Tag: casa ecologica

O locuinţă ecologică gândită de inventatorul român Iustin Capră a intrat în producţie în Franţa

casa-iustin-capra-620x264O locuinţă ecologică gândită de inventatorul român Iustin Capră a intrat în producţie în Franţa. Cu un preţ de pornire de 25.000 de euro, Soleta este construită exclusiv din materiale naturale, ne informează ActiveNews.

Spirit de libertate. Acesta este sentimentul care inspiră această frumoasă casă de țară, foarte aerisită, și cu un design modern, care nu duce lipsă de farmec. Vine din România și se numește Soleta zeroEnergy, scrie ziarul Le Figaro, precizând că este cea mai mică locuință dintr-o gamă de case modulare ecologice. Toate au fost create de Fundația Iustin Capră pentru Invenții și Tehnologii Durabile (FITS).

Un concept ecologic inteligent, care, scrie ziarul francez, are meritul de a fi și accesibil. Pentru că nu costă decât intre 25.000 și 50.000 de euro, in funcție de model.

Această SoletazeroEnergy este ”eco-friendly”, fiind construită doar din materiale naturale: este acoperită cu lemn, are ferestre mari, izolatoare, materialele permițând crearea unei legături între natură și interior.

Spaţiul locuibil este de 48 de metri pătraţi, la care se adaugă un mezanin de 9 metri pătraţi şi o terasă generoasă de 22 de metri pătraţi.

Unul din cei mai mari inventatori ai lumii, Iustin Capră, a murit pe 19 ianuarie 2015, la vârsta de 82 de ani. Printre invenţiile inginerului Capră, se numără rucsacul zburător, triciclul electric Oblio și Troty, cea mai mică mașină din lume – Soleta (cu un consum de 0.5l/100km), primul rachetonaut, automobilul cu motor de avion VIRGILIUS și multe altele.

Luciana Pop

sursa si foto: http://www.cunoastelumea.ro

O căsuță din România îi fascinează pe străini

Casuta-care-ii-fascineaza-pe-straini-2-696x387O căsuţă ecologică situată în oraşul-staţiune Sângeorz-Băi îi fascinează pe turiștii străini. Căsuța este recomandată de un renumit site care promovează vacanţe neconvenţionale în 190 de ţări din lume.

Primi turiștii i-au trecut deja pragul care s-au arătat fascinaţi de peisaj, dar şi de faptul că pot achiziţiona lapte şi ouă direct de la „sursă”.

„Casa este uimitoare! Chiar mai frumoasă decât se vede în fotografii. Am stat trei nopţi în acest loc. Am putut să cumpărăm lapte, ouă şi brânză proaspete de la vecini. A doua zi, Marcel, un prieten de-al lui Paul care ştie multe despre zonă şi este şi istoric, ne-a explicat mai multe despre locurile pe care le-am vizitat”, spune Johan Stenz din Olanda, citat de adevarul.ro

În spatele acestei case deosebite se află Paul Axinte, un inginer care locuieşte în Belgia de mai bine de 10 ani. Acesta este designer tehnic la aeroportul din Bruxelles, în timp ce soţia sa Ann lucrează la un ONG care sprijină imigranţii din zonele sărace ale capitalei Belgiei.

Căsuţa este compusă din două dormitoare şi o baie la parter şi un living şi bucătărie la mansardă. A fost construită în mai multe etape, fiind folosit lut şi forţă de muncă din zonă.

Întreaga construcţie, care a fost finalizată în anul 2014, l-a costat în jur de 30.000 de euro. Proiectul, unic în judeţ, şi printre puţinele din ţară, a atras specialiştii ca un magnet, 20 de arhitecţi din toată ţara, printre care s-au numărat şi un japonez sau un italian, participând la un workshop desfăşurat la „popasul verde” pentru a vedea pe viu o asemenea construcţie.

sursa si foto: http://www.identitatea.ro

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén