cătălin Manole

sursa : http://www.cunoastelumea.ro/

............................................................................

Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că

presa nu este doar o ”gura de iad”

iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci

LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.

Cei care controleaza presa

(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)

urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,

sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,

sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.

Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.

Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.

Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este

share pe facebook,

înscriere în lista de prieteni,

like pe pagina noastră rostirea și

răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !

............................................................................ .