„În România, nu există informații statistice oficiale despre terenurile agricole deţinute de străini dar, conform datelor ce provin din diverse surse, până la 10% din suprafaţa agricolă este acum în mâinile investitorilor din afara UE, iar 20-30% este controlată de investitori din UE”, informează un studiu realizat de „Transnational Institute” din Amsterdam, care a fost prezentat recent în Parlamentul European de la Bruxelles.
„De pildă, în județul Timiș se estimează că aproximativ 150.000 ha de teren agricol – aproape o treime din suprafața agricolă a județului – e cultivată de companii italiene. Cea mai mare parte a terenurilor este, de asemenea, în proprietatea acestor companii străine. Ȋn perioada 2005 – 2009, numărul tranzacțiilor funciare, precum și suprafața agricolă vândută au crescut de trei ori în România.”
Libanezii exportă carne și cereale din România în Orientul Mijlociu și în Africa de Est
Cum s-a ajuns aici? Țările din vest au reușit să-și creeze o legislație puternică, care le protejează împotriva folosirii terenurilor agricole în scop speculativ. Astfel de legi lipsesc însă din țările est-europene, iar investitorii străini s-au reorientat în această zonă, având un singur obiectiv: acapararea pământului fertil. „Primele rezultate indică faptul că România, Bulgaria, Ungaria și Polonia sunt «punctele fierbinţi»”, se arată în studiul realizat de „Transnational Institute”. „Investițiile străine directe în sectorul agricol din statele membre UE ale Europei de Est au crescut rapid în ultimii ani. Acapararea de teren agricol din Europa de Est este deosebit de alarmantă, având în vedere faptul că în tratatele de aderare ale tuturor noilor state membre UE din Europa de Est, excepțiile de la libera circulație a capitalurilor în ceea ce privește terenurile agricole au fost acordate pe perioadele de tranziţie. Aceasta înseamnă că normele stricte pentru achizionarea terenurilor agricole de către străini au fost instituite doar pentru o perioadă determinată de timp. Pentru unele țări, aceste excepții au expirat în 2011 sau 2014 (Bulgaria, România, Ungaria Lituania, Slovacia), iar pentru alții (Polonia și Croația) vor expira în 2016. (…) Creșterea interesului mondial pentru terenurile agricole și tranziția generală spre o politică alimentară globală mai flexibilă și policentrică s-au văzut în apariţia unor agro-holdinguri mari în Europa, cu implicarea de capital din întreaga lume. Sectorul agricol din Bulgaria, de exemplu, a primit investiții străine directe din China, Kuweit, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și din Israel, în ultimii ani.
Printre primele 100 de companii agricole care operau în România în 2011 sunt companii ce au legături cu Liban, Italia, Lituania, Danemarca, Olanda, Franța, SUA, Marea Britanie, Portugalia, Spania și Austria. Mărimea unora dintre aceste agro-holdinguri este fără precedent, depășind standardele europene. De pildă, cea mai mare fermă din România aparţine libanezilor care dețin „Maria Group” și măsoară 65.000 ha. Având propriul port, dar și propriul abator, ei exportă carne și cereale, în mare parte în Orientul Mijlociu și în Africa de Est. În mod similar, „Bardeau Holding”, care controlează 21.000 de ha în judeţele Arad, Timiș, Caraș Severin și Argeș, are propria infrastructura de transport și propriile spaţii de depozitare (inclusiv două depozite de cereale, cu capacităţi de 20.000 tone și, respectiv, 12.000 de tone), spaţii pentru procesare și pentru activităţi de comercializare. Această firmă are legătură cu contele austriac von Bandeau (n.r. – Andreas von Bardeau, descendent al familiei de Habsburg), care ocupă locul 5 în „Top 50 cei mai bogaţi fermieri din România”.”
Investiţiile străine NU creează și locuri de muncă
Sub lozinca „diversificarea portofoliului”, o serie de grupuri de banci europene, fonduri private de pensii și de asigurări, au înființat fondurile de investiţii în agricultură. „Multe dintre aceste investiții funcționează prin intermediul filialelor naționale și implică acorduri buy-and-leaseback (n.r. – leasinguri), de multe ori cu orizonturi de timp limitate”, se precizează în studiul prezentat Parlamentului European. „Fondul „Rabo Farm Europe”, un vehicul de investiții de 315 milioane de euro al băncii olandeze „Rabobank Group” este un exemplu tipic pentru acest gen de investitor. Fondul „Rabo Farm Europe”, care operează prin 14 companii înregistrate la nivel național în Polonia și 3 companii înregistrate la nivel național în România, cumpără terenuri agricole prin intermediari locali și le închiriază întreprinderilor agricole și fermierilor din ţările respective. Investitorii acestui fond au promisiunea unui câștig de 8-9% anual, bani proveniţi din creșterea prețurilor terenurilor. Alte exemple includ compania italiană de asigurări Generali, care controlează, prin intermediul unei filiale românești, 4.500 ha din vestul României, Allianz din Germania, care deține un sfert din acțiunile unui fond ce investește în terenurile agricole din Bulgaria, și KTG Agrar, un sub-fond al grupului bancar și de asigurări belgian KBC, ce controlează, printre multe altele, 30.000 ha din Germania de Est și Lituania.”
Pe întreg teritoriul UE, presiunile inflaționiste alimentează speculațiile financiare de pe piaţa terenurilor agricole. „În aproape toate statele membre, pentru care există date disponibile, cu excepția Poloniei și Germaniei, prețurile de vânzare a terenurilor au crescut, între 2000 și 2009, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Lituania (+ 230%), Danemarca (+ 151%), România (+ 150%) și Bulgaria (+ 116%)”.
Deși se spune că investiţiile străine creează locuri de muncă, în cazul investiţiilor în terenuri agricole, teoria aceasta e o utopie, arată studiul realizat de „Transnational Institute”. „De exemplu, Genagricola, holdingul agricol al firmei de asigurări italiene Generali, care controlează 4.500 ha din România, a generat numai 62 de locuri de muncă în 2013. (…) Compania Emiliana West Rom, care are afaceri în vestul României, deţine o suprafață de 11.000 ha și oferă locuri de muncă pentru 99 de persoane. În mod similar, compania Transavia, care controlează 12.000 ha de teren in zona Clujului din România, are doar 12 angajaţi pentru activităţile desfășurate în împrejurimile satului Aiton, în principal pentru condusul tractorului, supravegherea și întreținerea tehnică a echipamentului.”
Între 2000 și 2012, 4,8 milioane de locuri de muncă cu normă întreagă au dispărut din agricultura ţărilor membre UE.
Comitetul Economic și Social European propun noi reguli
Dorinţa marilor holdinguri de a acapara cât mai mult teren agricol duce la dispariția fermierilor mici și mijlocii. La reducerea numărului de locuri de muncă, dar, mai ales, la diminuarea suveranităţii alimentare a țării. Ȋn plus, studiul realizat de „Transnational Institute” arată că, de multe ori, activitatea acestor „investitori” poate reprezenta o sursă de poluare pentru oamenii din zona respectivă.
„Legăturile dintre acapararea terenurilor agricole, concentrarea acestora și degradarea lor se referă, în principal, la înlocuirea unui model de agricultură tradiţională, a fermelor familiale ce foloseau practici agricole sănătoase, cu un sistem agricol industrial, tributar producțiilor de tip monocultură și utilizării intensive a produselor agrochimice. De exemplu, compania agro-industrială Transavia din România, care produce până la 50.000 de tone de carne și 30 de milioane de ouă pe an, folosește gunoiul de la pui ca și îngrășământ „natural”, în ciuda faptului că acesta răspândește elemente poluante, din cauza utilizării hranei bogate în azot, ingerată de păsări în perioada reproducerii. Atunci când se infiltrează prin sol, găinaţul poate polua resursele de apă subterană, iar locuitorii din zonă se plâng deja că apa din fântâni miroase urât. Practicile Transavia reprezintă, astfel, un pericol, atât pentru mediu, cât și pentru sănătatea oamenilor.”
În ianuarie 2015, Comitetul Economic și Social European (CESE) a atras atenţia că „piața terenurilor agricole este reglementată foarte diferit în statele membre UE. În timp ce în unele țări există restricții, acestea lipsesc în alte state, ceea ce duce la apariţia unor inegalităţi între statele membre”. Drept urmare, CESE a propus ca în toate statele membre UE să fie stabilită, prin lege, o limită superioară pentru achiziționarea de terenuri agricole, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.
„Noi nu ne vindem ţara!”. O dăm la hectar. O dăm cu tot cu bunii noștri, care odihnesc în pământul ei. O dăm cu pâinea copiilor noștri și cu petecul de cer de deasupra, din care ne veghează Dumnezeu. O dăm, să scăpăm de-o grijă. Ca și când am fi ultimii oameni de pe pământ.
P.S. La 2 iulie a.c., Fondul de investiţii american „Paine & Partners” a preluat indirect, prin achiziţionarea producătorului britanic „Spearhead International Ltd”, peste 18.000 de hectare de teren arabil în judeţele Teleorman, Dolj şi Prahova.
Referendum național pentru salvarea agriculturii românești! O lege corectă pentru fermierii români! Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) începe să strângă semnături pentru primul referendum menit să schimbe legislația din țara noastră în acord cu ce vor românii. Președintele LAPAR Laurențiu Baciu a declarat pentru Agrointeligența că aceasta este singura soluție pe care România o mai are pentru a-și proteja pământul în fața marilor tranzacții pe care le fac străinii la noi în țară și că până la acest moment, propunerile cu care au venit fermierii nu se regăsesc în nici una dintre drafturile discutate la MADR pentru modificarea Legii vânzării terenurilor agricole!
