Tag: revizionism ungar

Dosar special: Terorismul revizionist ungar (6)

On 27/01/2016

In Dosare care sfideaza, International, Istorii, Politica

Ungaria (93.030 kmp) a deţinut în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), pe lângă importante teritorii locuite de slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, şi teritoriul de peste 101.000 kmp al Transilvaniei. Bogăţiile solului – terenurile arabile din Podişul Transilvaniei, Câmpia de vest şi Banat, densa reţea hidrografică, pădurile etc. – şi subsolului transilvan – gazele naturale din judeţele Mureş şi Sibiu (în primul rând, gazul metan, unul dintre cele mai pure din lume – concentraţia de metan ajunge la 99 la sută), cărbunele (brun în judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Sălaj; huila în judeţul Hunedoara; lignitul în judeţele Bihor, Sălaj, Covasna), manganul, minereurile feroase şi neferoase (exploatate în Banat, judeţul Cluj, în perimetrul Munţilor Apuseni, Poiana Ruscăi şi Pădurea Craiului, în Maramureş şi în alte locuri) – diversificata reţea de căi rutiere şi feroviare, gradul ridicat de urbanizare al localităţilor, toate acestea constituie o atracţie irezistibilă a Ungariei pentru spaţiul intracarpatic. Infrastructura industrială creată în Transilvania (la Braşov, Timişoara, Hunedoara, Reşiţa, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Mediaş, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Făgăraş) constituie un alt factor motivaţional al Ungarirei, care vede aici un însemnat potenţial economic. Altă motivaţie a politicii naţionalist-revizioniste ungureşti şi a interesului pentru spaţiul intracarpatic îşi poate găsi explicaţia în deosebitul rol strategic de apărare oferit de lanţul muntos al Carpaţilor care înconjoară Transilvania, lanţ ce reprezintă o barieră naturală greu de trecut dinspre est spre vest.

Raffay Ernő, într-un articol apărut în „Magyar Fórum” susţine cu tărie că„[…] obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor”. În ceea ce priveşte eventualele reanexări teritoriale, acelaşi autor apreciază că „guvernele ungare din anii ’90 au irosit, au lăsat neexploatate posibilităţi existente”. În opinia sa, „[…] procesul de dezmembrare a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei a purtat în sine o mare posibilitate de a redobândi măcar o parte din drepturile noastre. […] 75 de ani au fost suficienţi ca timp de toleranţă. Tocmai de aceea, obiectivele maghiarilor trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre de baştină, modificarea frontierelor”. Tocmai pentru realizarea acestui scop acţionează, atât în planul operaţiunilor speciale secrete, cât şi făţiş – în forme legale, ori împotriva legii – noile organizaţii ale frontului neorevizionist. Din varii motive, autoritatile române – cu cateva excepţii singulare – au evitat sistematic o interpretare şi aplicare “stricto sensu” a legilor sfidate de militanţii radicali ori de extremiştii maghiari.

Eva Maria Barki a fost declarată persoană indezirabilă pe teritoriul României în perioada 7 octombrie 1994 – 7 octombrie 1997, pe motiv că declaraţiile sale erau menite să destabilizeze situaţia din Transilvania, aducând atingere caracterului suveran şi unitar al României. La data de 28 septembrie 1998, preşedintele României, Emil Constantinescu, solicita instituţiilor statului să ia măsuri împotriva unor persoane şi asociaţii care au încălcat art. 30 (7) din Constituţia României, cu referire directă la unele declaraţii făcute de „cetăţeana austriacă Eva Maria Barki”, cerând declanşarea unei acţiuni juridice în acest sens. Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a decis din nou, în 1998, ca Evei-Maria Barki să-i fie interzisă intrarea în România. În fapt, cetăţeana austriaco-italiană, de origine maghiară, Eva Maria Barki, de profesie avocat şi o militantă de notorietate internaţională pe frontul neorevizionismului ungar, desfăşurase activităţi sistematice care atentau la ordinea constituţională şi la securitatea naţională a României. După expirarea perioadei de interdicţie, imediat ce a revenit în România, Eva Maria Barki a lansat mai multe acuzaţii de nerespec-tare a drepturilor minorităţii maghiare din România. Astfel, a insinuat existenta unui conflict interetnic în România, afirmând că „nu numai in Ardeal, ci şi în Serbia şi Slovacia, maghiarii sunt bătuţi, doar pentru motivul că sunt maghiari”. În mod repetat, în întruniri publice, a instigat la lupta pentru autonomia teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc, continuând sa sape, de nimeni stinghe-rită, la temelia statului român.

De asemenea, i-a îndemnat pe secui să ceară mai mult, respec¬tiv independenţa, pentru a primi autonomia şi, în loc să aştepte ajutor extern, să treacă la luptă. La tabăra Asociaţiei Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI), militanta neorevizionistă a afirmat: „a cere autonomia Ţinutului Secuiesc fără modificarea graniţelor înseamnă că maghiarii sunt de acord cu Tratatul de la Trianon”. Ea a mai adaugat că, pentru obţinerea autodeterminării, este nevoie de o atitudine radicală, concluzionând: „Trebuie să obţinem autodeterminarea şi să facem din ea o problemă internaţională”. Guvernul României a fost sesizat în legătură cu activităţile anticonstituţionale ale acesteia, dar nu a considerat că doamna Barki ar face ceva rău. Dimpotrivă, Guvernul consideră că orice cetăţean al Uniunii Europene este liber să umble pe unde vrea şi să spună ce vrea. În Parlamentul României au fost expuse argumente potrivit cărora Eva Maria Barki continuă să fie o persoană indezirabilă pentru România, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru: nepermiterea intrării pe teritoriul României; îndepărtarea de pe teri¬toriul României; declararea ca persoană indezirabilă sau expul¬zarea. Trebuie observat că la manifestările E.M.I., pe lângă Eva Maria Barki sunt nelipsiţi Wass Endre (fiul contelui Wass Albert, condamnat drept criminal de război), Koltay Gábor (realizatorul filmului „Trianon”) şi Raffay Ernő (istoricul care a documentat filmul „Trianon”).

Pe fondul nepermisei toleranţe a autorităţilor, Garda Maghiară – a cărei simbolistică are puternice conotaţii care fac trimitere la regimul nazist, aşa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al organizaţiei – şi-a sporit interesul faţă de Transilvania. Tabăra organizată de asociaţia Tineretul Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) a constituit un bun prilej pentru liderul organizaţiei extremiste „Garda Maghiară” de la Budapesta, Vona Gábor, pentru a-şi afirma viziunea cu privire la Transilvania. Reluând placa revizuirii Tratatului de la Trianon, Vona Gábor şi-a mascat discursul, dar a afirmat, totuşi, tranşant că „întreaga naţiune maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”.

Asemenea declaraţii avertizează asupra unor grave şi pericu¬loase surprize. Cine poate fi duşmanul comun din Transilvania şi cum se va lupta împotriva lui? După Eva Maria Barki, un al doilea caz în care s-a dispus interdicţia temporară a prezenţei în România este cel al lui Bayer Zsolt (n. 1963, Budapesta), membru fondator al Partidului FIDESZ, jurnalist în presa scrisă şi în televiziune – realizator al serialului de 65 de episoade „1100 de ani în centrul Europei”- şi autor al mai multor volume cu tematică naţionalistă ungară. Mediatizator fervent al radicalilor maghiari reuniţi în „Uniunea Civică Maghiară”, „Consiliul Naţional Secuiesc” şi „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania”, Bayer Zsolt s-a consacrat turismului propagandistic neorevizionist, promovând în adunările publice ale organizaţiilor menţionate un discurs radical-extremist, cu atacuri directe şi virulente la adresa Constituţiei României. Faţă de escaladarea radicalismului secesionist maghiar din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, premergător instituţiona¬li¬zării „de facto” a „Consiliului Naţional Secuiesc”, ministrul de interne (Ioan Rus), directorul Serviciului Român de Informaţii (Alexandru Radu Timofte) şi preşedintele Comisiei comune permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (deputat P.S.D., Ion Stan) au avut şi luări de poziţie publice, dincolo de demersurile oficiale pe care le-au întreprins, potrivit responsabilităţilor lor speciale.

Cei trei demnitari au exprimat punctul de vedere comun, cu nuanţările specifice instituţiilor reprezentate, că în cele trei judeţe riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale a României sunt grefate şi pe o criză de autoritate a statului. Primul ministru (Adrian Năstase, P.S.D) a fost tentat să interpreteze raportul Comisiei parlamentare şi poziţia Serviciului Român de Informaţii drept un semnal privind slăbiciunea guvernului în a gestiona relaţiile interetnice, declarând: „Stan (deputatul Ion Stan, preşedinele Comisiei parlamentare de control a S.R.I. – n.n.) nu mi-a făcut un serviciu. În momentul în care guvernul încerca să-şi asume o acţiune mai dinamică în zona «Har-Cov», a creat un element de vulnerabilitate pentru guvern”. Luarea de poziţie a ministrului de interne a fost apreciată de către primul ministru în alţi termeni: „[…] afirmaţiile lui Rus (Ioan Rus, ministrul de interne – n.n.)ţin mai degrabă de rolul politic al Partidului Social Democrat în Transilvania. Au avut o tentă mai domoală, în sensul unei acţiuni proiective”.

Suntem un popor tolerant. Românii şi maghiarii au o îndelungată experienţă a convieţuirii comune şi se delimitează de propriii extremişti – ar putea fi un tip de comentariu, superficial şi înşelător, faţă de stările de fapt, de natura celor menţionate. A ignora nu este însă, întotdeauna, o dovadă de înţelepciune. O ordine democratică şi valorile ei sunt lipsite de apărare, dacă nu se manifestă intoleranţa faţă de extremişti. Nu este suficient ca democraţia să fie doar proclamată, dacă nu există şi voinţa de a dovedi intransigenţă faţă de inamicii Constituţiei.

Documentar realizat pe baza lucrărilor: „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor geopolitice mondiale”, autor Aurel I. Rogojan, Bucureşti, Editura Compania, 2011 şi „Spionajul şi extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan şi Traian -Valentin Poncea, Editura Proema, Baia Mare, 2010.

Aurel I. Rogojan

sursa si foto: http://www.ziarulnatiunea.ro

Problema maghiară în Transilvania: un „genocid cultural“ greu de identificat

By IoanaArdelean

On 25/01/2016

In Dosare care sfideaza, International, Istorii, Politica

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Ungaria a folosit chestiunea minorităţii maghiare din Transilvania pentru a ataca România pe toate fronturile. Iar una dintre acuzele flagrant nefondate, crede istoricul Larry Watts, a fost cea de „genocid cultural“, definit de Budapesta ca o campanie de suprimare totală a identităţii maghiare pe pământ românesc.

Una dintre cele mai eficace aserţiuni care ar fi putut fi făcute împotriva României era aceea a discriminării minorităţilor. Motivul acestei eficacităţi nu era atât abuzul la adresa minorităţilor, cât mai degrabă faptul că aproape toate statele sunt astfel organizate încât să servească în primul rând interesele şi nevoile populaţiei majoritare, şi tendinţa cvasi-universală de a-i favoriza pe membrii propriului grup etnic, cultural sau religios, în detrimentul „celorlalţi“. Astfel, în fiece structură statală şi în fiecare individ există un impuls discriminatoriu inerent. Da, exista o discriminare a minorităţilor în România. Dar era ea o politică oficială? Şi era mai accentuată decât oriunde altundeva în cadrul blocului sovietic?

În loc de revendicări teritoriale

La sfârşitul anilor 1940, Budapesta lansase deja o campanie pe termen lung menită să portretizeze autorităţile române ca abuzive la adresa minorităţii maghiare din Transilvania, ca un substitut al pretenţiilor teritoriale devenite nelegitime. Aceste eforturi nu au dat roade, mai ales în perioada proceselor-marionetă de la începutul anilor ’50 până la brutala normalizare de după înăbuşirea sovietică a revoltei maghiare din 1956 şi mai apoi până în primii ani ai deceniului 1960. Totuşi, ele au reapărut cu noi forţe în anii 1963-1965 – cu ajutorul organizaţiilor maghiaro-americane din SUA, care au reuşit să-i mobilizeze pe reprezentanţii din Congres pentru a solicita o declaraţie referitoare la pretinsele reprimări ale etnicilor maghiari în Transilvania în 1963.

Deja la începutul anilor ’70, afirmaţia că România comitea un „genocid cultural“ al minorităţii sale maghiare devenise strigătul de luptă al oficialilor de la Budapesta şi din organizaţiile de maghiari americanizaţi din SUA, cel mai limpede şi mai insistent exprimat în cadrul audierilor anuale în Congres pentru clauza naţiunii celei mai favorizate, acordată României în 1975. În deceniul 1970, Congresul şi Departamentul de Stat au condus în mod repetat şi separat anchete şi investigaţii privind pretinsele brutalităţi şi discriminări şi, aproape de fiecare dată, acuzaţiile s-au dovedit nefondate. Ba dimpotrivă, în puncte importante, modul în care România îşi trata minorităţile etnice şi religioase rivaliza ca permisivitate cu cel al Budapestei. Dar odată ce adoptaseră cauza maghiară, principalele organizaţii maghiaro-americane din SUA nu s-au lăsat convinse de dovezi, mai cu seamă că acuzaţiile de abuzuri române la adresa etnicilor maghiari corespundeau mult mai vechilor tendinţe cognitive, de dobândire a Transilvaniei de la România.

SUA nu constată discriminarea

Persistenţa acestor acuze şi influenţa politică a celor care le lansau a determinat Congresul şi administraţia americană să iniţieze investigaţii similare şi în anii ’80. „Am analizat de asemenea îngrijorările privind tratamentele la care sunt supuse minorităţile naţionale, în special grupul etnic al maghiarilor. În acest sens, oficialii Ambasadei americane au vizitat încă o dată regiuni româneşti cu populaţie numeroasă de limbă maghiară. Deşi s-au constatat cazuri de discriminare la nivel local, evaluările Ambasadei noastre sugerează că nu există dovezi care să susţină rapoartele despre o politică de discriminare aplicată de guvernul României la adresa minorităţii etnice maghiare“, nota Departamentul de Stat în iunie 1980. În mod similar, un grup de studiu al Congresului, din partea Subcomisiei pentru Comerţ a Comitetului pentru Căi şi Mijloace, a fost trimis în Transilvania în aprilie 1980 pentru a investiga acuzaţiile maghiarilor şi ale maghiaro-americanilor privind brutalele represiuni la care ar fi fost supuse minorităţile. Ancheta Congresului a conchis că pretinsele manifestări „de genocid cultural nu sunt observabile şi că statul nu pare a reprima (minoritatea maghiară) în mod direct, ca o chestiune de politică oficială“.

Starea „terorismului maghiar“ din Transilvania

În frunte cu o entitate cu nume dublu, Comitetul pentru Drepturile Umane în România/Asociaţia Maghiară pentru Drepturile Omului (CDUR/AMDO), principalele organizaţii maghiaro-americane au ignorat concluzia anchetei organizate de Congres în aprilie 1980 şi au depus eforturi pentru a o discredita, ca fiind manipulată de autorităţile române. De exemplu, insistând că etnicii maghiari din România îi informau în mod regulat pe cei din organizaţia sa despre grave discriminări şi abuzuri la adresa minorităţilor, liderul CDUR/AMDO Laszlo Hamos a susţinut apoi, tautologic, că sursele sale sunt de încredere fiindcă nu e de crezut că persoanele supuse unor asemenea abuzuri grosolane ar minţi sau ar exagera. Senatorul Charles Vanik, unul dintre susţinătorii clauzei care lega politicile de emigrare mai liberale de statutul naţiunii celei mai favorizate, sublinia că investigaţiile şi observaţiile la faţa locului ale oficialilor americani sunt mai convingătoare decât relatările „din auzite“ oferite de CDUR/AMDO. Hamos insista însă că surselor sale trebuie să li se acorde mai multă crezare decât concluziilor grupurilor de studiu ale Congresului (sau ale Departamentului de Stat), fiindcă „cele mai multe elemente ale campaniei de discriminare şi deznaţionalizare duse de România nu se pretează la observaţii la faţa locului, mai ales pentru că delegaţiile occidentale erau foarte expuse, fiecare pas al acestora fiind atent urmărit, în mod deschis sau mai ferit“.

„Helsingin Sanomat“, scria că etnicii maghiari din Transilvania erau „transformaţi în terorişti“ şi în scurt timp aveau să „înceapă să lovească ţinte internaţionale“.

Congresul american, afirma Hamos, ar avea mai mult de câştigat dacă s-ar baza pe scrierile „mai multor lideri locali ai disidenţilor maghiari“ – publicate în traducere în limba engleză – „în loc să se bazeze pe observaţiile şi generalizările la mâna a doua ale unor delegaţii străine care vizitează Transilvania în condiţii stricte şi să acorde atenţie acelor voci care vorbesc chiar din România“.

În prima parte a anilor ’80, situaţia internă tot mai dificilă a conferit credibilitate unor asemenea aserţiuni, care au continuat să fie făcute în mod susţinut atât de Budapesta, cât şi de organizaţiile maghiaro-americane, care întâmpinau acum o tot mai redusă rezistenţă din partea Congresului şi Departamentului de Stat.

Deja în 1987, tema brutalităţii româneşti şi a violenţelor letale împotriva minorităţilor, ca o justificare pentru prezisa explozie de terorism „legitim“ în Transilvania, era pe larg şi cu insistenţă diseminată de măsurile active la nivelul întregului bloc sovietic. De exemplu, ziarul finlandez cu cel mai mare tiraj, „Helsingin Sanomat“, scria că etnicii maghiari din Transilvania erau „transformaţi în terorişti“ şi în scurt timp aveau să „înceapă să lovească ţinte internaţionale“, la fel ca bascii, armenii şi palestinienii, fiindcă opresiunea internă exercitată de autorităţile de la Bucureşti făcea din terorism „o alternativă logică“.

Discreditarea Bucureştiului în Orientul Mijlociu

Ambasada Ungariei de la Bucureşti continua să fie la fel de activă în diseminarea unor măsuri active de discreditare, cum fusese în perioada în care fostul şef al Informaţiilor maghiare Sandor Rajnai fusese ambasador (1978-1982). În 1988, ambasadorul Pal Szücs l-a adus pe Janos Fazekas, etnic maghiar şi fost viceprim-ministru român, la o întâlnire pe care o aranjase cu ambasadorul israelian la Bucureşti. Întâlnirea era una extraordinară, nu numai pentru că sugera că oficialităţile maghiare susţineau mişcarea separatistă din România. La vremea respectivă, Ungaria nici măcar nu avea relaţii diplomatice cu Israelul şi o asemenea întâlnire ar fi fost imposibilă în oricare alt stat al Pactului de la Varşovia.

Szücs şi Fazekas i-au depănat diplomatului israelian poveştile despre „genocidul cultural“, insistând că „pretinsa «represiune» antimaghiară“ din România amintea de antisemitismul din perioada nazistă şi că îi va determina pe etnicii maghiari din Transilvania să se revolte şi astfel sângele „să curgă pe străzi“. Budapesta şi-a menţinut perspectiva apocaliptică şi după 1989, prevăzând un inevitabil „sistem al violenţelor“ care va duce la „asasinarea oamenilor, la masacre – de la epurare etnică la anumite tipuri de persecuţii“ şi la „migraţii necontrolate în regiune şi în afara ei“, dacă Transilvaniei nu îi era acordată autonomie.

Aparent, Szücs îl cultiva pe ambasadorul israelian în parte pentru a depărta Bucureştiul de Tel Aviv şi pentru a progresa în îndeplinirea obiectivului general de izolare a României de partenerii internaţionali, şi în parte pentru ţelul specific de subminare a eforturilor sincere depuse de Bucureşti pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Asemănarea situaţiei etnicilor maghiari din România cu aceea a evreilor în timpul Holocaustului constituia o modalitate de apropiere de aceste obiective. Alta era de a orchestra condamnarea politicilor româneşti faţă de minorităţi ca mijloc de discreditare a implicării Bucureştiului în medierile din Orientul Mijlociu prin intermediul unor personalităţi din Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Scoaterea Bucureştiului din procesul de pace

Ilustrativ este interviul luat pe 22 august 1988 lui Abu Iyad (Salah Khalaf), şeful securităţii lui Yasser Arafat, din OEP. Recurgând la aserţiunile maghiare standard de „genocid cultural“, Iyad a cerut excluderea României din procesul de pace în Orientul Mijlociu. La vremea respectivă, Iyad, un susţinător declarat al Frontului de Respingere arab (n.r. – cunoscut şi drept Frontul Forţelor Palestiniene de Respingere a Soluţiilor de Capitulare, care era o coaliţie politică formată din facţiuni palestiniene radicale), depunea eforturi constante de blocare a negocierilor arabo-israeliene. Atitudinile şi comportamentul său erau cum nu se poate mai potrivite cu condiţia sa de agent KGB cu numele de cod Kochubey. Se pare că autorităţile sovietice îi făcuseră cunoştinţă şefului securităţii din OEP cu teroristul Ilici Ramirez Sanchez – cunoscut mai dregrabă drept Carlos Şacalul – în timp ce se aflau amândoi la Moscova, în 1979, conspirând pentru asasinarea regelui Hussein al Iordaniei.

“Nutresc simpatie pentru maghiarii transilvăneni, care suferă la fel ca poporul palestinian sub ocupaţia militară. Abu Iyad, şeful securităţii lui Yasser Arafat”

Ţelul urmărit de Iyad, discreditarea Bucureştiului ca mediator în Orientul Mijlociu, a devenit evident atunci când el i-a acuzat pe români că ar comite „un păcat“ împotriva palestinienilor tratându-i „pe maghiarii din Transilvania cu aceeaşi cruzime cu care ne tratează israelienii pe noi, în teritoriile ocupate“. Aşa cum declara principalul agent KGB din OEP pentru serviciul de presă al partidului aflat la putere în Ungaria: „El nu reuşea să înţeleagă cum o ţară socialistă poate adopta măsuri atât de drastice ca nimicirea satelor (maghiare), care nu au nimic de-a face cu marxismul şi cu socialismul. Aş vrea să vă spun că nutresc simpatie pentru maghiarii transilvăneni, care suferă la fel ca poporul palestinian sub ocupaţia militară. Sunt forţaţi să fugă de pe pământul lor, de care sunt deposedaţi; satele le sunt distruse; iar ei sunt văduviţi de identitatea lor culturală şi naţională“.

Afaceri săteşti

În realitate, nici măcar un singur sat maghiar (sau al altei minorităţi etnice) nu a fost vreodată distrus sau modificat în vreun fel în cadrul programului de „sistematizare“, în ciuda insistenţelor Budapestei că acesta era un plan de „distrugere a satelor maghiare“. De fapt, Ungaria nu a primit niciun refugiat din satele maghiare distruse (aşa cum nu au existat refugiaţi din satele sârbeşti sau germane distruse), pentru simplul motiv că Ceauşescu exclusese Transilvania, în 1987, din procesul de sistematizare şi informase Budapesta în acest sens în 1988. Ambasadorul maghiar Szücs îi spunea ambasadorului Govrin, pe 23 octombrie 1988: „Ceauşescu a susţinut că sistematizarea rurală era implementată în Moldova, Muntenia şi Dobrogea, dar nu în Transilvania, «unde satele sunt construite în formă compactă»“. Oficialii maghiari şi organizaţiile maghiaro-americane au ignorat pur şi simplu aceste asigurări şi au continuat să descrie programul – care afectase în perioada 1986-1990 trei sate aflate între Bucureşti şi principalul aeroport al Capitalei – ca unul menit să „distrugă satele maghiare“. Odată ce impusese această temă a măsurilor active, Iyad declara că: „(Politicile româneşti în Transilvania) nu anunţă nimic bun pentru medierea realizată de Ceauşescu între noi şi Israel, dat fiind că o ţară nu poate acţiona împotriva opresiunii şi a ostilităţilor decât după ce îşi fac (sic) ordine în propria casă. […] Dacă ei nu-şi pot rezolva propriile probleme, cum ar putea ajuta la soluţionarea conflictului israeliano-palestinian şi israeliano-arab?“. Aşa cum remarca un analist de la Radio Europa Liberă, afirmaţia lui Iyad că medierea românilor în Orientul Mijlociu „nu mai era dezirabilă“ şi atacul său la adresa României într-un mod atât de emfatic, dacă nu chiar exagerat ar fi putut fi determinate de un anume „stimulent special“ oferit de Ungaria sau URSS. Însă în mod cert nu reflectau percepţiile şi modul de gândire ale oficialităţilor din Israel şi Egipt.

sursa si foto: http://adevarul.ro

Dosar special: Terorismul revizionist ungar (3)

By IoanaArdelean

On 24/01/2016

In Dosare care sfideaza, International, Istorii, Politica

Neorevizionismul extremis maghiar sub stindardele N.A.T.O. şi Uniunii Europene

După aderarea Ungariei şi a României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi integrarea în Uniunea Europeană, neorevizioniştii au operat adaptări de strategie şi tactică, transferând partea de acţiune, în contradicţie vădită cu ideea europeană, pe seama unora dintre organizaţiile revizioniste extremiste ori cu caracter paramilitar, dintre care pot fi menţionate: „Garda Maghiară”, „Noua Gardă Maghiară”, „Legiunea Secuiască”, „Descălecarea 2000”, „Mişcarea de Ungaria a Tineretului”, „Tinerii Maghiari Uniţi”, „Societatea Trianon”.

Garda Maghiară (Magyar Gárda)

Este o organizaţie de extremă dreaptă, fondată în anul 2007 de Partidul Jobbik şi scoasă în afara legii de Tribunalul Budapesta în decembrie 2008, decizie confirmată în mod definitiv şi irevocabil de Curtea de Apel Budapesta, în data de 2 iulie 2009. După câştigarea, în 2010, a alegerilor de către „Fidesz” şi „Jobbik”, „Garda Maghiară” şi-a reluat activitatea. „Garda Maghiară” a folosit de la începutul existenţei sale simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică. Liderii formaţiunii s-au remarcat printr-o retorică rasistă şi xenofobă, ceea ce a dus la scoaterea formaţiunii în afara legii. Liderii „Gărzii Maghiare” au declarat că doresc „să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual”. Garda este considerată drept moştenitoare a „Partidului Crucilor cu Săgeţi” datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a liderului tribal Árpád, emblemă instrumentalizată ideologic de „Partidul Crucilor cu Săgeţi”. Conducători: Vona Gábor, fondator şi Für Lajos, fost ministru al apărării. Mişcarea are ca scop „pregătirea spirituală, sufletească şi fizică a tinerilor pentru apariţia unor situaţii excepţionale, când este nevoie de oameni tari”. Gardiştii poartă uniforme şi sunt instruiţi pentru folosirea armelor. „Aproximativ 1.000 de persoane au participat la manifestarea de depunere a jurământului organizată de « Garda Naţională Ungară »”, la data de 04.07.2010, în Piaţa Erzsébet din Budapesta. Şeful noii mişcări este Kiss Róbert, fostul căpitan-şef al «Gărzii Ungare»”. Evenimentul a avut loc la un an de la dispersarea manifestării organizate de către fosta «Gardă Ungară», dizolvată printr-o sentinţă judecătorească definitvă. […] Poliţiştii au arestat în mod preventiv, pe parcursul zilei de 04.07.2010, 70 de persoane. Vona Gábor, preşedinte «Jobbik» şi lider al facţiunii „Jobbik” din cadrul Parlamentului Ungar, a citit jurământul Gărzii Naţionale Ungare. […]” („Népszabadság”, Ungaria, din 05.07.2010)

Forumul Democrat Ungar (MDF) consideră că există tot mai multe indicii că Jobbik (Partidul Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună) are legături strânse cu organizaţia „Săgeţile Ungurilor”, suspectată de săvârşirea de acte teroriste. Preşedintele filialei Bicske (judeţul Fejér) a intrat în atenţia Procuraturii Generale a Ungariei pentru deţinere de armament şi furnizare de muniţie organizaţiei extremiste „Săgeţile Ungurilor” (conform Magyar Hirlap, 03.03.2010, MHO/MTI). Organizaţia de extremă dreaptă „Săgeţile Ungurilor” a fost implicată în pregătirea unui atentat împotriva deputatului din partea Partidului Socialist, Ecsedi László. „Săgeţile Ungurilor” şi-a recrutat membri şi din România. În luna mai 2009, în Ungaria a fost arestat, pentru acte de terorism, Szász Endre, originar din Sâmbriaş (judeţul Mureş). Szász Endre apare şi ca membru în asociaţia „Pesti Ellenallás” („Rezistenţa din Pesta”), parte a „Mişcării tinerilor din cele 64 de comitate” („Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgolom” – HVIM), considerată de extremă dreaptă în România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Canada. Organizaţiile de extremă dreaptă maghiare au fost implicate şi în acte de terorism internaţional, cel mai cunoscut fiind atentatul eşuat împotriva preşedintelui Boliviei, Rosza-Flores Eduardo. În acest caz a fost implicat Révész Tibor, conducătorul „Regiunii Secuieşti” (conform „Magyar Nemzet”, 20.05.2009).

Garda Naţională a Patriei – Carpaţi („Kárpát-haza Nemzetőrség”)

A luat fiinţă în luna februarie 2007. Preşedintele Gărzii Naţio¬nale a Patriei–Carpaţi, Papp Lajos, a declarat că scopul organizaţiei este „a veghea la ordinea morală a naţiunii noastre[….]“

Noua Gardă Maghiară („Új Magyar Gárda”)

La scurt timp după scoaterea în afara legii a Gărzii Maghiare, foştii membri s-au reorganizat în „Noua Gardă Maghiară”, care şi-a deschis filiale şi în România. De Ziua Naţională a României, membri ai „Új Magyar Gárda” (Noua Gardă Maghiară) din judeţul Harghita au provocat tulburarea ordinii în centrul municipiului Cluj, ca urmare a unei tentative a acestora de a comemora 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, unitate militară din cadrul Diviziei Secuieşti, implicată în războiul româno-ungar din 1919. Acţiunea preconizată nu a fost autorizată, iar cca 200 de tineri români i-au întâmpinat protestând, fiind necesară intervenţia a numeroase forţe de jandarmerie şi poliţie, pentru prevenirea eventualelor acte de violenţă. Cluj, 15 martie 2010. Liderul organizaţiei extremiste Noua Gardă Maghiară, Balázsi Pál Gergely, a fost ridicat de poliţişti clujeni la finalul manifestărilor dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Tânărul avea pe uniformă însemne fasciste, interzise prin lege în România.

Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – H.V.I.M)

Este o mişcare a tineretului maghiar, adept al ideologiei de extremă dreapta. A fost fondată în 2001 de cătreTorczkai Laszlo care, în octombrie 2006, a cedat conducerea lui Zagyva György Gyula. Mişcarea, aşa cum este calificată de presă occidentală, se revendică din idealurile „Ungariei Mari”, partajată în 1920 prin Tratatul de la Trianon şi redusă în limitele sale teritoriale. H.V.I.M. s-a făcut remarcată prin acţiunile virulente din Serbia, Slovacia şi România. De asemenea, H.V.I.M. a efectuat numeroase activităţi „în favoarea revendicărilor minorităţilor maghiare din ţările vecine Ungariei”, intrând în coliziune şi cu legile ungare. Manifestaţiile antiguvernamentale din septembrie 2006 şi atacarea clădirii Televiziunii Naţionale Maghiare au făcut ca mişcarea să fie cunoscută în întreaga lume. „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (H.V.I.M) a demarat în Transilvania o campanie împotriva ţiganilor şi evreilor, fiind distribuite manifeste cu mesaje de mobilizare la luptă, în vederea stopării criminalităţii ţigăneşti, „împotriva evreilor care cumpără pământurile şi a politicienilor-marionetă”. Acţiunea a fost sancţionată salutar de presa de limbă maghiară, care a considerat că„[…] mişcarea de tineret ar trebui să-şi regândească apelul, să analizeze dacă are voie să instige în casele noastre prin intermediul unor foi volante care ne lezează comunitatea, care nu pot genera altceva decât propagandă neofascistă”.

Pe forumurile organizaţiilor extremiste din România a început să circule jurământul. Viitorii membri trebuie să jure că:

– vor apăra „supuşii Sfintei Coroane din Bazinul Carpatic (…) şi patria, chiar cu preţul vieţii”;
– vor accepta „recomandările celor mai înalţi lideri ai mişcării”, fără a se abate de la drumul pe care au fost iniţiaţi;
aspiranţii trebuie să se supună ordinelor superiorilor, să respecte regulile scrise şi nescrise ale mişcării;
– vor urmări „trădătorii, necredincioşii şi duşmanii în război până când îi vor pustii, până când vor primi pedeapsa pe care o merită”.

În luna ianuarie 2009, presa locală din judeţul Covasna a semnalat cazul a doi tineri, Ferenczi Lehel şi Pál Hunor, prinşi în flagrant de o patrulă a jandarmeriei, în timp ce scriau pe un panou publicitar din Sfântu Gheorghe mesajul „Ţinutul Secuiesc nu e România”. Ambii sunt membri ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de „Comitate”, Ferenczi Lehel fiind preşedintele HVIM Sfântu Gheorghe.

Legiunea Secuiască („Székely Légió”)

Reînfiinţată în anul 2002, „Legiunea Secuiască” are scopul „de a reda secuilor din Harghita şi Covasna teritoriul străbun”. Membrii sunt racolaţi preponderent din rândul tinerilor intelectuali plecaţi la muncă în Ungaria. Unii sunt recomandaţi de preoţii bisericilor din Ardeal – romano-catolică, calvină sau unitariană – cu activitate militantă în Consiliului Naţional Secuiesc. Legiunea secuiască are statut legal şi este recunoscută de către statul ungar, având sediu şi un depozit cu armament în localitatea Dunaújváros. Legiunea Secuiască îşi desfăşoară activitatea în România, antrenându-se în Munţii Ciucului. Liderul Legiunii, autoproclamat „Comandant Suprem al Legiunii”, Révész Tibor, este născut la Sfântu Gheorghe, în anul 1976. A părăsit România în urmă cu 15 ani şi a devenit expert în bombe artizanale. În 2009, în Bolivia a fost neutralizat un comando de mercenari, din care făceau parte Eduardo Rózsa-Flores (dublă cetăţenie maghiară şi boliviană), Tóásó Előd (cetăţean maghiar născut în România, absolvent al Academiei Militare Maghiare „Zrínyi Miklós”) şi Magyarosi Árpád (cetăţean român stabilit în Ungaria), membri ai „Legiunii Secuieşti”, alături de irlandezul Michael Martin Dwyer, membru al Armatei Republicane Irlandeze (I.R.A.), care pregătea un atentat iminent împotriva preşedintelui bolivian, Evo Morales. Aceasta implicare nu poate fi decât de natură să sugereze că „Legiunea Secuiască” nu este doar o organizaţie extremistă care militează pentru autonomia secuilor din regiunea Harghita- Covasna, ci şi instrumentul unor servicii secrete, de care se uzează în operaţiuni clandestine de mercenariat, pentru comiterea de asasinate politice.

Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831, ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de „secui” şi de „Ţinutul Secuiesc”, ca de un simbol. Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe¬mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru. Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României (Anexa 13)

Aurel I. Rogojan

sursa si foto: http://www.ziarulnatiunea.ro

Terorismul revizionist ungar (2)

By IoanaArdelean

On 23/01/2016

In Dosare care sfideaza, International, Istorii, Politica

Organizaţii paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare

A. Organizaţii revizionist-şovine şi extremist-teroriste create în România premergător şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

În perioada de după Diktatul de la Viena (post 30 august 1940) au acţionat, atât în Ardealul de Nord cedat Ungariei horthyste, cât şi la sud de linia de demarcaţie, şi alte structuri extremist-teroriste şi naţionalist-revizioniste ungare. Acţiunea unora dintre ele s-a menţinut pe întreaga perioadă a războiului, chiar dacă România şi Ungaria făceau parte din aceeaşi alianţă politico-militară. Unele dintre acestea au acţionat şi după victoria aliaţilor în cel de-al II-lea război mondial. Între organizaţiile extremist-teroriste şi naţionalist-revizioniste ungare care au acţionat împotriva populaţiei şi autorităţilor române – la sud de linia de demarcaţie – menţionăm:

Cercul de instruire a şefilor posturilor de cercetaşi pentru apărarea patriei, Mureş. A acţionat în perioada 1930-1945 urmărind acţiuni naţionalist-şovine de suprimare a naţionalităţilor nemaghiare şi maghiarizarea acestora, acţiuni militare şi de subminare a economiei naţionale.

Organizaţia „Armata horthystă”. A urmărit iniţierea de acţiuni teroriste pe teritoriul românesc în perioada 1939-1945, îndeosebi pe raza judeţelor Alba şi Bistriţa–Năsăud.
Gruparea „Jandarmii horthyşti”. Constituită în anul 1939 pe raza judeţului Alba, a urmărit desfăşurarea unor acţiuni de destabilizare a puterii de stat în teritoriul românesc, prin comiterea de acţiuni violente. A acţionat până în anul 1944.

Grupul terorist condus de Nagy Samoilă şi Valised Andras Gustav. A activat în perioada 1939-1941 pe raza judeţelor Satu Mare şi Mureş desfăşurând acţiuni terorist-diversioniste împotriva puterii de stat româneşti din Transilvania, iar din septembrie 1940, contra intelectualităţii şi a tuturor elementelor româneşti rămase în teritoriul vremelnic cedat.

Organizaţia naţionalist-şovină condusă de Foszto Iosif. A acţionat începând cu toamna anului 1940, urmărind comiterea de acţiuni terorist-diversioniste împotriva românilor din Ardeal, îndeosebi în judeţul Covasna.

Grupul P-12. Partizanii Ardealului. A acţionat pe raza judeţului Maramureş începând din 1940. A urmărit iniţierea de acţiuni teroriste vizând răsturnarea formei de guvernământ românesc.

Reţeaua „K.H.” a spionajului horthyst. A funcţionat în toate judeţele din Transilvania acţionând în perioada 1939-1944. Membrii ei au urmărit culegerea de informaţii, racolarea şi infiltrarea de agenţi, precum şi acţiuni armate împotriva populaţiei româneşti din Ardeal.
Salosnita. A fost o organizaţie naţionalist-teroristă care a acţionat pe teritoriul judeţului Alba în perioada 1940-1945.

Perioada 1948-1965

Deşi România făcea parte din acelaşi sistem politico-economic şi de alianţă militară obedient Moscovei ca şi Ungaria, acţiunile serviciilor de informaţii ungare au urmărit realizarea vechiului vis hungarist – refacerea „Ungariei Sf. Ştefan”. În acest scop ele au sprijinit constituirea unor puncte de rezistentă antiromânească ce vizau răsturnarea puterii de stat româneşti în Transilvania. Între organizaţiile naţionalist-şovine care au apărut şi au acţionat după 1948 menţionăm:

Mişcarea naţională de rezistenţă maghiară „Karosvolgy”. A acţionat în perioada 1948-1950 pe raza judeţului Bihor urmărind răsturnarea puterii de stat româneşti din Transilvania.

„Imperiul hungarist huno-maghiar”. Organizaţie teroristă, ea s-a constituit pe raza judeţului Harghita şi a acţionat în anul 1949 urmărind răsturnarea formei de guvernământ româneşti, comiterea de acte teroriste şi formarea unui imperiu huno-ungar care să includă şi o parte a teritoriului României.

Gruparea „Arpad Siegfrid SS”. Formată pe raza judeţului Bihor în anul 1949, ea intenţiona comiterea de acţiuni teroriste şi de sabotaj şi organizarea unei contrarevoluţii în România.

Organizaţia subversiv-teroristă maghiară condusă de Olah Ludovic şi Uri Emeric. Constituită în anul 1950, a urmărit comiterea de acţiuni teroriste, de sabotaj şi diversiune pe raza judeţelor Bihor şi Timiş. A fost descoperită şi destrămată de organele de profil româneşti în acelaşi an.

Organizaţia diversionistă din Sântimbru, Harghita. A acţionat în anul 1950 urmărind procurarea de armament şi comiterea de acţiuni diversioniste în scopul răsturnării puterii de stat româneşti din Transilvania.

„Elszantok” – A acţionat în anul 1950 pe raza judeţului Bihor urmărind comiterea de acţiuni de destabilizare a puterii de stat româneşti în Ardeal.

Cercul „Kossuth” din Harghita. Între anii 1950-1952, a urmărit desfăşurarea de acţiuni naţionalist-revizioniste maghiare, procurarea de armament şi muniţie şi producerea unor acte de teroare în rândul populaţiei româneşti.

„Tineretul secuiesc” din Covasna. Timp de cinci ani, între 1950-1955, această organizaţie teroristă, naţionalist-şovină, a urmărit răsturnarea prin violenţă a situaţiei social-politice din România şi alipirea Transilvaniei la Ungaria.

„Garda Populară”. A acţionat în anul 1951 pe raza judeţelor Harghita şi Covasna urmărind răsturnarea puterii de stat româneşti prin comiterea de acte teroriste.

„Cerbii Albi”. Timp de trei ani, între 1952 şi 1955, această organizaţie teroristă a acţionat pe teritoriul judeţului Covasna comiţând numeroase acţiuni terorist-diversioniste în sprijinul ideilor naţionalist-revizioniste maghiare.

În perioada ce a urmat evenimentelor din 1956 din Ungaria, în formele de exprimare ale iredentismului revizionist maghiar – dirijat de serviciile de profil de la Budapesta – s-au produs mutaţii semnificative. Pe toată perioada comunistă, guvernanţii de la Budapesta, având o mai mică libertate de mişcare datorită liniei directoare trasată de Kremlin, au preferat să lase pe seama emigraţiei ungare din Occident, precumpănitor a aceleia din S.U.A. şi Canada, agitaţiile şi campaniile naţionalist-revizioniste, cât şi de promovare a politicii separatiste. Totuşi, alături de emigraţia maghiară din Occident, şi serviciile speciale ungare au sprijinit (îndeosebi cele de informaţii externe, care s-au implicat direct) în constituirea unor organizaţii naţionalist-teroriste pe teritoriul României în perioada 1956-1964. Între aceste organizaţii naţionalist-revizioniste formate de A.V.H. pe teritoriul României în scopul destrămării unităţii statale, menţionăm:

Mişcarea de rezistenţă. Formată în anul 1956, a acţionat pe raza judeţelor Bihor, Hunedoara şi Satu Mare urmărind organizarea de acţiuni armate pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria.

Organizaţia secretă revoluţionară. Constituită în anul 1956 pe raza judeţelor Mureş, Covasna şi Harghita, a urmărit timp de doi ani răsturnarea prin violenţă a puterii de stat româneşti din Transilvania.

Organizaţia Tineretului Maghiar din Ardeal „Emisz”. A acţionat între 1956-1958 pe raza judeţelor Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu prin procurarea de amament, explozibili, substanţe toxice, angrenându-se în distrugerea unor monumente istorice şi de artă româneşti şi lichidarea autorităţilor de stat, toate aceste acţiuni vizând alipirea Transilvaniei la Ungaria.

Tinerii doritori de libertate, organizaţie care a funcţionat în judeţul Bihor între anii 1956-1960. A avut ca obiectiv pregătirea elevilor pentru acţiuni armate.

Organizaţia subversivă condusă de Szabo Moise, creată în anul 1956 în judeţul Mureş. Ea a urmărit răsturnarea prin violenţă a puterii de stat româneşti din Transilvania.

Bandele teroriste din Sovata. În anul 1956 a fost creată o bandă teroristă condusă de Kelemen Emeric, care a acţionat pe teritoriul judeţelor Mureş, Harghita şi Hunedoara urmărind comiterea de acte teroriste.Tot la Sovata s-a constituit, în anul 1959, o organizaţie subversivă cu caracter terorist condusă de Gall Francisc, care a funcţionat nu numai pe raza judeţului Mureş, ea având „filiale” şi în judeţele Hunedoara şi Vâlcea. Membrii acestei organizaţii au urmărit organizarea de acţiuni terorist-diversioniste pentru destabilizarea social-politică a României.

Organizaţia subversiv-naţionalistă din cadrul Liceului din Miercurea Ciuc. A funcţionat în anul 1958 pe raza judeţelor Harghita, Covasna şi Cluj urmărind răsturnarea puterii de stat româneşti prin comiterea de acte teroriste.

Gruparea teroristă condusă de Pall Ludovic din judeţul Harghita. Constituită în anul 1960, ea a urmărit comiterea de acţiuni terorist-diversioniste pentru destabilizarea social-politică a României.

Asociaţia secretă „Harghita”, creată în anul 1962, a urmărit procurarea de armament şi substanţe explozive în scopul comiterii de acţiuni extremist-teroriste vizând alipirea Transilvaniei la Ungaria.

În anii 1964-1965, elementele naţionalist-revizioniste maghiare din Transilvania au pus bazele altor organizaţii menite să răstoarne autorităţile de stat româneşti, legal constituite, militând, unele pentru un Ardeal independent, dar obedient Ungariei, altele direct, pentru alipirea acestei provincii la Ungaria. Între acestea, menţionăm doar câteva, mai semnificative:

Organizaţia „Ungaria Mare Liberă şi Unită”. Constituită la Târgu Mureş în anul 1962, a urmărit executarea de acţiuni armate care vizau alipirea forţată a Transilvaniei la Ungaria.

Uniunea Revoluţionară Maghiară. S-a format în judeţul Bihor în anul 1964 şi a urmărit desprinderea Transilvaniei de România şi alipirea ei la Ungaria.

„Steaua Neagră”, transformată ulterior în „Legiunea Morţii”. Membrii acestei grupări au acţionat în anii 1964-1965 pe raza judeţului Bihor şi au urmărit ca prin acţiuni teroriste să pregătească anexarea Transilvaniei la Ungaria.

„Fraternitate, egalitate şi libertate” – organizaţie creată şi condusă de Solyom Francisc din Târgu Mureş în anul 1965. Membrii grupării intenţionau ca prin acţiuni de natură teroristă să transforme Ardealul într-un stat independent, în afara graniţelor României.

„Ciori Călătoare”, grup terorist format la Târgu Mureş în anul 1965 care şi-a propus ca prin declanşarea unor acţiuni de factură teroristă, să obţină autonomia Transilvaniei.

Organizaţia subversivă condusă de Szasz Ludovic din Târgu Mureş. Formată în anul 1965, a urmărit răsturnarea puterii de stat româneşti, lichidarea populaţiei de naţionalitate română, desprinderea Ardealului şi alipirea forţată a acestei vechi provincii româneşti la Ungaria.

Organizaţia condusă de fraţii Török. A acţionat pe teritoriul judeţelor Harghita şi Covasna în anul 1965 urmărind desprinderea Transilvaniei prin acţiuni terorist-diversioniste şi alipirea ei la Ungaria.

Aurel I. Rogojan

sursa si foto: http://www.ziarulnatiunea.ro

Terorismul revizionist ungar (1)

By IoanaArdelean

On 22/01/2016

In Dosare care sfideaza, International, Istorii, Politica

Organizaţii paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare în perioada interbelică

Terorismul revizionist ungar a fost conceptualizat înainte de încheierea formală a primului război mondial. După venirea la putere, în Germania, a lui Adolf Hitler – politica externă a guvernului de la Budapesta s-a raliat deschis revizionismului militarist-revanşard promovat de noul regim politic instalat la Berlin. Odată cu nominalizarea în fruntea guvernului ungar a liderului fascist Gyula Gömbös de Jafka, revizionismul pe seama României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei a devenit politică oficială de stat a Ungariei. Noul regim fascist a creat în Ungaria şi în ţările limitrofe un sistem complex de organizaţii paramilitare, sub cele mai diverse acoperiri (sportivă, culturală etc.), în fapt terorist-diversioniste. Aceste organizaţii aveau menirea să cuprindă în rândurile lor segmente cât mai largi ale populaţiei maghiare minoritare ce locuia în teritoriilor revendicate de Budapesta de la ţările vecine, tinzând spre atragerea la colaborare a cvasitotalităţii acesteia. Totodată, aceste organizaţii paramilitare cultivau în rândul populaţiei minoritare maghiare din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia spiritul revanşard, în vederea facilizării acţiunilor ulterioare ale armatei ungare. Serviciile de informaţii ale statului ungar au asigurat asistenţa de specialitate organizaţiilor subversive, inclusiv baza logistică, fiind totodată beneficiarele informaţiilor obţinute cu sprijinul acestora. „Ungaria, la fel ca şi Germania nazistă, şi-a organizat activitatea grupurilor fascist-revizioniste pe baze totale, la nivel de stat, începând cu cabinetul regentului Horthy şi până la ultima verigă a organizaţiilor militarist-revanşarde, de spionaj şi teroare”. Toate organizaţiile paramilitare constituite în Ungaria aveau în structura lor secţii care se ocupau cu activităţi speciale, în primul rând cu activitatea de spionaj.

Formaţiuni paramilitare

1. „Ordinul Vitejilor” („Vitézi Rend”)

A fost constituit imediat după Primul Război Mondial de către regentul Horthy Miklos în scopul de a cultiva tradiţiile războinice ale naţiunii maghiare, prin consacrarea meritelor câştigate pe câmpul de luptă. Emblema ordinului era „Sfânta Coroană a regelui Ştefan” şi avea ca simbol obiectivul urmărit: „Recucerirea Carpaţilor”. Membri de drept ai ordinului erau toţi posesorii decoraţiei de argint clasa I şi a altor ordine mai înalte. Conducătorul ordinului era însuşi regentul. Toţi membrii ordinului purtau, ca pe o particulă nobiliară, titlul onorific de „vitéz” înaintea numelui. Pentru a împiedica pătrunderea unor elemente indezirabile (din punct de vedere al intereselor naţionalist-revizioniste), toţi candidaţii erau sever selecţionaţi la primirea în rândul cadrelor ordinului. Recrutaţi din rândul tuturor claselor şi păturilor sociale, membrii ordinului, prin apartenenţa la diferite medii, influenţau mentalitatea anturajului din care făceau parte sau pe care îl frecventau în direcţia impusă de către forul central de propagandă şi asigurau, totodată, o observare permanentă a opiniei publice semnalând în timp util orice deviere de la linia politică oficială, fie prin intermediul organizaţiilor locale, fie direct, prin Secţia a II-a de pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Ordinul Vitejilor a fost un preţios auxiliar al guvernului ungar pe linia maghiarizării minoritarilor. Astfel, prin împroprietărirea cu loturi de pământ a membrilor Ordinului (aşa-zisele „loturi vitejeşti”- „vitézi telkek”) autorităţile de la Budapesta au colonizat unguri în teritoriile „alipite”. Cel mai activ organ de propagandă al Ordinului Vitejilor era „Grupul Zrinyi” – care activa pe terenul propagandei militare publicând broşuri şi colecţii de cântece patriotice cu caracter revanşard ce vizau îndeosebi România. Grupul edita periodicul „Magyar Katona Ujsag” („Ziarul militar maghiar”).

2. „Uniunea Foştilor Combatanţi” („Orszagos Tüzharcos Szövetség”)

A luat naştere la sfârşitul Primului Război Mondial şi grupa în cadrul ei pe toţi cetăţenii unguri care făcuseră parte din armata austro-ungară. Lor li se mai adăugau şi membri aşa-ziselor „trupe libere” (contrarevoluţionare) care au acţionat în perioada anilor 1919-1920. Principalele obiective ale Uniunii vizau menţinerea şi cultivarea spiritului ostăşesc maghiar şi a camaraderiei între foştii combatanţi, precum şi a ordinii interne în stat. În acest sens ea supraveghea minorităţile din Ungaria şi sprijinea armata regulată. Edita hebdomadarul „Magyar Front”. A acţionat şi în Transilvania după Dictatul de la Viena. S-a contat pe faptul că membrii organizaţiei vor acţiona pentru reconstituirea Ungariei Mari în frontierele ei medievale. În anul 1940, Uniunea cuprindea circa 1200 de organizaţii comunale, iar un an mai târziu numărul lor a crescut cu alte 781 de grupări totalizând circa 300.000 membri. În general, misiunea principală a acestei organizaţii a constat, îndeosebi după rapturile teritoriale care au avantajat Ungaria, în a asigura siguranţa internă faţă de o eventuală mişcare de eliberare a popoarelor înglobate cu forţa în noua Ungarie Mare, creaţie a lui Hitler şi Mussolini (îndeosebi a românilor, sârbilor şi slovacilor), de a observa permanent starea lor de spirit şi de a semnala în timp util orice reacţie a minoritarilor serviciului de contraspionaj al corpului de armată ungar dislocat în zonă.

3. „Uniunea Generală Maghiară de Apărare a Rasei” („Orszagos Magyar Fejvedo Szovetség”) sau „Garda zdrenţăroşilor” („Rongyos Gárda”)

A fost creată în perioada desfăşurării lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris din elemente provenite din rândul aşa-ziselor „trupe libere” care au acţionat în anii 1919-1920 sub conducerea maiorului Héjjas Iván. Numele de „zdrenţăroşi” provenea de la echipamentul extrem de eterogen şi uzat pe care l-au purtat în acei ani trupele amintite, ai căror membri făcuseră parte din diverse arme şi unităţi. Sediul organizaţiei era la Budapesta şi tot aici apărea şi organul ei de presă, săptămânalul „Sorakozo”, redactat de dr. Héjjas Jenö, fratele mai mic al comandantului. Membrii organizaţiei erau recrutaţi, de regulă, dintre elementele care se dovediseră a fi lipsite de orice urmă de scrupule în executarea unor misiuni delicate, cu stagiul militar satisfăcut, ofiţeri activi, în rezervă sau de rezervă, grade inferioare, cunoscători a cel puţin o limbă „minoritară” – evident, până în 1918. Majoritatea timpului aceştia îşi desfăşurau activităţile cotidiene, doar în perioadele de tensiune cu vreun stat „succesoral” erau chemaţi prin ordine ale statului major al armatei, reinstruiţi sumar în mânuirea armelor automate şi trecuţi clandestin în grupe de 30 până la 300 de persoane peste frontieră pentru a răscula populaţia minoritară maghiară, a ataca persoane oficiale şi a distruge lucrările de artă (poduri, viaducte, tunele) şi comunicaţiile rutiere sau feroviare anume desemnate. Garda Zdrenţăroşilor a fost folosită cu succes cu prilejul dezmembrării Cehoslovaciei (după primul Diktat de la Viena, de la 2 noiembrie 1938), în ajunul ocupării Ruteniei de către Ungaria, prin producerea de agitaţie în rândul populaţiei civile slovace de către bande înarmate, care au culminat cu acte de terorism, crime şi diversiune. Ulterior, aceste trupe au participat atât alături de armata germană la războiul împotriva Poloniei (simbolic, la atacul asupra Poloniei au participat 400 de membri ai Gărzii), cât şi în războiul ruso-finlandez alături de trupele finlandeze, ultima fiind singura acţiune onorabilă. De asemenea, un detaşament din Garda zdrenţăroşilor a fost utilizat la reprimarea revoltei sârbilor din Bacica, din ianuarie 1942 când, sub comanda inspectorului de poliţie pensionar Scheibold Imre, a săvârşit cele mai abominabile crime de pe teritoriul Serbiei, care depăşeşte cu mult, prin cruzime, acţiunile similare ale germanilor din trupele SS care au acţionat pe teritoriul fostei Iugoslavii. În Transilvania, activitatea Gărzii Zdrenţăroşilor a variat ca intensitate în funcţie de evoluţia raporturilor internaţionale şi de versiunile care circulau cu privire la revizuirea Tratatului de pace de la Trianon. Astfel, în prima jumătate a anului 1939, când revizuirea tratatului era considerată şi prezentată de oficinele ungare ca iminentă, organele româneşti de informaţii şi contrainformaţii au stabilit, prin mijloace specifice muncii, că „Rongyos Garda” (Garda Zdrenţăroşilor) îndemna, prin diverse promisiuni, pe tinerii maghiari din Transilvania să se înroleze în rândurile ei pentru a se pregăti în vederea anexării acestei vechi provincii româneşti la Ungaria. Obiectivele vizate de această organizaţie teroristă erau: atacarea trupelor regulate, atentate împotriva personalităţilor oficiale, organizarea de formaţiuni paramilitare în rândul minoritarilor maghiari şi spionaj în favoarea Ungariei. În anii 1939-1940 ea a acţionat pe raza judeţelor Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Mureş şi Satu-Mare.

4. „Vânătorii turanici” („Turáni Vadászok”)

Organizaţie a fost creată în anul 1932 de primul ministru, generalul Gömbös. Fiind militar de carieră, el a găsit această cale pentru instruirea militară camuflată a tineretului ungar, eludând astfel prevederile Tratatului de la Trianon care opreau Ungaria să deţină o armată mai mare de 30.000 de militari. În acest fel, el a pus indirect la dispoziţia guvernului un fel de gardă naţională organizată după sistemul unităţilor de asalt de tip „S.A.” ale Partidului Naţional-Socialist German (N.S.D.A.P.). Organizaţia avea circa 80.000 de membri grupaţi într-o organizaţie centrală şi organizaţii teritoriale: judeţene, de plasă şi comunale. Acestea erau împărţite, la rândul lor în mai multe secţii cu profil cultural, social, de presă şi propagandă, existând şi o secţie de „apărarea naţiunii”, care desfăşura şi acţiuni de sorginte teroristă. Din cei 80.000 de membri, circa 25.000 erau complet echipaţi, instruiţi şi înarmaţi pentru executarea unor acţiuni armate cu caracter terorist-diversionist. Vânătorii turanici erau cotaţi ca fiind unealta cea mai fidelă a guvernului horthyst ungar, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea acţiunilor de propagandă, cât şi în urmărirea stării de spirit a populaţiei minoritare. După primul Dictat de la Viena (2 noiembrie 1938), armata ungară fiind reorganizată pe baza serviciului militar obligatoriu, importanţa acestei organizaţii a scăzut. Ulterior, după anexarea succesivă a unor teritorii din Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, guvernul a oficializat această organizaţie ca o componentă a armatei ungare. Doi ani mai târziu, după anexarea nordului Transilvaniei, ea a primit noi atribuţii. Astfel, pe lângă activitatea propagandistică şi contrainformativă, ea a fost îndrituită şi cu formarea de echipe teroriste menite să pregătească terenul în vederea derulării, în bune condiţiuni, a operaţiunilor militare ce urmau să se desfăşoare la momentul oportun, în sudul Ardealului în vederea anexării lui la Ungaria.

În cazul unui conflict armat ungaro-român, misiunea organizaţiei avea ca obiective:

1. să desfăşoare activităţi de factură contrainformativă; 2. să infiltreze în România echipe special instruite cu scopul de a desfăşura intense acţiuni de agitaţie, alarmare şi defetism, de distrugere a lucrărilor de artă, a obiectivelor militare şi economice; 3. să asigure spatele armatei horthyste şi liniile ei de comunicaţii pe măsură ce aceasta ar fi înaintat în adâncimea teritoriului românesc; 4. să identifice şi să lichideze persoanele care nu prezentau încredere. Echipele teroriste erau instruite la Hajmasker, Varpalota şi Harrossziget. În paralel cu instrucţia tehnică, echipele teroriste urmau şi cursuri intensive de limba română.

5. Uniunea asociaţiilor camaradereşti „Turul” („Turul” Bajtarsi Eguesületek Szövetsége)

A fost o organizaţie naţionalistă paramilitară a studenţilor şi intelectualilor tineri care grupa circa 30.000 membri. Iniţial, se compunea numai din studenţi dar ulterior, pentru a avea un control mai bun asupra acestui însemnat grup socio-profesional reprezentat de tineretul studios, guvernul ungar a reuşit să impună menţinerea în organizaţii a cadrelor şi după terminarea studiilor universitare. Numele asociaţiei provine de la pasărea mitică „turul”, despre care o veche legendă spune că ar fi însoţit triburile nomade ungare în peregrinările lor din Asia şi până în Câmpia Panoniei. Din raţiuni politice, această organizaţie a făcut un cult mistic din teoria înrudirii ungurilor cu japonezii, pe care germanii îi considerau „albi de onoare”. Batalioanele înarmate ale Asociaţiei „Turul” au pus capăt cu uşurinţă tentativei fostului suveran Carol de Habsburg de a reocupa tronul Ungariei, în 1921. Pentru această adevărată armată clandestină – a cărei existenţă încălca flagrant prevederile Tratatului de la Trianon – au fost create depozite de armament şi muniţii din stocurile rămase din primul război mondial sau produse de uzinele de armament ungare, care deja, pe la începutul anilor ’20, au fost repuse în funcţiune cu ajutorul consilierilor germani veniţi din Ruhr. Deşi sediul oficial era la Budapesta, în clădirea Universităţii Pazmany Peter, sediul operativ se afla în cazematele situate pe malul estic al Dunării, la „Turul var” – „Cetatea Turul”, din apropierea podului Franz Iosif. Uniunea avea filiale organizate pe secţiuni economice, literare, istorice, sociologice şi etnografice. Ea mai dispunea şi de o secţie de editură care tipărea studii şi articole cu caracter naţionalist-revizionist. Organul oficios de presă al organizaţiei era revista lunară „Magyar Elet”- („Viaţa maghiară”). În afara acestor secţii de factură „ştiinţifică”, ea mai dispunea şi de o secţie teroristă formată numai din intelectuali bine „îndoctrinaţi”. Această secţie organiza şi coordona aşa-numitele „cete libere” („szabad csapatok”), în realitate bande teroriste, recunoscute ulterior pentru multiplele acte teroriste şi crime pe care le-au provocat. De remarcat că instruirea membrilor acestor cete cuprindea şi studierea temeinică a poporului român, sub toate aspectele: limbă, port, obiceiuri, psihologie, calităţi şi defecte, spre a le exploata la nevoie. Totodată, alături de metodele de propagandă defetistă, se studia în cele mai mici detalii topografia Transilvaniei cu ajutorul hărţilor tipărite la scara 1/50.000. Secţia teroristă a Uniunii era compusă din circa 600 de persoane, inclusiv paraşutişti. Conform rapoartelor S.S.I.-ului, această asociaţie era cotată, pe bună dreptate (sub raportul valorii morale şi al randamentului), drept cea mai periculoasă organizaţie teroristă, fiind rezervată exclusiv acţiunilor contra României.

6. „Organizaţia Levente” („Levente Egyesület”)

A fost creată ca organizaţie de pregătire paramilitară a tineretului ungar. Ea cuprindea tinerii a căror vârstă era cuprinsă între 18-21 ani care, înainte de a fi recrutaţi în armată, erau iniţiaţi în deprinderea mânuirii armelor. Din organizaţie făceau parte şi fetele în vârstă de 16-24 ani. Această organizaţie avea un program de pregătire militară similar – după cum se apreciază în unele documente – cu pregătirea tineretului fascist italian în organizaţia „G.I.„”, sau a celui nazist în „Hitlerjugend”. În programul ei figura, la loc de frunte, „propagarea ideilor revizioniste în rândul tinerei generaţii, exaltarea spiritului de revanşă, a urii împotriva naţionalităţilor nemaghiare, fiind pregătiţi (membrii ei, n.n.) în vederea săvârşirii unor acte teroriste şi asasinate în masă în caz de război”. A acţionat în perioada anilor 1942-1946 în judeţele din Transilvania de Nord.

7. „Asociaţia Generală a Tiraliorilor Unguri” („Orszagos Magyar Lövesz Egyesület”)

A luat fiinţă în anul 1932, o dată cu Organizaţia „Vânătorii turanici”, în vederea asigurării pregătirii post-militare camuflate – datorită regimului impus de clauzele militare ale Tratatului de pace de la Trianon. A fost o organizaţie paramilitară deosebit de activă, mai ales în acţiunile ei pe spaţiul transilvan. Între atribuţiunile ce-i reveneau, menţionăm:

– familiarizarea cu comenzile militare (în limba maghiară) a celor 22 de contingente de etnici maghiari care efectuaseră serviciul militar în armata română;
– educarea în spirit naţionalist-şovin a populaţiei de origine maghiară din Transilvania;
– formarea şi instruirea militară a populaţiei maghiare de aici în scopul de a ţine în frâu populaţia românească în cazul unei agresiuni manu militari iniţiată de Budapesta;
– asigurarea unui ajutor substanţial armatei regulate ungare în lupta defensivă cu armata română, în cazul în care luptele s-ar desfăşura pe teritoriul Transilvaniei de Nord.

Majoritatea organizaţiilor urbane dispuneau de sedii şi poligoane de tragere, unde se păstrau armamentul şi muniţia. În comunele din apropierea frontierei, armamentul şi muniţia aferentă se păstrau la domiciliul fiecărui membru al organizaţiei. O confirmare a colaborării tiraliorilor cu armata regulată ungară rezidă în faptul că în cursul aplicaţiilor tactice cu dublă acţiune a Batalionului 32 Vânători de Frontieră care s-a derulat în vara anului 1942 în zona Ghimeş-Gheorgheni, au luat parte activă şi unităţile de tiraliori de aici.

8. „Organizaţia de zece” („Tizes Szervezet”)

A fost o organizaţie ce viza scopuri revizioniste şi de protejare, inclusiv de natură contrainformativă, a elementului maghiar. Numele organizaţiei a derivat de la sistemul de organizare, cea mai mică subdiviziune grupând zece familii care locuiau pe aceeaşi stradă sau sector de stradă (sau bloc), fiind condusă de un decurion (tizedes). Principala misiune a membrilor organizaţiei rezida în supravegherea tuturor minorităţilor din punct de vedere al siguranţei interne şi susţinerea intereselor de orice natură ale ungurilor. Sub raportul activităţii contrainformative, Organizaţia de zece a fost cel mai preţios auxiliar al organelor de stat ungare în teritoriile ocupate deoarece, prin ramificaţiile sale, care cuprindeau întreg oraşul, exercita un control cvasitotal asupra locuitorilor. A acţionat numai la Cluj.

9. Asociaţia „Divizia secuiască”

Cuprindea ofiţerii şi trupa fostei divizii secuieşti care au luptat sub comanda generalului de brigadă Kratochwill Károly împotriva armatei române în anii 1918-1919, atât în Transilvania, cât şi în bătăliile de pe Tisa. Numai organizaţia din Cluj număra circa 300 de membri. Condusă de generalul în rezervă amintit, organizaţia milita pentru: redobândirea întregii Transilvanii; menţinerea trează, în conştiinţa etnicilor maghiari, a rezistenţei faţă de „ocupaţia românească”, prin imortalizarea faptelor de arme ale combatanţilor acestei divizii; protejarea foştilor combatanţi ai unităţii, membri ai asociaţiei.

10. Organizaţia paramilitară „Divizia Secuiască de Frontieră” („Székely Hataror Hadasztaly”)

A fost înfiinţată după Dictatul de la Viena sub egida Comandamentului ungar cu scopul de a contribui la o acţiune locală independentă a trupelor din regiunea secuiască, în ipoteza că acestea ar fi izolate de restul forţelor ungare prin reducerea gâtuiturii de la Sărmăşel-Vatra Dornei. A constituit cea mai puternică formaţiune de acest gen, efectivele fiind recrutate din fostele scaune secuieşti. Era organizată milităreşte şi dotată cu armament, muniţie şi echipament militar, inclusiv artilerie. Ca teritoriu, divizia menţionată cuprindea cele patru judeţe din intrândul secuiesc de atunci: Mureş, Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei, cuprinzând patru regimente de gardă secuiască cu sediile la Tg. Mureş, Miercurea Ciuc, Sf. Gheorghe şi Odorhei, (nouă batalioane volante), şi câte o companie fixă de fiecare plasă. Batalioanele volante dispuneau (în 1943) de câte patru companii a 250 de oameni.

Numeroasele asociaţii de factură fascistă, naţionalist-şovină şi revizionistă apărute în Ungaria interbelică, înfiinţate, reînfiinţate sau reorganizate de nenumărate ori de regimul horthyst şi promovând o campanie concertată ce viza cu înverşunare revizuirea clauzelor teritoriale ale Tratatului de la Trianon, au constituit motive întemeiate de protest nu numai din partea statelor succesoare, ci şi a unor guverne occidentale, îndeosebi cele francez şi britanic. Ca urmare a protestelor acestor state la Societatea Naţiunilor şi la solicitarea organismului internaţional amintit, guvernul ungar a desfiinţat formal unele dintre aceste organizaţii paramilitare. Evident, ele au reapărut a doua zi sub un alt nume, continuându-şi, netulburate, de nimeni şi de nimic, pe alte planuri sau sub noi forme, activitatea revizionist-revanşardă.

11. „Comitetul pentru Apărarea Naţiunii” („Nemzetvédelmi Bizottság”)

A fost creat în anul 1942, deci în plin război, în scopul coordonării activităţii organizaţiilor speciale cu caracter paramilitar, terorist, diversionist, de spionaj, subminare şi sabotaj. Preşedintele său era Igmandy-Hegyessy Géza, general de divizie de gardă în rezervă, director al Sediului Central al Ordinului Vitejilor 4. Numărul total al membrilor înscrişi în organizaţiile încorporate în acest comitet, deşi nu a fost stabilit cu precizie deoarece aceeaşi persoană putea să facă parte din mai multe aşa-zise asociaţii patriotice, culturale sau paramilitare, se cifra, cu aproximaţie, la circa un milion. În directa lui subordonare intrau trei organizaţii speciale: Ordinul Vitejilor, Uniunea Foştilor Combatanţi şi Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii.

12. „Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii” („Orszagos Nemzetvédelmi Szövetség”)

Cuprindea o serie de formaţiuni paramilitare şi asociaţii politice speciale. Aceste formaţiuni paramilitare au avut scopul de a asigura forţa executivă armată în vederea realizării scopurilor revizioniste ale guvernului ungar, inclusiv prin acţiuni de natură teroristă împotriva populaţiei civile de altă naţionalitate, ajungând să considere ca acte de eroism sabotajul, banditismul, crima şi falsificarea de monedă străină sau acte publice, dacă acestea se comiteau în interesul naţionalismului-revizionist ungar, confundat de ei cu iredentismul. Între formaţiunile paramilitare care făceau parte din această federaţie menţionăm: Garda zdrenţăroşilor, Vânătorii turanici, Organizaţia de zece, Uniunea asociaţiilor camaradereşti „Turul”, Asociaţia generală a tiraliorilor unguri, Asociaţia „Divizia Secuiască” şi Divizia secuiască de frontieră. Ele aveau deplină libertate în alegerea metodelor de lucru menite să asigure realizarea scopurilor prevăzute în statutul fiecărei asociaţii. Secţiile speciale teroriste ale acestor organizaţii erau compuse din elemente alese şi pregătite cu grijă în vederea unor acţiuni de terorism şi diversiune dincolo de frontierele Ungariei. De regulă, echipele erau compuse din intelectuali tineri şi studenţi de bună condiţie socială, dar fanatizaţi, precum şi din elemente declasate, certate cu legea, care se străduiau în felul acesta să facă dovada „patriotismului” lor şi să recâştige respectul şi consideraţia semenilor. Ele au constituit cele mai periculoase elemente ale naţional-revizionismului ungar.

II. Organizaţii politice speciale cu caracter revizionist

Pentru a-şi atinge scopul revizionist, Ungaria a apelat şi la o serie de organizaţii politice constituite special. Între acestea, cele mai importante au fost:
– Liga Revizionistă. Organiza propaganda revizionistă internă şi externă prin conferinţe, expoziţii, tipărituri etc. De asemenea, realiza subvenţionarea ziariştilor străini.
– Steagul Ţării. Realiza editarea cărţilor poştale ilustrate şi a timbrelor poştale cu temă revizionistă (de pildă, imagini din Bratislava – capitala de astăzi a Slovaciei -, Cluj, Timişoara, Oradea, Sibiu, Braşov etc., cu inscripţia: „A fost unguresc, va fi unguresc”) şi ridica monumente pentru a menţine trează amintirea Trianonului.
– Uniunea Mondială a Ungurilor. A fost fondată în anul 1938 şi funcţionează şi astăzi. A avut şi are ca scop susţinerea propagandei revizioniste externe. Are rezidenturi în S.U.A., Franţa, Germania, Italia, Austria, Brazilia etc.
– Asociaţia Bărbaţilor Ardeleni. Cuprindea circa 12.000 membri, majoritatea intelectuali originari din Transilvania. A dus o politică exclusiv antiromânească.
– Uniunea Arădeană. Grupa intelectuali din zona Aradului, având filiale şi la Szeged, Kecskémet şi Oradea. Oficial, afişa preocupări intelectuale la adăpostul cărora desfăşura o susţinută campanie naţionalist-revizionistă antiromânească.
– „Societatea ungurilor care se deşteaptă” („Ebredö Magyarok Egysülete”, prescurtat, E.M.E.) – care şi-a propus ca obiective principale apărarea rasei creştine – evident, ungare – şi lupta pentru integritatea teritoriului unguresc.
– „Asociaţia ungară pentru apărarea ţării” („Magyar Országos Véderö Egyesület”).
– „Uniunea maghiară de apărare a rasei”.
– „Garda revizionistă”.

(Documentar realizat pe baza lucrării „Spionajul Ungar în România”, autori Traian Valentin Poncea şi Aurel I. Rogojan, Bucureşti, Editura Eluona, 2007)

sursa si foto: http://www.ziarulnatiunea.ro