Știați că există 5 banci din Statele Unite„prea mari pentru a eșua” , care au fiecare,expunerea la contracte derivate mai mare de30 de trilioane de dolari?
În general, cele mai mari bănci din SUA au impreuna expunerea la contracte derivate mai mare de 247 de trilioane de dolari. Aceasta sumă de bani, este de 13 ori mai mare decat datoria nationala a Statelor Unite și este o bomba cu ceas, care ar putea porni Armaghedon-ul financiar în orice moment. La nivel global, valoarea noțională a tuturor contractelor cu instrumente financiare derivate restante este de 552.9 miliarde de dolari potrivit Băncii Reglementelor Internaționale. Bancherii ne asigură insă că aceste instrumente financiare, sunt mult mai puțin riscante decât sună și că au răspândit riscul, suficient de mult încât nu există nici o modalitate ca acestea să pună întregul sistem la pământ. Dar riscul chiar asta inseamnă – pot încerca să-l răspândească în cât de multe moduri posibile, dar niciodată nu il vor putea elimina. Iar când acest balon de derivate în cele din urmă va exploda, nu vor fi suficient de multi bani pe întreaga planetă pentru a remedia problema.
O mulțime de cititori ar putea fi tentați să renunțe a mai citi acum, pentru că teremenul „derivațe” este un termen care pare destul de complicat. Și da, detaliile acestor aranjamente pot fi extrem de complicate, dar conceptul este destul de simplu. Aici este o definiție bună a ceea ce ineamna „derivatele” – Investopedia
„Un derivat este un garant, cu un preț care este dependent de, sau care provine dinunul sau mai multe active de bază. Derivatul în sine este un contract între două sau mai multe părți, bazat pe un activ sau active. Valoarea sa este determinată defluctuațiile activului principal. Cele mai frecvente active sunt formate din actiuni, obligatiuni, mărfuri, valute, rate ale dobânzii și indici de piață.”
Îmi place să mă refer la piata instrumentelor derivate ca o formă de „jocuri de noroc legalizate”. Cei care sunt angajați în tranzacțiile cu instrumente derivate sunt pur și simplu pariori care nu stiu ce se va întâmpla în viitor. Instrumentele financiare derivate, au jucat un rol critic în criza financiară din 2008 și sunt pe deplin convins că ele vor avea un rol principal în această nouă criză financiară.
Și nu sunt cu singurul care este preocupat despere posibiliatetea prabusiririi acestor instrumente financiare. Într-o scrisoare pe care a scris-o la un moment dat acționarilor de la Berkshire Hathaway, Warren Buffett a mentionat ca derivatele sunt „arme financiare de distrugere în masă” …
„Băncile centrale și guvernele nu au găsit până acum nici o modalitate eficientă de a controla, sau chiar să monitorizeze riscurilor prezentate de aceste contracte. În opinia mea, derivatele sunt arme financiare de distrugere în masă, care transportă pericolecare, daca acum par latente, in timp devin letale.”
De la ultima criza financiară, marile bănci din SUA au devenit și mai nesăbuite. Și asta este o problemă uriașă, pentru că economia tarii a devenit si mai dependentă de ele, decât a fost ultima data cand a fost criza. În acest moment, cele mai mari patru bănci din SUA sunt cu aproximativ 40 la suta mai mari decat au fost în 2008. Cele mai mari cinci bănci reprezintă aproximativ 42 la sută din totalul creditelor în această țară, iar cele mai mari șase bănci reprezintă aproximativ 67 la suta din toate activele din sistemul American financiar.
Deci, problema de „prea mari pentru a eșua” este acum mai mare decât oricând.
Dacă aceste bănci cad, toți vom avea enorm de suferit.
Ieri, am scris despre modul în care Federal Reserve a implementat noi reguli care vor limita capacitatea Fed de a imprumuta bani la aceste mari banci în timpul următoarei crize. Deci, în cazul în care supraviețuirea acestor bănci mari este amenințată de o criză a instrumentelor derivate, banii pentru a le salva, probabil, ar trebui să vină din altă parte.
Într-un astfel de scenariu, am, putea să vedem „bail-in-uri” în stil European si în această țară?
Așa cum am menționat ieri, FDIC(The Federal Deposit Insurance Corporation)garantează siguranța depozitelor în băncile membre până la o anumită sumă. Dar, așa cum Ellen Brown a subliniat(unul dintre criticii cei mai feroce ai sistemului American financiar actual și autor al Web of Debt), FDIC are doar undeva în jurul valorii de 70 de miliarde de dolari pentru a acoperi falimentul bancar.
În cazul în care în cele din urmă este nevoie de sute de miliarde sau chiar trilioane de dolari pentru a salva sistemul bancar, de unde vor veni acesti bani?
Următoarele cifre, vin direct de la cel mai recent raport trimestrial OCC (vezi tabelul 2),și ele dezvăluie o problema atat de mare, incat este dificil de spus în cuvinte …
Citigroup
Total active: $ 1,808,356,000,000 (mai mult de 1,8 trilioane de dolari)
Expunerea totală la derivate: $ 53,042,993,000,000 (mai mult de 53 de trilioane de dolari)
JPMorgan Chase
Total active: $ 2,417,121,000,000 (aproximativ 2,4 trilioane de dolari)
Expunerea totală la derivate: $ 51,352,846,000,000 (mai mult de 51 de trilioane de dolari)
Goldman Sachs
Total active: $ 880607000000 (mai puțin de un trilion de dolari)
Expunerea totală la derivate: $ 51,148,095,000,000 (mai mult de 51 de trilioane de dolari)
Bank of America
Total active: $ 2,154,342,000,000 (un pic mai mult de 2,1 trilioane de dolari)
Expunerea totală la derivate: $ 45,243,755,000,000 (mai mult de 45 de trilioane de dolari)
Morgan Stanley
Total active: $ 834113000000 (mai puțin de un trilion de dolari)
Expunerea totală la derivate: $ 31,054,323,000,000 (mai mult de 31 de trilioane de dolari)
Wells Fargo
Total active: $ 1,751,265,000,000 (mai mult de 1,7 trilioane de dolari)
Expunerea totală la derivate: $ 6,074,262,000,000 (mai mult de 6 miliarde de dolari)
Cum „economia reală” se naruie, fondurile speculative majore continuă să cadă ca muștele, și ne îndreptăm într-o nouă recesiune, cu toate acestea se pare că foarte putini sunt constienti din rândul populației ,despre ceea ce se întâmplă.
Mass-media centrala ne asigura ca totul este sub control, iar titlurile de pe prima pagina a publicatilor, sunt de genul acesta: „Kylie Jenner isi arată noul ei super tatuaj„.
Dar in spate, problema este deosebit de grava.
O nouă criză financiară a început deja, și se va intensifica odata cu intrarea in 2016.
Și, după cum se desfasoara aceasta nouă criză, un cuvânt pe care trbuie sa il aveti in gand este„derivate”, deoarece acestea vor juca un rol major în „Armaghedon-ulfinanciar„, care se apropie rapid. – infowars.com
Solutia este simpla, dupa modelul islandez, aceste banci trebuie lasate sa falimenteze, iar banca centrala sa fie nationalizata, adica Fedreral Reserve sa nu mai fie privata ci sa treca in propietatea guvernului, dar acest lucru este aproape imposibil(Kennedi a platit cu viata pentru ca a incercat acest lucru).
Dar oamenii daca s-ar destepta pentru o clipa si s-ar desprinde de circul expus de media in fiecare zi, poate ar realiza ca nu este deloc normal ca ei, cetatenii de rand, sa plateasca datoriile facute de catre bancheri.
Iata modelul pe care ar trbui sa-l urmeze toate statele lumii, cand vine vorba despre banci si criza financiara actuala:
Reinvierea Islandei prin neintrarea in Uniuniea Europeana
Contrar așteptărilor, criza din Islanda s-a sfârșit prin recuperarea de către islandezi a drepturilor lor suverane, printr-un proces de democrație participativă directă, care a condus, în final, la crearea unei noi Constituții. Dar asta numai după multă luptă, relateaza gandeste.org.
Geir Haarde, prim-ministrul guvernului de coaliție social-democrat, a negociat acordarea unui împrumut de 2.100.000 de dolari, la care țările nordice au adăugat alte două milioane și jumătate. Dar comunitatea financiară externă a făcut presiuni asupra Islandei să impună măsuri drastice de austeritate. FMI și Uniunea Europeană au dorit să preia datoriile în contul lor, susținând că aceasta este singura modalitate prin care țara va putea să își achite datoriile către Olanda și Marea Britanie, care promiseseră să își despăgubească cetățenii.
Protestele și revoltele au continuat, forțând, în cele din urmă, guvernul să demisioneze. Alegerile au fost grăbite, având loc în aprilie 2009, rezultând în formarea unei coaliții de stânga, care a condamnat sistemul economic neoliberal, dar care a cedat imediat solicitărilor ca Islanda să achite un total de trei milioane și jumătate de euro. Aceasta presupunea ca fiecare cetățean islandez să plătească 100 de euro pe lună timp de cincisprezece ani, cu o dobândă de 5,5%, pentru a achita o datorie efectuată de instituții private. Acesta a fost picătura care a umplut paharul.
Ce s-a întâmplat apoi a fost ceva extraordinar. Concepția că cetățenii trebuie să plătească oalele sparte ale unui monopol financiar nedrept, că o țară întreagă trebuie să fie impozitată la sânge pentru a achita datorii private a fost spulberată; relația dintre cetățeni și instituțiile politice s-a schimbat și, în cele din urmă, liderii politici ai Islandei au trecut de partea alegătorilor lor. Șeful statului, Olafur Ragnar Grimsson, a refuzat să ratifice legea care i-ar fi făcut pe cetățenii Islandei responsabili pentru datoriile bancherilor și a acceptat solicitările privind organizarea unui referendum.
Desigur, comunitatea internațională a crescut presiunea asupra Islandei. Marea Britanie și Olanda au amenințat cu represalii dure, care ar fi izolat țara. În timp ce islandezii mergeau la vot, bancherii străini au amenințat că vor bloca orice ajutor din partea FMI. Guvernul britanic a avertizat că va îngheța economiile și conturile curente islandeze. După cum a declarat Grimsson: „Ni s-a spus că dacă refuzăm condițiile impuse de comunitatea internațională, vom deveni Cuba Nordului. Dar dacă am fi acceptat, am fi devenit un Haiti al Nordului”. (De multe ori am scris că, atunci când cubanezii se uita la situația cumplită în care se află țara lor vecină, Haiti, se simt, cu siguranță, norocoști).
La referendumul din martie 2010, 93% dintre cetățeni au votat împotriva rambursării datoriei. FMI a blocat imediat împrumutul. Dar islandezii nu s-au lăsat intimidați. Cu sprijinul populației indignate, guvernul a desfășurat investigații civile și penale împotriva celor vinovați de criza financiară. Interpolul a emis un mandat internațional de arestare împotriva fostului președinte al băncii Kaupthing, Sigurdur Einarsson, în timp ce alți bancheri responsabili de crah au fugit din țară.
Dar islandezii nu s-au oprit aici. Ei au decis să elaboreze o nouă constituție, care să elibereze țara de sub jugul finanței internaționale și al banilor virtuali.
Pentru a scrie noua constituție, poporul Islandei a ales douăzeci și cinci de cetățeni din 522 de persoane, care nu erau afiliate niciunui partid politic, dar care erau recomandate de cel puțin treizeci de cetățeni. Acest document nu a fost întocmit de o mână de politicieni, ci a fost scris pe internet. Reuniunile constitutive sunt anunțate on-line, iar cetățenii își pot trimite comentariile și sugestiile, putând urmări modul cum documentul ajunge în forma finală. Constituția care rezultă în urma acestui proces democratic participativ va fi trimisă Parlamentului pentru aprobare după următoarele alegeri.
Astăzi, această țară își revine spectaculos din colapsul financiar prin măsuri exact opuse celor considerate, în general, de neevitat. Grecilor li s-a spus că privatizarea sectorului lor public este singura soluție. Iar populația Italiei, Spaniei și Portugaliei se confruntă cu aceleași amenințări.
Ei ar trebui să privească la Islanda. Refuzând să se înrobească intereselor străine, poporul acestei țări mici a pus piciorul în prag și a aratat ca el este suveran. Din acest motiv, ceea ce s-a întâmplat în Islanda este un subiect tabu pentru presă.
Mica țară insulară din nordul Europei, Islanda, cunoaște în prezent una dintre cele mai spectaculoase redresări economice din toate timpurile. După privatizarea sectorului bancar, care a fost finalizată în anul 2000, economia a intrat „în vrie” după ce, pe parcursul a cinci ani, băncile private au acordat împrumuturi în valoare de 120 miliarde de dolari (de 10 de ori mai mult decât valoarea economiei Islandei). A fost creat un balon economic uriaș, care a condus la dublarea prețurilor imobiliare, permitand unui mic procent din populația Islandei să se îmbogățească suficient de mult pentru a face investiții în străinătate și pentru a-și cumpăra vile, iahturi și avioane private, lăsând, în schimb, o datorie imposibil de rambursat pe umerii tuturor islandezilor. Islanda se confrunta cu falimentul național.
Ca reacție la prăbușirea sistemului bancar, revoluția din Islanda împotriva acestei tiranii financiare a început în octombrie 2008, mai curând spontan, în stradă, în fața clădirii Adunării generale din Islanda.
În decursul a cinci luni, banca principală a Islandei a fost naționalizată, funcționarii guvernamentali au fost forțați să demisioneze, vechiul guvern a fost lichidat și un nou guvern a fost instalat. Până în martie 2010, poporul Islandei a votat pentru refuzul de a plăti datoria de 3,500 milioane de euro creată de bancheri și în jur de 200 de directori și bancheri de nivel înalt responsabili pentru criza economică din țară fie au fost arestați, fie s-au confruntat cu acuzații penale.
În februarie 2011, a avut loc o nouă adunare constituțională cu sarcina de a rescrie constituția micii țări, al cărei obiectiv era să împiedice țară să se mai înglobeze în datorii prin împrumuturi în valută străină. Acest clip video din filmul Inside Job oferă unele amănunte despre cauzele care au declanșat criza financiară în Islanda.
Hörður Torfason, un activist neobosit din Islanda, este renumit pentru organizarea „revoluției de bucătărie” islandeze. La început el a stat în fața parlamentului informând trecătorii și denunțând escrocheriile strigătoare la cer ale elitei care lucra acolo. Atunci când comunitatea finaiară externă (FMI și Uniunea Europeană) a făcut presiuni asupra Parlamentului Islandei să adopte legi care să impună rambursarea datoriilor private făcute de bancheri, revoluția a fost oficial declanșată și a escaladat aproape până la violentă atunci când unii islandezi au început să arunce cu pietre în Capitoliu, încercând să forțeze guvernul să redreseze situația.
Torfason și susținătorii săi au știut că o revoluție nonviolentă ar fi mai eficientă și a format un „zid uman”, alcătuit din cetățeni îmbrăcați în costume portocalii, între protestatarii furioși care aruncau cu pietre și poliție. Torfason credea că, pentru ca o mișcare să aibă sorți de izbândă, e nevoie de folosirea rațiunii și a informațiilor, precum și de demonstrații pașnice, pentru a transmite politicienilor un mesaj puternic că oamenii refuză să plătească datoriile bancherilor.
Rezultatul final al rezistenței pașnice în fața tiraniei economice este un exemplu pentru toate țările occidentale, care sunt în prezent aduse la ananghie de un sistem bancar total corupt.
Această poveste este cu mult diferită față de ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite de când a izbucnit criza bancară în 2008. Au fost acordate „bailout”-uri (ajutoare constând în injectarea de lichidități din buzunarele plătitorilor de taxe, n. tr.) uriașe bancherilor și nici una dintre părțile responsabile nu a fost supusă urmăririi penale.
În Islanda, prim-ministrul a fost pus sub acuzare, peste 200 de dosare penale au fost intentate împotriva bancherilor și toți foștii directori executivi ai celor mai mari trei bănci au fost arestați. Noul guvern a sprijinit cetățenii aprobând un acord de remitere a datoriilor, prin care au fost iertate datoriile care depășeau 110% din valoarea locuințelor. Astfel, „băncile au iertat datorii care echivalau cu 13% din Produsul Intern Brut, ușurând povara datoriilor pentru mai mult de un sfert din populație.” (Bloomberg.com)
În prezent, economia Islandei este înfloritoare, cunoscând o creștere de 2,9% în 2011, iar OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a estimat o creștere de 2,4% în 2012 și 2013.
„Lecția pe care trebuie să o învățăm din criza islandeză este că, dacă alte țări consideră că e necesară diminuarea datoriilor, ele ar trebui să ia aminte la succesul pe care l-a avut în Islanda «acordul 110%». Este cel mai generos acord de acest gen realizat vreodata” (Thorolfur Matthiasson, profesor de economie la Universitatea din Reykjavik, din Islanda (Bloomberg.com)
În acest timp, în România, autorităţile repetau necontenit că singura soluţie pentru ţara noastră este un acord cu FMI, urmat de măsuri foarte dure de austeritate îndreptate împotriva populaţiei, pe care le ştim foarte bine, pentru că mulţi dintre noi le-am simţit pe propria piele.
Atunci când a fost vorba de revoltele din Tunisia, Egipt sau Libia, ori de mega înscenări de genul uciderii lui Osama Bin Laden, mass-media de pretutindeni şi de la noi nu au mai contenit cu relatările, reportajele şi dezbaterile televizate. În cazul Islandei însă a fost o tăcere totală.
Iată o traducere, care circulă pe Internet, a unui articol spaniol care prezintă derularea evenimentelor în cazul revoluţiei din Islanda:
În Islanda, ţara în care Guvernul a fost demis în totalitate, marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creată în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intenţionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie Constituţia.
Şi toate acestea paşnic. O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani: Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplu? Iată pe scurt, istoria evenimentelor:
- Se naţionalizează cea mai mare bancă din ţară. Se prăbuşeşte moneda, bursa îşi suspendă activitatea. Ţara este în stare de faliment.
- Protestele populare din faţa Parlamentului fac să fie convocate alegeri anticipate şi provoacă demisia primului-ministru şi a membrilor Guvernului în bloc. Continuă situaţia economica nefavorabilă. Printr-o lege se propune rambursarea datoriei către Marea Britanie şi Olanda având de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze să o plătească lunar pentru următorii 15 ani la 5,5% dobândă.
- Oamenii ajung să iasă în stradă şi cer ca această lege să fie supusă referendumului. În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţă că se va consulta poporul. La referendumul, organizat în luna martie, 93% din voturi au fost împotriva acestei legi. Pentru toate acestea, Guvernul începe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin, şi toţi bancherii implicaţi, pleacă din ţară.
În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă Constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a înlocui pe cea curentă, o copie a Constituţiei daneze. Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care şi-au depus candidaturile, pentru care era necesar să fie majori şi să aibă sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constituţională începe activitatea în februarie 2011. Prezintă un proiect de Constituţie bazată pe recomandările poporului din diverse reuniuni din întreaga ţară. Noua Constituţie trebuie să fie aprobată de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.
Aceasta este scurta istorie a Revoluţiei din Islanda: demisia Guvernului în bloc, naţionalizarea băncilor, un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice, închisoare pentru cei responsabili pentru criză şi rescrierea Constituţiei de către cetăţeni. S-a menţionat acest lucru în mass-media europene? S-a comentat cu privire la acest lucru în talkshow-urile politice? S-au văzut imaginile evenimentelor la televizor? Bineînţeles că nu.
Poporul islandez a fost în măsură să dea o lecţie pentru toată Europa, să se împotrivească întregului sistem şi să ofere o lecţie de democraţie întregii lumi.