Tag: Lukoil

În ROMÂNIA, daca chiar titeiul ar fi gratuit, litrul de motorina tot ar costa 2,7 lei

legenda-pre-ului-mare-la-carburan-i_574255Asta din cauza taxelor mari percepute de stat, care a transformat companiile petroliere în cei mai buni colectori de la populație.

De câte ori nu ați auzit pe la colțuri vorbindu-se, la modul cel mai serios, despre faptul că România ar avea cele mai mari prețuri la benzină și motorină din Europa? Ei bine, realizatorul emisiunii Biziday, Moise Guran, a încercat zilele trecute să demonteze acest mit, dând analizei sale o tentă ușor sarcastică, dar fără a distorsiona adevărul. Așadar, în acest moment, prețul motorinei, la pompă, clasează țara noastră undeva pe locul al 12-lea în Europa, potrivit calculelor Eurostat, cu un cost de 1,03 Euro pentru un litru de motorină. Cea mai ieftină motorină, în Europa, poate fi achiziționată din (probabil) cea mai bogată țară din Europa: Luxemburg (0,89 Euro pentru un litru). Țări „sărace”, precum Polonia, Spania sau Austria au la pompă un preț mediu sub cel din România (între 0,90 și 0,98 Euro per litru). Paradoxal, România încă mai dispune de resurse proprii de țiței, spre deosebire de celelalte țări care depind exclusiv de importuri.

Mergem mai departe și analizăm și zvonurile cum că în România am avea cel mai scump combustibil, chiar și fără taxe. Ei bine, nici aici nu-i chiar așa! Cel mai scump carburant Diesel fără taxe ar fi în Malta (0,56 Euro), în Bulgaria ar fi 0,50 Euro, iar în Spania 0,45 Euro. În România, prețul motorinei fără taxe este în acest moment de 0,44 Euro. Deci este o greșeală să spui că avem cel mai scump combustibil! Dacă ar fi să ne comparăm cu țări cu nivel de trai ridicat, atunci chiar este o problemă, cum ar Marea Britanie, Germania, Polonia. În România avem mai mult pentru că ne permitem, asta ca să fim sarcastici până la capăt.

 În România, și dacă petrolul ar fi gratuit, tot ar costa consumatorul final, și asta din cauza taxelor. Potrivit calculelor specialiștilor, dacă petrolul ar fi gratuit, consumatorul final ar trebui să plătească la pompă cam 2,7 lei pentru un litru de motorină.

Probabil că foarte mulți dintre noi ne întrebăm de ce s-a ajuns la această situație? Păi, este extrem de simplu: este un fel de „horă vicioasă”, în care joacă, unii de voie, alții de nevoie, trei actori: statul, companiile petroliere și populația. Primele două au numai de câștigat, cum altfel decât pe cârca celor din urmă.

Haideți să și explicăm lucrurile: Petrom, Lukoil și Petromidia (via Rompetrol) pot fi considerați, fără a greși, adevărați colectori de taxe pentru statul român. Aceștia reușesc să alimenteze bugetul mai bine decât reușește însuși statul român. Este, dacă vreți, sarcastic vorbind, o privatizare a sistemului de colectare a taxelor, prin acest preț mare al benzinei, oamenii fiind nevoiți să plătescă acest cost!

De ce acceptă statul român acest lucru? Pentru că, Doamne Ferește, dacă vin aceste companii și spun: „Noi tăiem investițiile” sau „Noi facem restructurări de personal”, atunci va fi vai și amar de bugetul țării.

Acum, haideți să venim și cu câteva vești optimiste! Se pare că pe piață există mult mai mult petrol decât am avea nevoie, lucru care se vede cel mai bine la rezervoarele Oil Terminal România, care sunt pline. Deși astăzi, prețul petrolului este de 30 de dolari pentru un baril, în urmă cu câteva zile, el a scăzut la un minim istoric, la sub 27 de dolari pe baril.

Vestea și mai bună ar fi că sunt șanse care tind spre zero ca vreodată, de acum încolo, să mai plătim 6,5 – 7 lei pentru un litru de benzină, asta pentru că în jocurile care fac piața petrolului a intrat și Iranul.

sursa si foto:  http://ro.blastingnews.com

România în topul marilor şi nedoritelor recorduri!

lukoil.ns82mbchx9-300x140Compania „Lukoil” – filiala din România a fost trimisă în judecată pentru cea mai mare evaziune fiscală, de care se ştie, până în prezent, în istorie. Pagubele au fost estimate a fi în valoare de1,8 miliarde de euro. Evaziunea a fost posibilă numai ca urmare a complicității unor înalți funcționari guvernamentali şi a directorilor administrației fiscale. Potrivit rechizitoriului, pe lângă paguba produsă, Compania „Lukoil” a mai beneficiat, in perioada 2008-2012, şi de facilităţi fiscale în valoare de 1,5 miliarde de euro. Speța nu este singulară, iar suma tuturor ne-ar provoca fiori.

Deși, în perioada menționată, Compania „Lukoil” a jefuit sistematic bugetul României, Agenţia Naţională a Administrației Fiscale, condusă de Sorin Blejnar, nu a intervenit pentru stoparea fraudării și recuperarea sumelor datorate bugetului. Mai mult chiar, numitul director al Fiscului este subiectul unui scandalos dosar judiciar, fiind judecat într-un așa-zis lot al „Mafiei Motorinei”. Compania favorizată de fostul premier Emil Boc , prin scutiri și amânări de plăți, apare ca sponsor oficial, cu 100.000 de euro, al campaniei prezidențiale a lui Trăian Băsescu. Valoarea sponsorizărilor negre ar putea-o cunoaște, printre alții, chiar fostul director al Fiscului. Să ne reamintin cum acesta a fost devoalat, într-un transcript al unei convorbiri telefonice cu Trăian Băsescu, cum îi raporta, „Domnului Președinte”, situația la zi a datornicilor statului. Cu ce scop, oare, dacă nu pentru recuperarea debitelor, căci nu ne îngăduim a afirma, cum alții trâmbițează, că pentru cuatificarea „parandărătului„ din valoarea facilităților acordate și din evaziunea tolerată?!

În contextul afacerii judiciare în care este implicată Compania „Lukoil”, intervențiile, fără perdea, ale premierului Victor Ponta, de natură a proteja numita companie de măsurile asiguratorii dispuse de parchet, în interesul statului și al anchetei, ne apar cu totul într-o altă lumină. Premierul a criticat public procurorii, deși o putea face discret, prin mijlocirea ministrului justiției, tocmai în preajma alegerilor prezidențiale, la care candida ca favorit în sondaje. Dar nu numai atât! Candidatul la președinția României, Victor Ponta, intervenea în mersul anchetei penale coordonat cu Ambasada Federației Ruse la București, care acuza, în mod eronat, procurorii că au dispus închiderea rafinăriei Companiei „Lukoil” de la Ploiești. Asta în timp ce compania era „rezonabil bănuită” că a scos bani din ţară, ca să nu se înregistreze cu profit. Opinia publică, această regină a clasei politice, chiar dacă nu domnește nicăieri, ar fi, totuși, îndreptățita să aibă parte de informațiile adevărate privind motivele (precizăm „motivele”, căci sunt mai multe ) care l-au determinat pe premier să-și ofere în mod public protecția politică pentru Compania „Lukoil”.

Cum am putea să uita entuziasmul cu care doamna Laura Codruța Koveși a ieșiț în lumina reflectoarelor (pentru setea de adevăr a microfoanelor, sau pentru a da poporului, năucit de demagogia și cleptomania clasei politice, o mare speranță?!) să anunțe că urmează o mare curătenie pe scena vieții politice, de vreo suta de mari corupti, inventariați în scandalurile judiciare „Microsoft” și al „Agenţiei Europene de Apărare și Securitate”. Minunea anunțată de campioana luptei anticorupție nu pare să dureze prea mult. Este, deja, evident că îngroparea scandalurilor la „sursele din exterior” va avea printre alte consecințe și exonerarea centuriilor politice corupte din România. După regula că unii corupti sunt buni și necesari, ca slugi și instrumente, în timp ce alți corupți sunt tot buni și necesari, dar pentru a fi serviți ca exemple ale intransigentei și fermiății cu care societatea ne este apărată de marile democrații împotriva flagelul corupției. Morala nu poate fi aceea că mătura din mâna doamnei șef peste Direcţia Națională Anticorupție are o funționalitate ambivalentă, când nu se face că luptă împotriva corupției, pe furiș ascunde gunoaiele penale sub preșul intereselor excluse transparenței.

Acest record, al cărui impact nu are cum fi prevăzut, altfel, decât în provocarea unei crize politico-economice și sociale, cu mare risc de destabilizare a ordinii democatice, deși a fost caracteristic mai tuturor guvernelor, a devenit mai pregnant odata cu degringolada care a cuprins partidele parlamentare, mai cu seamă cele din coaliția puterii, ca urmare a ieșirii la lumină a tenebroaselor ramificații politice traspartinice și transfrontaliere ale unor afaceri de corupție. Despre ce a fost, este, de acum, istorie. Sunt presante chestiunile prezente ale politicilor guvernamentale, anunțate și operationalizate intempestiv, fără studiile și prognozele pe care ar trebui să se fundamenteze deciziile guvenului. Nimeni nu ar putea afirma că salariile nu trebuie aduse la un nivel rezonabil, care să satisfacă nevoile traiului decent și să exprime grija societăţii pentru complexitatea, importanţa, specializarea și calitatea muncii prestate. Numai că această necesitate, cu toată urgența ei, nu trebuie satisfăcută după calcule și impulsuri politicianiste negustorești, în sensul peiorativ al cuvântului. Ex-liderului Partidului Social Democrat, după ce a deraiat și din partid, nu ar mai trebui să i se permita ca, în calitatea de premier, prin decizii cu efecte imediate, dar făra sustenabilitate pe termen lung să ducă țara spre un blocaj pe termen lung.

Procedând la majorări salariale pe categorii de profesii, în afara unei legi unitare, guvernul nu urmărește rezolvările de fond ale problemei salariilor pensiilor si asigurărilor, ci obținerea de capital electoral și cosmetizarea imaginii câtora figuri politice grav șifonate, a căror lipsă din peisaj este la fel de stringentă , precum o lege unică, dar aplicabilă, a salarizării. Nu este de dorit să ajungem în situația de a fi prea târziu, când se va realiza unde ne-a dus aventurismul politic al unora, pe care i-am creditat după vorbe, fiindcă o propagandă politică păguboasă, pliată pe buna credință și naivitatea noastră proverbială, pe prea mulți ne-a împiedicat să ne reamintin că „cei prea buni de gură nu sunt, întotdeauna, și buni de treabă, iar vorba lor lungă…”

sursa si foto:  http://www.ziarulnatiunea.ro

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén