.............................................................................
...cel mai bun ajutor pentru valoarea acestor informații primite este share pe facebook... și oriunde altundeva !
............................................................................
Un caz fără precedent în interiorul Uniunii Europene s-a dezvoltat la Bucureşti: ambasadorul unei ţări membre nu îşi poate începe oficial misiunea, deşi se află la post de aproape o jumătate de an. Traian Băsescu amână momentul învestirii ambsadorului Olandei în România, care este marcat de prezentarea scrisorilor de acreditare fără a exista o explicaţie din partea Palatului Cotroceni. Desigur, nu există o „normă“ în durata aşteptării, dar cutuma în lumea diplomaţiei este că acreditarea în ţara-gazdă se face într-un termen rezonabil de maximum 60 de zile. Privind la „norma“ din ultimii ani, nu există o depăşire a acestei durate de la sosirea la Bucureşti a ambasadorului numit şi primirea oficială la Preşedinţie.
Or, în cazul Olandei, a apărut o situaţie cu totul specială, care a transformat un moment diplomatic de curtoazie într-un război al nervilor.
În 27 octombrie 2011, Tanya von Grool, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos (denumirea oficială a Olandei), îşi încheia misiunea la Bucureşti şi era primită, conform protocolului, la Traian Băsescu. Conform comunicatului emis de Palatul Cotroceni: „Preşedintele României a mulţumit ambsadorului pentru activitatea depusă la Bucureşti şi a reiterat dorinţa părţii române ca relaţiile româno-olandeze să se desfăşoare pe baze pragamatice şi corecte“. După câteva zile, noul ambsador, Johannes Hendrik Matteus von Bonzel, soseşte la Bucureşti, pentru a reprezenta interesele Olandei, ţară membru în UE şi în Alianţa NATO.
Problemele reprezentării oficiale a Olandei în România, într-un moment tensionat între cele două ţări din cauza „Schengen“, se adaugă la „războiul declaraţiilor“ declanşat de oficialii de la Bucureşti. Poziţia Olandei, dar şi cea a Finlandei erau deja clare: ele se opuneau intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Eforturile României de a convinge că sunt îndeplinite condiţiile de aderare la spaţiul european de liberă circulaţie nu au reuşit. Drept răspuns, la Bucureşti s-a reacţionat cu mişcări considerate naive şi chiar primitive. Autorităţile vamale şi fiscale româneşti „descoperă“ în septembrie 2011 că bulbii de lalele din Olanda au purici. Câteva trompete ale puterii, Bodu şi Brânză cheamă la un boicot al produselor olandeze, fără nici un efect practic pe piaţă.
Relaţiile „pragmatice şi corecte“ sunt continuate în plan diplomatic printr-un răspuns nediplomatic: noul ambasador este ignorat. Abia în 12 decembrie 2011, după multe săptămâni de la sosirea la Bucureşti, von Bonzel este primit la Ministerul de Externe pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare. Un fel de „verificare“ a actelor, în aşteptarea primirii la Cotroceni, fără de care misiunea oficială de reprezentare nu era oficializată. „Presiunea“ nu era întâmplătoare: era aşteptată la începutul anului o rediscutare în Consiliul Europen a admiterii în Schengen. Olanda nu şi-a schimbat însă poziţia, România şi Bulgaria fiind obligate să mai aştepte verdictul până la o nouă reexaminare. Traian Băsescu a izbucnit într-un atac verbal fără precedent în relaţiile din interiorul UE. La aflarea eşecului, la care a fost prezent, el declara: „Am remarcat abuzul Olandei. Îmi pare rău. Nu Albiţa e poarta de intrare a ţigărilor, a alcoolului şi a drogurilor. {i nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia, nu România a legalizat consumul de droguri“. Nominalizarea Portului Rotterdam era mai mult decât transparentă ca şi atacul la adresa Olandei.
Răspunsul Olandei a fost în limitele normelor diplomatice: „Orice guvern al unui stat UE are dreptul să prezinte în maniera pe care o consideră potrivită concluziile Consiliului European“.
Sursa si foto : Jurnalul
............................................................................
Suntem un grup de entuziasti, majoritatea voluntari, care consideră că
presa nu este doar o ”gura de iad”
iar libertatea de exprimare NU este libertatea de a minți ci
LIBERTATEA DE A AFLA SI A SPUNE CAT MAI MULT ȘI MAI DES ADEVARUL.
Cei care controleaza presa
(intrega presa se afla in mana unor particulari cu conexiuni aproape clare)
urmaresc sa genereze agitatie, violenta, sa faca publicitate sexualitatii desantate si practicilor sexuale deviante, sa glorifice lipsa de educatie,
sa afecteze pacea fireasca intre cetatenii romani de etnie romana si cei de etnie maghiara,
sa foloseasca minoritatile etnice si sexuale pentru a discrimina majoritatea si a o controla.
Toate acestea se desfasoara conform unui plan intocmit cu precizie si pe care chiar și unii masoni, scarbiti de mizeria care erau pusi sa o faca de catre superiorii masoni, l-au deconspirat.
Ce putem face? Sa ne informam corect, sa fim prietenii si binevoitori unii cu altii, sa ne educam si sa ne unim pentru a face binele.
Cel mai bun ajutor pe care il puteti oferi este
share pe facebook,
înscriere în lista de prieteni,
like pe pagina noastră rostirea și
răspândirea orice prin mijloace proprii a acestor informații !
............................................................................ .